27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAmbasadori ai statelor UE, în vizită la Vâlcea

Ambasadori ai statelor UE, în vizită la Vâlcea

Secretarul de Stat pentru Relaţia cu Parlamentul, Valentin Iliescu, a declarat în staţiunea Olăneşti, la o întâlnire cu primari de staţiuni şi investitori în turism, că mai mulţi ambasadori ai statelor Uniunii Europene vor fi prezenţi în Vâlcea, pentru a-i cunoaşte potenţialul turistic.
„Este vorba despre ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, ai unor ţări cu potenţial turistic ridicat, precum Italia, Spania, Germania, pe care îi voi invita între 17 şi 18 septembrie, la Vâlcea, pentru a cunoaşte potenţialul turistic uriaş al acestui judeţ: turism balnear, de vânătoate, de pescuit, turism monahal, turism montan. Se deschid posibilităţi de promovare pe care Vâlcea nu la are“, a spus Iliescu.
El a mai declarat că vizita ambasadorilor face parte dintr-un program care îi aparţine, de promovare agresivă a turismului vâlcean, sprijinit de Elena Udrea, ministrul turismului, şi care va debuta în zilele de 17 şi 18 septembrie, la Olăneşti, urmând să se extindă în toate staţiunile din judeţ.
Potrivit lui Iliescu, campania de promovare a turismului vâlcean include şi programul: „Vâlceni pentru marii artişti ai României“, în cadrul căruia vor fi organizate, pentru aproximativ 30 de artişti, excursii în principalele puncte de atracţie turistică din Vâlcea. „Sunt artişti care ne-au bucurat, de-a lungul anilor, şi care nu au o bătrâneţe foarte fericită, în special din cauza constrângerilor financiare. Vor vizita judeţul şi vor duce, printre colegii lor, dar şi în media, o imagine excepţională de la Vâlcea“, a adăugat Iliescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII