10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReduceri drastice de personal în spitale

Reduceri drastice de personal în spitale

Până la 60% din angajaţii TESA din spitale trebuie daţi afară până la sfârşitul lunii octombrie, potrivit noilor normative de personal ale Ministerului Sănătăţii. Odată cu ei vor dispărea servicii întregi, cum ar fi DRG – costuri, statistică, programe naţionale de sănătate şi cercetare.

Numărul angajaţilor TESA din spitalele doljene va trebui redus până la sfârşitul lunii octombrie cu până la 60%, conform Ordinului nr. 1224/16.09.2010 al ministrului sănătăţii, privind aprobarea normativelor de personal pentru asistenţa medicală spitalicească.
Cele mai afectate de noile normative de personal vor fi Spitalul Municipal „Filantropia“ şi Spitalul de Urgenţă, ambele din Craiova.
La Spitalul de Urgenţă Craiova, din 119 angajaţi TESA va trebui să rămână 59. Numărul poate creşte totuşi cu 15% la solicitarea managerului. În total, potrivit Ministerului Sănătăţii, 70 de angajaţi ar trebui să fie suficienţi pentru a acoperi activitatea pe domeniile tehnic, economic, salarizare şi administrativ. Noile normative de personal au dat bătăi de cap conducerii, care se codeşte să dea oamenii afară. Listele cu persoanele ce urmează să fie concediate nu au fost întocmite până acum, pe de o parte din cauza sindicatelor care ameninţă cu proteste şi pe de altă parte din cauză că ordinul este neclar.
Sindicatul SANITAS a avertizat conducerea spitalului că nu va accepta nici un fel de disponibilizări din rândul membrilor săi, având în vedere că o parte din angajaţii TESA aparţin acestui sindicat, şi că va recurge la proteste în cazul în care se vor face disponibilizări. „Nu vom accepta în nici un caz să fie daţi afară membrii de sindicat, de aceea am propus conducerii să găsească o soluţie pentru a face redistribuirea lor pe posturi“, a declarat Ion Cotojman, liderul SANITAS de la Spitalul de Urgenţă Craiova. Liderul de sindicat a mai spus că reducerea numărului de funcţionari este o mişcare sinucigaşă în condiţiile în care birocraţia este foarte mare. „Cei care vor rămâne vor fi copleşiţi de responsabilităţi şi nu vor mai putea face faţă“, a explicat el.

Redistribuirea personalului, o cale de scăpare

Conducerea spitalului încearcă să liniştească apele, susţinând că ar căuta o soluţie pentru evitarea disponibilizărilor, una dintre ele fiind redistribuirea personalului excedentar. „Avem trei persoane cărora trebuie să le definitivăm actele pentru pensionare, mai sunt şi două angajate în concediu de îngrijire a copilului şi de aceste posturi nu putem să ne atingem deocamdată. De asemenea, o persoană de la serviciul juridic va trece pe un post de registrator în spital. După ce va fi finalizată redistribuirea angajaţilor, vom vedea apoi la ce cifră se va ajunge cu disponibilizările“, a declarat conf. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului de Urgenţă Craiova.
Cea de-a doua problemă care stă în calea restructurării personalului este dispariţia din noua structură de personal a unor servicii importante cum ar fi DRG, serviciul statistică, biroul de programe naţionale de sănătate şi biroul de cercetare, despre care noile normative nu spun cine ar trebui să le preia atribuţiile. Şi pentru că spitalul nu ştie ce măsuri să ia faţă de angajaţii din aceste structuri a solicitat Ministerului Sănătăţii lămuriri.
O situaţie asemănătoare se regăseşte şi la Spitalul Municipal „Filantropia“ din Craiova, unde din 70 de angajaţi TESA vor rămâne maximum 30. Tot 30 de angajaţi vor rămâne şi la Spitalul „Victor Babeş“, respectiv Spitalul de Neuropsihiatrie Craiova. Disponibilizări se vor face şi la celelalte spitale din judeţul Dolj, însă la scară mai mică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

23 COMENTARII