Jurnal pe vas de croazieră

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

De la nord spre sud şi dinspre miazănoapte spre miazăzi, de aproape zece ani e călător fără astâmpăr. „Nu cred că mă voi opri vreodată... Mi-e dor de casă, dar îmi sunt dragi marea, oceanul“. Japonia e următoarea destinaţie, iar la iarnă merge în Mexic, Cuba, Jamaica, Honduras, Columbia. Radu este singurul român care lucrează pentru Thomson Cruises UK. Craiovean.

Sărbătorile se terminaseră. Era începutul lui 2001. Undeva în rucsac, avea împăturită lista cu bibliografia pentru examenul de Literatură franceză. Rapidul plecase din gară şi se-ndrepta spre Bucureşti. „Mă duceam la bibliotecă să mă pregătesc“, îşi aminteşte Radu Turcu. Hazard sau destin? „Nu ştiu încă... cineva lăsase un ziar pe banchetă... privirea mi s-a oprit peste un anunţ la mica publicitate. Era în franceză: «Vreţi să vedeţi lumea, să câştigaţi bani... şansa e a dumneavoastră... De ce nu încercaţi un job pe un vas de croazieră?»“
Îl ştiu din vremea liceului şi nu mai regăsesc aproape nimic din înfăţişarea de atunci. Avea părul lung, mai jos de umeri, drept. Purta mereu pantaloni evazaţi şi la gât avea, pe un şiret din piele, un pandantiv mic în formă de fildeş. Îi plăcea franceza atât de tare încât de multe ori se lansa în explicaţii sau comentarii, abandonând româna. Asculta rock ('60s & '70s) şi, în anii aceia, pe când n-ajunsese încă în Islanda sau în Guadalupe, în Saona Island, Norvegia, Rusia, Caraibe sau Iordania, „2 Mai“ era „staţiunea sufletului“ lui.

Profesorul de franceză
 
S-a hotărât imediat. Interviul se ţinea la Hotelul Continental, în Bucureşti. „Aveam plete, cercel în ureche şi totuşi m-am prezentat... Era o coadă interminabilă“, povesteşte, după aproape zece ani, despre momentul care i-a schimbat viaţa. Când i-a venit rândul, a completat un formular, apoi a intrat „într-o sală mare, cu un birou la care stătea un domn la «patru ace», care fuma un trabuc. Era cipriot. Iar eu eram la primul interviu din viaţă. Ştiu că n-aveam emoţii, n-aveam nimic de pierdut. Curgeau multe întrebări în engleză şi franceză şi-mi amintesc că, la un moment dat, am ajuns să vorbim despre o pasiune comună: Janis Joplin“.
După copilăria cu jocuri, excursii la mare, la munte, cu câte o jumătate de oră de desene animate „pe sârbi“, gumă de mestecat de contrabandă şi „vizite pioniereşti la fabriciile urbei“, Radu a ieşit din ţară întâia oară, când avea 13 ani, într-o vacanţă în sudul Franţei pe care şi-o aminteşte şi acum. Nu pentru că a fost prima în străinătate, ci pentru că, într-un fel frumos, drumurile par să aibă rol de răscruce, devenind decisive pentru existenţa sa. Vacanţa de o lună, organizată de profesoara de Limba franceză de la Şcoala 21, „doamna Cotoi“, i-a schimbat cursul vieţii: „Visul meu era să devin medic veterinar, dar pasiunea pentru zoologie s-a schimbat atunci, iar proaspătul vis era să mă fac profesor de franceză“.

Libertatea de a colinda lumea

Trecuseră câteva zile. Aproape nu se mai gândea la anunţul din tren, la întâlnirea din Bucureşti... Într-o zi, poate pe la început de februarie, a primit un telefon. O doamnă politicoasă l-a anunţat că trecuse de interviu şi că era aşteptat în Capitală, în cel mai scurt timp posibil, să înceapă procedurile de angajare. A crezut că e o glumă proastă, dar, de fapt, i se oferise un post de recepţioner pe un vapor de croazieră cu pasageri francezi. „N-a fost uşor... Decizia trebuia luată în foarte scurt timp: să continuu studiile universitare sau să plec în aventura vieţii mele? Aveam de ales între o posibilă carieră de profesor sau libertatea de a colinda lumea în lung şi-n lat... Am ales-o pe cea de-a doua! Je ne regrette RIEN!!!“ Râde. Şi felul în care vorbeşte transmite împăcarea şi bucuria pe care le simte atunci când rememorează ultimii zece ani. N-ar înlocui o decizie! S-a schimbat şi nu prea în toată această vreme. I-au rămas valorile cu care a crescut, bunul-simţ, optimismul. A pierdut pletele de pe când era „cuzist“ şi a câştigat o experienţă la care doar ar fi visat dacă ar fi ales alt drum...

Prezentul
 
Zilele curgeau una după alta, dar păreau să n-aibă nimic în comun: Islanda, Groenlanda, Scandinavia, Rusia, Mediterana, Oceanul Indian. Pe vas, munca de recepţionist pe un vapor de croazieră era similară, povesteşte el acum, cu cea dintr-un hotel parizian cu pretenţii foarte mari. Membrii echipajului erau din toate colţurile lumii, iar limbile oficiale erau engleza şi franceza. „Prima dată când am pus piciorul pe vas, a fost ca un deja vu. M-am simţit în elementul meu, iar când vaporul s-a depărtat de ţărm...“, se opreşte şi caută printre amintiri, zâmbind fără să ştie, „...un sentiment de evadare, de descoperire a necunoscutului“. În anii următori, a crescut încetul cu încetul: a fost promovat supervisor şi ulterior manager. Din 2008, a schimbat compania şi lucrează pentru Thomson Cruises UK, „parte TUI“, adaugă repede, fiind singurul român care a reuşit să intre într-o lume în care cei care nu sunt vorbitori nativi de engleză nu au prea multe şanse. Acum, este manager la „Shore excursions“: „Suntem cei care organizăm excursiile pentru pasageri în diferitele porturi ale lumii. Lucrez ori la Londra, la birou, ori pe vapor. Dar prefer vapoarele“. Săptămâna de lucru e bine stabilită: orice croazieră începe cu îmbarcarea, respectiv debarcarea în portul „mamă“ al vasului respectiv. Radu prezintă programul de excursii, pe o scenă, în faţa a 1.200 de pasageri, comentând şi discutând pe baza unor sliduri dintr-un program multimedia. În timpul săptămânii, coordonează echipa, rezervă autocare, contactează agenţi, ghizi, preţuri, e-mail-uri, excursii. Şi n-ascunde niciodată faptul că e român.

Esenţialul

A ajuns în toate zările, din America Latină, Caraibe, Scandinavia, Ţările Baltice, Europa, Mediterana, insulele greceşti în Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Marea Roşie, Insulele Canare şi Tenerife, Africa de Sud, Oceanul Indian. Şi sufletul i-a rămas cam peste tot: în jungla Amazonului în Brazilia, în satele de eschimoşi din Groenlanda, în fiordurile din Norvegia, în Piaţa Roşie din Moscova, la Petra în Jordania, în safariul din Kenya, în Insula Catalina din Republica Dominicană. „Nu pot să zic că am avuţie materială, dar spiritual sunt putred de bogat! Nu am vile, nu am maşini de lux sau conturi în bănci... îmi trăiesc viaţa. Banii nu-i poţi lua cu tine când încetezi să mai exişti“...