3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCentura ocolitoare a oraşului Caracal, în faza de licitaţie

Centura ocolitoare a oraşului Caracal, în faza de licitaţie

Proiectul referitor la realizarea unei variante ocolitoare a municipiului Caracal se află în faza de licitaţie. Aceasta va avea loc luna viitoare, iar dacă nu vor fi contestaţii, din octombrie vor începe lucrările de construcţie, speră primarul oraşului Caracal, Gheorghe Anghel.
Anunţul de licitaţie publică pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Caracal a fost publicat în 27 iulie pe un site de licitaţii publice. Proiectul se derulează prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale. Centura ocolitoare va avea 10,345 km, valoarea estimată a lucrărilor fără TVA este de 72.765.942,26 lei, iar termenul de execuţie al lucrărilor este de doi ani.

Licitaţia pentru lucrări, pe 21 septembrie

Potrivit edilului-şef din Caracal, la sfârşitul lui septembrie va avea loc licitaţia pentru lucrare. „Pe 21 septembrie va avea loc licitaţia. Dacă lucrurile se derulează normal şi nu se vor depune contestaţii, în 20 de zile de când se organizează licitaţia poate începe execuţia lucrării“, a explicat primarul din Caracal.
Potrivit documentaţiei, criteriul de atribuire a lucrării este preţul cel mai scăzut.
Centura ocolitoare va trece prin partea sudică a municipiului. Primarul a oferit şi câteva indicii. „Centura va trece pe la Peco, pe lângă Vagoane, va ocoli oraşul şi va ajunge la şoseaua care face legătura între Caracal şi Craiova. Deja au venit constructori ca să se intereseze la primărie pentru cazarea muncitorilor, dar şi pentru organizarea de şantiere“, a dezvăluit Gheorghe Anghel.

Exproprierea terenurilor, prin firme şi cabinete de avocatură

Proprietarii care deţin terenuri în zonă vor fi expropriaţi. Potrivit informaţiilor postate pe site-ul de licitaţii, firma Cartotop şi mai multe cabinete de avocatură se vor ocupa de serviciile de reprezentare şi asistenţă juridică pentru exproprierea suprafeţelor de teren necesare executării centurii de ocolire a municipiului Caracal. Contractul în valoare de 453.000 de lei le-a fost atribuit pe 13 iulie.
Discuţiile referitoare la construcţia centurii ocolitoare au început anul trecut. Atunci, primarii oraşelor Balş, Caracal şi Slatina au discutat aceste chestiuni cu primul-ministru Emil Boc.
Deocamdată, doar la Caracal documentaţia referitoare la acest proiect este în fază avansată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU