Ne amintim cu plăcere de marile isprăvi din trecut ale caricaturistului şi pictorului oltean Gogu Neagoe, reuşite pe care Gazeta le-a salutat, la vremea lor, cu uimire şi admiraţie. Ca nimeni altul de pe aici, omul nostru – născut la Osica de Sus, în 1976, fost elev al maestrului Ştefan Popa Popa’s – a izbutit să-şi treacă numele în Guinness Book of World Records de două ori până acum: prima dată în 2004, când a desenat 131 de caricaturi telepatice inspirate din informaţii primite prin telefon, iar apoi în 2007, când, după patru ani de muncă asiduă, a scos la iveală cea mai lungă serie cunoscută vreodată de caricaturi ale personalităţilor politice ale momentului la nivel mondial. Ca să le poată expune, Gogu Neagoe a înghesuit desenele sale pe 12 role de film cinematografic, care depăşeau doi kilometri în lungime şi cântăreau mai bine de două tone…
Marele Premiu al Festivalului
Paris, iulie 2010. La capătul unui efort imens (au participat 4.860 de artişti din 46 de ţări, care au pus în concurs aproape 50.000 de lucrări), juriul celui mai mare şi prestigios festival de caricatură de pe faţa pământului, Cartoon Fest, a deliberat. Faceţi loc pentru românul Gogu Neagoe, e cel mai bun dintre voi! „Particip aici, la festivalul ăsta, de zece ani, şi uite că acum am reuşit să câştig chiar Marele Premiu!“, a spus, cu acelaşi entuziasm, Gogu Neagoe, care nu uită să precizeze că nici unul dintre cele 17 premii internaţionale obţinute în trecut nu se compară cu cel de la Cartoon Fest 2010.
Pe lângă bucuria de a triumfa în lupta cu crema caricaturii mondiale şi promisiunea că lucrările care l-au propulsat în vârful ierarhiei vor fi publicate atât în cotidianul Le Monde, cât şi în catalogul anual al Festivalului, artistul s-a ales şi cu 1.500 de euro, bani care i-au prins foarte bine, deoarece, aşa cum recunoaşte de câte ori este întrebat, „nu sunt un om cu o situaţie materială care să mă scutească de griji“.
Caricatura telepatică
Mangalia, vara anului 2000. „Eram la festivalul de muzică de la Callatis, unde un prieten m-a rugat să fac un portret caricaturizat prietenei sale. L-am întrebat unde este fata şi mi-a răspuns că este în altă localitate. Sigur că am râs de el, cum să-i fac portretul dacă nu este la faţa locului? Mi-a răspuns senin că o sună şi că ea o să-mi descrie prin telefon câteva trăsături ale sale, iar pe baza acestor date eu voi face desenul. M-am prins în joc şi am făcut portretul. La final, amicul meu a spus uimit că seamănă foarte bine cu persoana pe care o contactasem telefonic. Chestia asta mi-a bătut un cui în cap şi am mai încercat de câteva ori acest mod de a desena. Aşa mi-am dat seama că am harul de a putea prinde un chip doar din câteva date pe care le aud, fără să fi văzut vreodată persoana“, povesteşte Gogu Neagoe, ale cărui capacităţi telepatice, probate în nenumărate rânduri, i-au bulversat până şi pe cei care nu se dau bătuţi atât de uşor, ca, de pildă, postul TV EuroNews, care i-a dedicat, în timp, mai multe emisiuni.
În octombrie 2004, de pildă, pe un post de televiziune autohton, Gogu Neagoe, cu receptorul la ureche, reuşea un portret telepatic atât de asemănător cu realitatea, încât invitaţii, ba chiar şi telespectatorii, au rămas, literalmente, cu gurile căscate.
Trei tone de inspiraţie
„Ideea mi-a venit într-o zi, într-un laborator foto. Un prieten developa un film. Aşteptam să termine şi am dat cu ochii de o grămadă de role de film fotografic ce urma să fie developate. M-am întrebat de ce nu aş încerca să desenez caricaturi pe un asemenea suport deosebit. M-am interesat şi am aflat că nimeni nu mai făcuse caricaturi pe un film fotografic – cel puţin nimeni nu era pomenit în Cartea Recordurilor. Aşa că m-am apucat de treabă“, îşi aminteşte Gogu Neagoe.
Pentru că filmul fotografic se degradează cu mare viteză dacă nu e menţinut în anumite condiţii, tânărul şi-a schimbat planul din mers. A înlocuit suportul iniţial cu film cinematografic, pe care l-a ceruit. A cumpărat apoi multe astfel de role şi s-a înhămat, pe nebănuite, la o muncă titanică. A desenat în patru ani atât de multe caricaturi, că, la un moment dat, le-a pierdut numărul. Bilanţ: trei tone de inspiraţie şi sudoare aşezate pe 12 role, care, desfăşurate, se lungesc pe mai bine de doi kilometri.
„Cred că mi-am stricat vederea lucrând la acest record. Am desenat de toate, în special portrete ale unor vedete politice, ale unor actori, ale unor personaje din domeniul culturii, iar cele mai mari probleme le-am întâmpinat la detalii“.
