12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDJ 606, investiţia care contribuie la dezvoltarea comunelor doljene

DJ 606, investiţia care contribuie la dezvoltarea comunelor doljene

DJ 606, care leagă Breasta de limita cu judeţul Mehedinţi, va fi gata până la sfârşitul lunii septembrie, chiar dacă pe parcursul lucrărilor au apărut o serie de probleme. Acesta va permite dezvoltarea zonei atât din punct de vedere economic, cât şi imobiliar.

 

În curând, doljenii se vor putea bucura de investiţia de 20,5 milioane de euro (din care 17,142 milioane de euro finanţare nerambursabilă şi contribuţia Consiliului Judeţean Dolj), făcută în „Reabilitarea şi Modernizarea DJ 606, Craiova (DN 65) – limita judeţului Mehedinţi". „În acest moment, este drumul cu cea mai mare implicare – aproape 50 km -, pe care-l construim pe fonduri europene. Lucrările sunt realizate de patru firme – Erpia, SCT Bucureşti, Colas Drumuri, Domarcons -, majoritatea din Craiova, care s-au unit şi au
creat peste 200 de locuri de muncă. Pe lângă reabilitarea şi modernizarea a 49,546 km de drum judeţean, se realizează accesul la 1.150 de locuinţe, se fac nouă parcări în localităţi şi multe alte lucruri (inclusiv realizarea de trotuare noi)", a declarat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj. Drumul DJ 606 străbate şase localităţi importante: Breasta, Predeşti, Sopot, Brabova, Seaca de Pădure, Carpen. „Nu ne-am dus către o localitate de o anumită coloratură politică. Pe acest drum sunt primari şi de la PDL, şi de la PNL, şi de la PSD. Ne interesează să scoatem zona aceasta la lumină", a subliniat Prioteasa.

 

Lucrări suplimentare

 

Pe parcursul lucrărilor, au apărut o serie de probleme. Când constructorul a început să frezeze stratul de uzură existent şi să ia primii centimetri de asfalt, s-a constatat că stratul-suport al drumului era într-o stare avansată de degradare, ceea ce a impus realizarea unor lucrări suplimentare. Astfel, s-au făcut demersurile necesare pentru a fi aprobată o sumă suplimentară de finanţare. Pe parcursul lucrărilor a apărut altă situaţie specială – în perioada martie – mai 2010, pe un sector de drum de 191 de metri liniari în zona Carpen, în urma topirii bruşte a zăpezii şi din cauza ploilor abundente a apărut pericolul de alunecare a terasamentelor, care necesită, la rândul său, investiţii suplimentare. „Şi vom mai avea o problemă specială. Pe traseul acestui drum se află nouă poduri a căror reabilitare nu a fost cuprinsă în proiect. Vom căuta să obţinem bani cel puţin pentru asfaltarea suprafeţei podului, dar am dori şi o intervenţie amplă, acolo unde se impune, pe care să o suportăm fie din banii din proiect, fie din bani de la CJ", a spus Ion Prioteasa.

 „Termenul de finalizare va fi, cel mai probabil, în septembrie“

În prezent, nivelul de realizare a investiţiei este de 60-70%. „Având în vedere cele două probleme – extraproiect referitor la consolidare în zona Carpen şi plasarea separată a podurilor care n-au fost prinse în proiect -, termenul de finalizare va fi, cel mai probabil, în septembrie“, a declarat Lucian Căpitănescu, directorul asociaţiei de firme care au executat lucrările şi directorul general al Erpia. Acesta a explicat că drumul, aşa cum este realizat din punct de vedere tehnic, se ridică la nivelul unui drum naţional, care va avea o durată de viaţă de 25 de ani.

Impact deosebit asupra zonei

Pe lângă faptul că va rezolva o serie de probleme, finalizarea acestui drum ar putea atrage dezvoltarea zonei. „Oamenii încep să-şi pună mai mult în valoare proprietăţile. Probabil că nivelul terenurilor se va ridica şi această creştere va fi în beneficiul oamenilor din zonă. Ceea ce am reuşit prin acest proiect a fost o idee mai veche a noastră, şi anume de a face trotuare în localităţile pe care le traversează drumul. În Predeşti, de exemplu, avem cca. 3,3 km de trotuare şi oamenii vor putea merge în condiţii civilizate“, a precizat Prioteasa. Primele semne ale schimbării au şi apărut – mulţi dintre locuitorii din zona respectivă şi-au înlocuit maşinile vechi cu unele mai moderne, pentru „că nu mai sunt nevoiţi să le repare aşa des“. În plus, reabilitarea drumului le va permite să facă naveta mult mai uşor. Această investiţie ar putea atrage şi altele. „Sperăm ca toţi investitorii care sunt interesaţi de terenurile comunei Predeşti să vină aici sau cei care s-au retras la Craiova să vină să-şi pună în valoare casele“, a precizat Şerban Florian, primarul comunei Predeşti.
De altfel, unii oameni de afaceri au observat deja impactul pozitiv al drumului asupra zonei. „Sunt proprietarul unei case în Brabova şi am şi nişte afaceri în zonă – am terenuri agricole, livezi cu pruni, foarte multe oi -, iar drumul ăsta e o minunăţie. Până acum, am stricat zece maşini într-un an. Acum e o grozăvie. Se merge mai bine decât pe autostradă. Pentru noi, investitorii, este extraordinar. Abia acum se poate deschide puţin zona, care este săracă. Poţi să vii cu utilaje, combine“, a explicat Simion Nicolae.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII