Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au respins ieri recursul lui Antonie Solomon la decizia Tribunalului Argeş de pe 8 iunie, prin care acestuia i s-a refuzat eliberarea sub control judiciar. Este pentru a 12 oară când primarul suspendat apare în faţa judecătorilor cu astfel de cereri, toate fiind respinse. Judecătorii vor lua din nou în discuţie pe 8 iulie oportunitatea menţinerii în arest preventiv a lui Solomon pentru încă 60 de zile. În luna mai, judecătorii au aprobat prelungirea arestului preventiv cu două luni, aceasta fiind perioada pe care se aprobă sau nu menţinerea în arest. Până pe 8 iulie, Solomon poate depune şi alte cereri de eliberare sub control judiciar sau pe cauţiune. Pe lângă cererile de eliberare provizorie, Solomon va apărea în faţa judecătorilor şi pentru procesul pe fond în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie alături de Cornel Penescu şi subordonaţi ai acestuia. În acest caz, următorul termen a fost stabilit pe 7 septembrie, după încheierea vacanţei judecătoreşti.
Solomon, păstrat la răcoare
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei