Război declarat la Spitalul Poiana Mare

În spatele porţilor Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare stă să izbucnească un război dramatic între medici şi director

Spitalul Poiana Mare este în prag de război: de o parte a baricadei se află toţi cei 13 medici psihiatri, epuizaţi de mediul de lucru considerat de aceştia impropriu şi nelegal, în vreme ce de cealaltă parte şade imperturbabil directorul, indiferent şi imun la orice acuzaţie.  

Când zici Poiana Mare, tot poporul se gândeşte la spital de nebuni. Vede cu ochii minţii bolnavi proptiţi în câte un zid sau saltea, inerţi, neştiind că e noapte sau zi. Dincolo însă de pacienţi şi poveştile lor tragice, există şi medici care s-au angajat să aibă grijă de ei. Care, în cazul de faţă, se confruntă cu probleme ce pun în pericol siguranţa lor, dar şi efectuarea actului medical în condiţii optime.
Un grup de medici ajunşi la disperare a venit zilele acestea cu jalba-n proţap la sediul redacţiei. Erau cadre medicale de la Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare, exasperate de toate neregulile petrecute în unitatea în care lucrează, majoritatea de numai un an.
Aşa cum au ţinut să precizeze medicii, nici spitalul, nici pacienţii nu se fac vinovaţi de ce se întâmplă acolo, ci însuşi managerul, Dumitru Ivanţu. Care, aşa cum au declarat reclamanţii, este responsabil pentru afectarea gravă a calităţii actului medical desfăşurat în unitatea respectivă.

Memorii degeaba

„Din dezinteres faţă de problemele medicale sau în scopul menţinerii avantajelor materiale, directe sau indirecte, mai mult sau mai puţin licite, ale personalului administrativ, managerul spitalului a procedat la alterarea gravă a calităţii actului medical, prin limitarea accesului pacienţilor la medicaţie, investigaţii, asistenţă medicală de specialitate, asistenţă de urgenţă etc.“, au spus cadrele medicale, pe numele lor dr. Floriana Calotă, dr. Albertina Ciobanu Curcan, dr. Viorica Călina, dr. Lidia Ghiţulescu, dr. Maria Magdalena Iacob, dr. Haricleea Iacob, dr. Mihaela Marcu, dr. Florina Peşa, dr. Sorina Rădulescu, dr. Mihaela Sârbu, dr. Lavinia Sîrbu. Deşi aceeaşi declaraţie a fost inserată în memorii trimise atât managerului spitalului, ministrului secretar de stat Adrian Streinu Cercel, Direcţiei de Control a Ministerului Sănătăţii, Senatului României – Comisia de Sănătate Publică, dar şi preşedintelui României, Traian Băsescu, cei 13 medici psihiatri nu au primit nici un răspuns până acum. Iar lucrurile se agravează pe zi ce trece, ajungându-se chiar la conflicte personale.

Sporuri pentru toată lumea

Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare are 500 de paturi cu o ocupare medie de 460 de pacienţi, pentru care există 335 de angajaţi: 13 medici psihiatri, şase medici generalişti, un epidemiolog, un dentist, trei psihologi, un chimist, un farmacist cu jumătate de normă, 108 asistenţi medicali, 71 de infirmieri, 47 de îngrijitori, 55 de muncitori necalificaţi, 22 personal TESA, cinci membri în comitetul director. „Din totalul personalului medical“, spun în continuare memoriile, „din cauza practicii consemnate şi din rapoartele de control din 2008 ale structurilor abilitate ale Ministerului Sănătăţii, din lipsă de consecvenţă managerială în aplicarea disciplinei muncii, personalul mediu  sanitar direct implicat este numeric mult mai redus“. Există costuri salariale uriaşe, deoarece sporurile pe care ar trebui să le primească doar medicii psihiatri şi asistenţii medicali sunt aplicate personalului auxiliar şi TESA. Mai mult, aşa cum s-a constatat şi la rapoartele de control ale MS, „s-au înregistrat numeroase situaţii de cheltuieli exagerate sau investiţii inutile şi nejustificate“, mai spune memoriul.

Un medic la 460 de bolnavi

Medicii ne-au explicat pe larg întreaga situaţie.
Anul trecut, când s-au angajat o mare parte dintre ei, au găsit la Poiana Mare o adevărată debandadă. Foarte mulţi pacienţi nu aveau asigurare medicală, motiv pentru care nici nu primeau medicaţia adecvată. Unul câte unul, medicii de la Poiana Mare şi-au asigurat pacienţii, însă faptele erau consumate: veniturile spitalului s-au diminuat cu aproximativ 20%.
În paralel, s-a oprit aprovizionarea cu medicaţie modernă şi s-a înlocuit aceasta cu psihotrope ieftine, cu efecte adverse, neacceptate în psihiatria secolului XXI. S-a refuzat în mod repetat introducerea unei a doua linii de gardă, conform Ordinului nr. 870/2004, care precizează că, în orice spital, o linie de gardă trebuie să asiste 150 de pacienţi. În prezent, la Poiana Mare, un singur medic alături de un asistent supraveghează şapte secţii, fără a mai lua în considerare urgenţele – „unii dintre pacienţii nou-veniţi, ajunşi prin hotărâre judecătorească, fiind descătuşaţi în camera de primire şi lăsaţi cu un medic femeie şi un asistent medical, să se descurce“, ne-au povestit cadrele medicale.

„Dacă voiam scandal, îl făceam“

Şi lista nemulţumirilor continuă: conducerea refuză să cheltuiască sume modice pentru transportul pacienţilor cu afecţiuni somatice către alte spitale, pentru consulturi interdisciplinare sau investigaţii; refuză să angajeze sau să colaboreze cu medici de alte specialităţi; de asemenea, arată un dezinteres total pentru dotarea materială a unităţii: laboratorul spitalului nu are capacitatea de a efectua nici analize uzuale minimale, deşi există două aparate moderne, dar pentru care reactivii sunt prea scumpi; se efectuează doar glicemia, tymol şi hemoleucograma, unde „leucocitele se numără pe lamă, ca pe vremea lui Pesteur“; se impută lipsa spiritului managerial gospodăresc, vizibil dacă faci un tur al spitalului; precum şi refuzul managementului de a lua măsuri împotriva personalului auxiliar cu comportament inadecvat – refuz întemeiat pe criterii sindicale, de afinitate, rudenie etc. – ceea ce duce la grave încălcări ale conduitei: absenteism, alcoolism la serviciu, abuzuri pecuniare sau fizice asupra pacienţilor, utilizarea resurselor spitalului în interes personal.
„Pur şi simplu, este o situaţie inacceptabilă. Am încercat să ne facem treaba cum am putut şi cu ce am putut. Nu am vrut să facem scandal. Dacă asta ar fi fost intenţia, nu scăpam prilejul atunci când a murit un pacient otrăvit cu cârnaţi destinaţi câinilor comunitari. Din păcate, nu se doreşte o comunicare şi o bună colaborare. Suntem răsplătiţi cu invective şi ameninţări“, au mărturisit medicii veniţi la redacţie, convinşi fiind că managerul lor are relaţii serioase în minister, din moment ce, în ciuda tuturor problemelor apărute până acum la Spitalul din Poiana Mare, nu s-a luat nici o măsură.

Pentru probleme false, concedierea

Pentru toate cererile de bun-simţ – pe care medicii le-au înaintat atât conducerii spitalului, cât şi forurilor superioare -, răspunsul managerului Dumitru Ivanţu a fost – ne-au declarat cadrele medicale – „Nu vor muşchii mei!“. Pentru GdS, directorul a fost mai politicos. A comentat punct cu punct fiecare problemă ridicată de angajaţi, reuşind să dea câte o explicaţie sobră, tehnică şi fără nici o soluţie, în fapt. A luat deviza „suntem într-un an de criză economică“ în braţe şi a concluzionat: „Medicii nu vor decât medicamente scumpe şi, eventual, şi o excursie în Grecia, oferită de firma de medicamente. Cum se face garda la psihiatrie? Se doarme şi-atât. Iar a doua linie de gardă nu o mai avem oricum din 2003. Ştiţi ceva? Ăstea sunt probleme false, domne. De fapt, medicii ăştia nu vor decât să ia bani mai mulţi, la salariile grase pe care le au deja“, ne-a dezvăluit „adevărul“, oarecum complice, directorul Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare.
Apoi am aflat că atunci când i-am cerut punctul de vedere, Domnia sa ştia deja de vizita medicilor la redacţia GdS. Ulterior, la raport, acesta le-a comunicat tuturor că a primit OK-ul de a le desface contractele de muncă, pe motiv că strică imaginea spitalului. Întrebarea este: de la cine a primit OK-ul?  


Autori

Comenteaza acum

85 Comentarii

  1. OCHELARII lui BOOVEANU said:

    Luatil pe MITITELU ca va rezolva problemele

  2. io said:

    or avea prea multe pe constiinta acesti medici,..poiana mare este un lagar de exterminare,..cand ne vin pacientii de acolo sunt slabi, schilozi, terifiati ,.nu se stie ce le fac acolo,..de fapt, cui ii pasa???….de handicapati si de nebuni, nu le pasa oamenilor ….mai sunt adunati pe la filiasi si diosti,.daca va chinuie problema, dar nu prea cred,..poate ca vreti doar sa contribuiti la schimbarea directorului…

  3. [email protected] said:

    si totusi eu am impresia ca sunt cadre medicale multe :108 asistenti,71 infirmieri,47 ingrijitori….nu stiu cum arata acum spitalul dar acum 6 ani arata ca fostele C.A.P dar mai mira pe cineva cum arata spitalul poiana mare cand la spitalul nr.1 sunt balariile cat gardul si cainii comunitari sunt cum erau vacile la ferma pe timpuri….ne mai miram de ce se raspandesc microbii cand cainii dorm in interiorul spitalului langa tonomatele de cafea ?

  4. anonim said:

    multi sunt angajati pe spaga grea luata de guta mircea si ivantu pot depune marturie cat mi s-a cerut

  5. Angus said:

    Acolo s-au facut angajari in ultimii ani pe clienteism politic.Toti locuitorii din Poiana Mare stiu acest lucru.Sunt pe statele de plata ale acestei institutii,familii intregi.Si daca ati sti ce salarii au!?

  6. cocosel said:

    VA PUTETI INCHIPUI CA DL MANAGER IVANTU A ANGAJAT ,LA POIANA MARE IN GRILA UN PEISAGIST ( 7000 EURO – TAXA ) , PE UN SALARIU CU SPOR DE 2200 RON – ASTA CA SA STITI DE UNDE SUNT BALARIILE PE LA SPITALE.
    IN MEDIE TAXA DE ANGAJARE PENTRU CELE 70 DE ANGAJARI FACUTE ANUL DE MAXIMUM ECONOMIC 2008-2009 , A FOST INTRE 5000 EURO – 10 000 EURO , IN FUNCTIE DE POZITIA CARE O DOREAI ……. HA HA HA HA

  7. cris said:

    Ba Poiana Mare e o comuna de tot rahatu. Toti niste hoti, mincinosi si puturosi cu 5% exceptie. Ba prostie mai mare ca acolo nu am vazut in toata tara asta. Apropo stiati ca acum cativa ani au murit nebunii de foame mai rau ca la Auschwitz fiindca se micsorasera fondurile de hrana si numai ajungea si la ei de cat duceau angajatii acasa!!!. RUSINE!!! .
    Sa dea afara din infirmiere, ingrijitori, asistenti, etc cas prea multi, adica raportul e 1 angajat :1 bolnav asta inseamna performanta?

  8. maria said:

    PAI TOCMAI DESPRE CONSTIINTA ESTE VORBA STIMATE io , NU DESPRE DEMITEREA UNUI DIRECTOR . DIN CATE STIU EU LAGARELE NU MAI EXISTA , DAR POT SA REAPARA INTR-O TARA CONDUSA DE MAFIE.

  9. andripo said:

    Parca cu ceva timp in urma gds avea un articol despre cat de mult s-a schimbat situatia la Poiana Mare si cat de bine sunt tratati bolnavii acolo. Nu cumva unul din acele 13 cadre medicale vrea sa ii ia locul lui Ivantu?

  10. contabilu said:

    asa si ce daca a angajat multi auxiliari, ce ei nare voie sa manance o paine, mai ales ca au platito f scump, si el ca director face ce vrea muschiu lui pt ca e director la stat, asa merge treaba aici, cui nui place sa o stearga , pai stie lumea cat a carat el ca director sa ramana in functie? si mai e ceva , chiar daca a luat spaga la angajari , na ramas tot cascavalu la el, dar oare de unde stie el ca dr vor sa plece in Grecia cu firmele de medicamente? nashte vecini au zis ca si el sa plimbat dupe ce a facut nashte licitatii foarte avantajoase pt unele firme, dar io nu cred.
    parerea mea ie ca lumea e invidioasa pa iel ca stie sa sa descurce, e dashtept si stie unde sa dea cu capu, cred ca asculta Parazitii la maxim.
    si e normal sa angajeze rudele pt ca sunt de incredere, si ce daca nevasta lui e si ea secretara acolo, e foarte inteligenta si stie multe chestii . Ce cand a murit pacientu ala otravit a fost vina lui? la pus directoru sa manance otrava de caini? supraveghetorii si infirmierii sunt si ei oameni , mai gresesc si ei dar asa e lumea, cribdoasa si invidioasa pa cei care stiu sa mearga in viata . de ce sa plateasca statu pt a doua linie da garda cand e suficient sa ai un tap ispasitor pt toate treburile nashpa care se intampla acolo, adica el protejeaza de fapt doctorii pt ca daca cade beleaua pe ala da garda care e singur e mai bine decat sa cada pe 2 logic nu, nu vati prins.
    ia uitativa voi cat castiga el si cat castiga doctorii , astia tineri sa mai astepte pana la salarii mari, el a trait o viata in psihiatrie.

  11. amdeia said:

    pt io
    tocmai ca nu vor sa aiba prea multe pe constiinta.
    multe din doctoritele alea sunt tinere, destepte si pline de entuziasm…. si vor sa faca ceva acolo.
    Eu stau si ma intreb …ce mai stau aici cand pot pleca in alete tari unde psihiatri sunt mult mai apreciati. Stau acolo sa le spuna “dl manager” ca “nu vrea muschii lui”
    ce mai stati fetelor acolo si va bateti cu morile de vant ….EMIGRAREA!!!!! ……

  12. ambulantier said:

    vedeti si articolul din cotidianul ” Pandurul” la pandurul.ro din 14.05.2010 referitor la SJA Gorj. Aceasi poveste, se scalda in mocirla si cheama presa sa le spele fata….

  13. salariatul said:

    Oare cine era de garda cand spuneti ca a murit pacientul acela, din cauza carnatilor otraviti ?! parca Dr. Calina Viorica !
    Sunt suparate ca managerul a pus piciorul in prag , ca se cere seriozitate si eficienta in actul medical , probabil asta e supararea.

  14. OANA said:

    pt amdeia-emigreaza cine e competent,au mai fost unele plecate si cum s-au dus asa s-au intors-acolo lucrezi cate 8-10 ore pe zi nu 4 cum lucreaza ele,asa ca pardon,cine nu corespunde se intoarce.Si pe 35 mil salar pe luna nu e bine si in Romania?Stii care e treaba,medicii astia tineri vor sa castige intr-un an cat altii intr-o viata ceea ce nu se poate,din cauza asta e prost managementul,deh…

  15. pandele said:

    citind articolul si comentariile nu poti sa nu te intrebi “cand a mancat c…. G de S” atunci canda a scris ca la acest spital lucrurile s-au schimbat radical in bine, sau acum? Oare in urma acelui articol asteptau sa primeaca ceva si nu au primit
    nimic, sau poate in schimb au primit tocmai acum……dar de la doctorite ?? Nimeni de aici nu intreaba pe aceste tinere doctotite daca au folosi acele medicamente de ultima generatien care au fost rezultatele? pacientii s-au simtit mai bine sau doar ca sa faca cheltuieli suplimentare aducatoare de bonusuri, dupa cum toata lumea stie ca asa se intampla. Cine a avut tangenta cu bolnavul psihic stie ca aceste medicamente nu sunt nici pe departe eficiente cat sunt de laudate, fata de cele claice folosite de in psihiatrie singura diferenta majora este pretul mai mare de cel putin zece ori.
    De aceea nu poti sa nu-ti pui intrebarea “ele trateaza corect afectiunea bolnavului cu acele medicamente, sau doresc numai o rotunjire a venitului personal”?

  16. ivan said:

    Doctorite mediocre care vor functii , in loc sa ingrijeasca sarmanii bolnavi.

  17. GANDACUL DE COLORADO said:

    PENTRU DUDUIA OANA – CA SA SE STIE SI DANSA CA INTRE DOUA PROGRAMARI DE COAFOAR ALE DANSEI , I S-A PRAJIT NITEL CREIERUL , CA DE ALTFEL LA SPITAL SE SEMNEAZA O CONDICA ,PE UN NUMAR DE ORE SI SE FACE O NAVETA IN FIECARE ZI DE 180 KM DUS -INTORS , CARE NAVETA SE SUPORTA DIN BUZUNAR 450 RON , SI CA PENTRU CELE DOUA ORE CARE SPUNE LEGEA CA LE AVEM LIBERE NI SE IA 40 DE ORE DIN GARZILE FACUTE , ADICA DACA AI NOROC DE 3 GARZI DE WEEK -END , UNA SE DUCE PE NAVETA , SI UNA PE COMPLETARE , SI DUPA 6 ANI FACULTATE , 5 REZIDENTIAT , SI POST OCUPAT PRIN EXAMEN , AJUNSERAM SA FACEM NAVETA PENTRU CA ASTIA FURA TOATE LOCURILE EXISTENTE PE JUDETE APROPIATE , ADICA DUDUIA , CARE PROBABIL ACUM CITESTI ZIARUL IN TIMP CE TE EPILEAZA PE LA VRE-UN SALON CU WIRELESS , PUTINA BUNA SIMTIRE , SAU RESPECT PENTRU ACTUL MEDICAL PE CARE NE SACRIFICAM SA-L INDEPLINIM , AI PUTEA SI MATALE ? ORI ESTI PREA TANARA SI NECONVERSATA , DE TE BAGI IN VORBA , ORI CAM BATRANA SI FARA VLAGA DE INTELIGENTIA ?

  18. obiectiv said:

    eu cred ca un angajat a spus ca e contra managerului si poate il puteti ajuta sa-l dea jos. cum voi deabia ati asteptat “oferta” asta ati sarit cu ciocul. pai spitalul de psihiatrie poiana- mare arata de 10 ori mai bine dacand este ivantu director. puneti altul ca o sa se revina la dezastrul dinainte.

  19. PRIMARUL DIN POIANA MARE said:

    SUNT CHIAR PRIMARUL SA STITI SI II DAU DREPTATE LUI D-L IVAN CEL G1A1O1Z1A1R1N1I1C DE MAI INAINTE , CA DACA O COTESTE CANDVA POATE AJUNGE PE LA ALEA PE LA POIANA SA-L TRATEZE CHIAR MANAGERUL CA SI EL FACUSE MEDICINA , PANA SE BAGA CU NOI CU PARTIDELE , SI NE ADUSE VOTURI , CA NE DADU LA TOTI : LA PNL DE UNDE FUSE , CU ALA CRIN PELIN IN FRUNTE , SI DE LA PSD , DE UNDE II SE LASA LIBERATATE CU ALA D-L PRICOPTEASA , SI DE LA AIA PRIN MINISTER AI PDL-ULUI , CA SARACU FUSE TARE BUN CU TOATE TRAISTILE PLINE PE LA NOI TOTI , SI MARE IUBITOR DE DREPTATE , PACAT NUMAI CA CA EPUIZA BUGETUL , FACU DATORII CA SI GUVERNUL SI ACUM RUPSA RELATIA CU NEBUNELE DE DOCTORE , CA ZISA PRB CA EL ARE OUA TARI , IAR ELE ESTE PROASTE SAU MEDIOCRE , SI ACUM UMBLA TOATE SA-I OCUPE FUNCTIA MANGERULUI , SI PROBABIL SA PLATEASCA SI DATORIILE SPITALULUI , ….CA IN ROMANIA ESTI DIRECTOR SI FACI CE VREI , POTI CHIAR SA UZI CANAPEAUA , IAR DACA GRESESTI MAMICA NU TE CEARTA , CI TE “SCHIMBA ” SI ATAT , NU TE TRAGE NIMENI LA RASPUNDERE PT CE AI FACUT .
    VA UREZ ZILE MULTE DOLNULE IVAN DE MAI INAINTE – LA POIANA MARE ! PE MANA LA DOCTORELE ALEA . HA.HA.HA.HA

  20. MANAGERUL said:

    VREAU SA-MI CER SCUZA PENTRU SUSTINATORUL MEU – OBIECTIV , DAR MERITUL PT CUM ARATA SPITALUL SE DATORESTE LU ALA DE DINAINTE – OPRESCU , CARE FUSA DE LA PSD , SI DECI II DADURAM CU LIBERALII JOS , SI SARII EU IN CARUTA , CA CE E DREPT , ALA FACU CE ERA BIE PT BOLNAVI , SI INSTITUTIE , FACU CHIAR SI SOLARII UNDE SE OCUPA MINTEA BOLNAVILOR CU TREABA SI ERA SI MERINDE PE IARNA SI COMPOATE SI VARZA SI LEGUME , DAR ERA PREA ENERVANT – NU MANCA SI BEA CU NOI , NU ERA DE PETRECERE , SI NICI NU STIA SA CARE CA MINE PE LA MINISTER , PE LA PARTIDE , CA CE MA MAI IUBEA LUMEA PESTE TOT , PANA SA INTRE PE FIR NEBUNELE DE DOCTORE , LA CARE NICI NU REUSI ALE DRAQ SA IAU BANI DE LA NICI UNA PT POST.
    CONCLUZIE – DOCTORITELE ESTE NISTE PROSTI !

  21. OANA said:

    GANDACUL DE COLORADO VAD CA SUNTETI CHIAR VOI DOCTORITELE ,NU STIU CITITORII ZIARULUI CAT DATI VOI PE NAVETA SI NICI CATE ORE SE OPRESC DIN GARZI,VRETI SA-I INDUCETI SI PE EI IN EROARE,AVETI IMPRESIA CA DETINETI ARTA MANIPULARII-GRESIT.T REBUIA SA SPUNETI LA REDACTIE CA VENITI TOATE LA SERVICI LA ORA 9 NU LA 8 CUM VIN MEDICII CARE SE RESPECTA SI CA MAI FACETI SI BISERICUTE CAND AJUNGETI O ORA,ASA CA MUNCITI 3 ORE PE ZI,SALARIUL E PREA BUN PTR 3 ORE DE MUNCA.A FOST DIRECTORUL PREA BUN SI V-A TOLERAT PREA MULTE,ATI UITAT CA ATI VENIT DIN SOMAJ,ATUNCI VA AJUNGEAU BANII,ERA BUN IVANTU,ACUMA NU,E NAVETA GREA,VRETI LA CRAIOVA?NU SE POATE,NU E RANDUL VOSTRU.SI DE LA BOLNAVI NU MAI CIUGULITI CHIAR NIMIC DE VA VAIETATI ASA?FRAIER O FI OMUL ALA DE VA TOLEREAZA OBRAZNICIILE,IN LOCUL LUI V-AS DA IN JUDECATA PENTRU DEFAIMAREA UNITATII SI A LUI.

  22. Nurse said:

    Pentru managerul inchipuit
    Fraiere cine a fost bun la spital ala de a terminat economia agrara si a falimentat si pe unde a fost director a falimentat tot?Care cantarea bolnavii precum porcii la abator pusi la ingrasat si zicea ca le merge bine?Pe care il duceau doctoritele cu presu cum vroiau si comandau medicamente scumpe de milioane de lei. Ca manca si nu bea cu voi e normal era bolnav omul, acum nu va convine ca Ivantu nu intra in mafia medicamentului? Asta este le-a dat peste bot la multi. Cand v-ati angajat nu ati stitu ca trebuie sa faceti anveta 180 de km? Credeati ca o sa va plateasca spitalul banii pe naveta?

  23. OANA said:

    SI NU MAI INTELEG UN LUCRU,OMUL ALA DIRECTORUL DACA DA SPOR LA TOTI SALARIATII DA IN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGALE IN VIGOARE,CRED CA NIMENI NU SE INCURCA SA DEA CE VREA SI CUI VREA.IN CEEA CE PRIVESTE MEDICAMENTELE,DOAMNE LE CHIAR TRAIESC PE SUB PAMANT,NU VAD CE SE INTAMPLA IN TARA,SUNT SPITALE UNDE CAND MERGI CUMPERI APROAPE TOT TRATAMENTUL,ITI ADUC RUDELE MANCARE DE ACASA,OMUL ACELA SI-A FACUT EL CALCULELE SA AJUNGA SI PENTRU MANCARE SI PENTRU MEDICAMENTE,CA BOLNAVII AIA SUNT UNII DIN EI FARA NIMENI PE LUME.CE VOR,MEDICAMENTE SCUMPE SI SA NU DEA LA BOLNAVI MANCARE SAU CALDURA,SA SE REPETE DEZASTRUL DIN 2003?NU POT SA CRED CA IN ZIUA DE AZI SI TIMPURILE PE CARE LE TRAIM SUNT ATATEA MINTI INGUSTE CARE SA NU-SI DEA SEAMA DE PRIORITATILE UNUI SPITA.OARE CATI PROFESORI DOCTORI DIN CRAIOVA SAU MEDICI RENUMITI CU EXPERIENTA AU CASTIGURILE SALARIALE PE CARE LE AU DANSELE?

  24. nelutu said:

    Ati vazut ce vila isi face dl. Flavius Dinca de cand este directoras in locul lui Mircea Guta la Poiana Mare?

  25. OANA said:

    Si stii ca are imprumut in banca 60000E?Vedeti cum puneti botul la zvonistica?

  26. amdeia said:

    PT OANA
    nu cumva esti angajata MANAGERUL MINUNE SI FRECI MENTA PRIN SPITAL!!!!!!

  27. amdeia said:

    ONUTA DRAGA nu mai schimba decat ID-ul (vezi ca salariatul si oana au acelasi IP) sa inteleg ca azi nu ai facut nimic la serviciu!
    Dl MANAGER TE-A FACUT RESPONSABILA CU COMENTARIILE?

  28. amdeia said:

    ONUTA DRAGA nu mai schimba decat ID-ul (vezi ca salariatul,oana SI PANDELE au acelasi IP) sa inteleg ca azi nu ai facut nimic la serviciu!
    Dl MANAGER TE-A FACUT RESPONSABILA CU COMENTARIILE?

  29. box populi said:

    il stiu pe limbricu ala de direftor. Acu s-a supt fraierului ca il alearga obligatiile prin curte sa ii ia glanda ca nu si-au recuperat spaga data . A luat idiotu bani grei sa angajeze 60–70 de frecatori de penis, parandaratu la dat la partid , pentru ca nu se astepta sa se puna problema de concedieri si reduceri salariale.

  30. OANA said:

    Bai amdeia,eu pot sa scriu ce vreau si de unde vreau,si pentru cultura ta generala-indoielnica dealtfel-nu trebuie sa-mi dea nimeni ok-ul sa scriu-asta ca sa-ti fie clar.Tot pentru imbogatirea cunostintelor tale,in spital sunt peste 20 calculatoare legate de acelasi server,asa ca mai mediteaza….Cat ptr.box populi,sa vb despre direftorul ala cand vei avea valoarea lui intelectuala si umana,pana atunci,intre el si tine si multi altii sau mai degraba altele e diferenta ca de la cer la pamant ,eventual puteti sa-i faceti pantofii.Si tot spre stiinta celor ce citesc respectivul articol,directorul acesta este BRAND in zona-,in urma cu 20 ani spitalul avea 1005 paturi si lucrau 3 psihiatri-printre care si el si cei trei nu au murit din cauza suprasolicitarii,dim potriva,cei trei sunt doctori renumiti.IN CONCLUZIE,PSIHIATRIA NU SE FACE INTRE DOUA MICROBUZE SI NICI CLIENTELA SI RESPECTUL PACIENTILOR SI AL FAMILIILOR ACESTORA NU SE CASTIGA IMPROSCAND CU CEL MAI JOSNIC NOROI IN ALTUL CI PRIN MUNCA.

  31. EU said:

    Poate cineva din minister il intreaba pe domnul presedinte al comisiei de la Craiova cum a ajuns acest doctor manager cand nota lui la proba scrisa a fost doar sase?

  32. gogu said:

    dati pe facebook sa vedeti doctoritele de la spital cautand parteneri de companie , asa isi fac “meseria”.

  33. eu said:

    cele 13 doctorite sunt numai una si una ; una este schioapa alta are coree iar restul urla hormonii in ele.

  34. NURSE said:

    ce se lauda “doctoritele” ca au asigurat bolnavii ca sa manance pensiile lor si sa plece in excursii dupa ce primesc spaga de la asa yisele miraculoase medicamente ….RUSINEEEEEE.

  35. ARIEL said:

    SUNTETI MAI NEBUNE DECAT PACIENTII ,AR TREBUI SA VA TRATATI CU ACELE MEDICAMENTE DE CARE DUCETI LIPSA .

  36. eu said:

    gazeta te faci de ris.De ce nu ai intrebat Doctoritele sa vezi cite zeci de milioane ia pt un program de la ora 9-13?Isi asuma merite necuvenite pt ca nu ele au asigurat bolnavii.ele chiar au fost impotriva.Iar in ce priveste tratamentul bolnavilor sa nu mai vorbim,toata lumea stie ca asistentii fac treaba lor.Si cea scriptica si cea de pe teren.Nu fac nimic cele 4 ore decit se aduna prin vreun cabinet si pun la cale schimbarea Directorului.Mai vor si bani in plus.Daca este criza trebuie sa suportam dar nesimtirea lor intrece masura.

  37. NiNjA sChIjA said:

    Domnilor ziaristi aceste doctorite una siu-na care au fost angajate de pe strada deoarece erau somere incearca tot felulde matrapazlicuri si sunt influentate de o doctorita cu coree precum si de una cu media cinci la facultate sa schimbe managerul cu scopul dea lua manager la acest Spital.
    Tot aceste doctorite au asigurat bolnavii cu pensii de handicap pentru a le papa pensiile bolnavilor fara sa justifice banii.
    Au uitat ca au un salariu bun,pensionari si plocoane.

  38. dududumi said:

    doamnelor doctorite ce aveti cu ddomnu mamanager ca nu mai este omul asa cum era el odata adica atunci cand machea si gazul din lamba si facea pisu pa el,nu mai este ca atunci cand sotia lui ii punea haloperidol in mancare,nu mai este ca atunci cand nu din cauza bauturii a lovit cu amaratul lui de break o droaga cu magar si de beat ce era nu mai stia incotro sa plece acasa. acum este alt om are nisan si opel SI NU MAI BEA TROSCAU DE PE UNDE APUCA ACUM BEA DOAR WISCHI CA DOAR SUNTEM NESTE DOMNI cu sotia mu se mai bate asa cum se alergau inainte ca doar au imbatranit si ei

  39. Aldo said:

    si ma rog de unde plateste D-ul inlocuitaor al fostului ,,guta,, rata la banca… DIN SALAR!!!! >>??? sa fim seriosi… ori vinde mincarea bolnavilor sau are si el sporuri multiple pentru ingrijirea bolnavilor psihic… in cea ce priveste pe actualul manager, acesta trebuia schimbat de mult…

  40. gateway said:

    “a murit un pacient otrăvit cu cârnaţi destinaţi câinilor comunitari”
    Alo! Mai vede cineva o problema aici?
    Politia doarme?
    Acelui pacient nu i s-a facut autopsie?
    Doctorite le nu erau obligate sa raporteze asa ceva?

  41. gogu said:

    dati cu manageru jos ca mancat destui bani sa mai vina si altu sa faca treaba ca asta nu afacut nimic bun pt` spital

  42. OANA SOARBE ZEAMA said:

    SE VEDE CA S1U-G1A-T-O1R1II , D-LUI STIMABIL MANAGER SUNT PE FRECVENTA , DECI CARE VA SA ZICA NICI NU POTI SA TRAGI UN VANT SPRE EL CA GATA EI SI BAGA BOTUL SA-L ASPIRE , BIETE PATRUPEDE CARE II LING MANA , SE PARE CA DUPA CE S-A STERS LA K1U1R1 , CU EA . CINSTE LOR BRAVE JIVINE DIN BATATURA ACESTUI BIZON.
    IMI CER SCUZE PENTRU OAMENII CU BUN SIMT CARE O SA CITEASACA , CA CEILALTI SUNT ORICUM IN AFARA IQ-ULUI MINIM , PE ACELASI NIVEL CU CHIAR GURU LOR – MANAGERUL.
    PACAT DE DOCTORELE ASTEA TINERE , CA MAI BINE II DADEAU UN CARNAT LUI CU FURADAN , SI SCAPAU MAI REPEDE, DECAT SA SE EXPUNA SI SA FIE BATJOCORITE DE PULIME .

  43. amdeia said:

    PT OANA
    SA INTELEG CA RECUNOSTI CA STAI DEGEABA PE LA SPITAL.!!!!!!!! Brand zici? HA! HA!
    TOCMAI ASTA SPUNEAM SI EU …….. ca IP 92.80.225, …228, 229, ..230 sunt de la spital asa ca…. dar nu ai inteles si nu are rost sa imi pierd timpul cu cineva ca tine……..

  44. amdeia said:

    PT OANA
    SA INTELEG CA RECUNOSTI CA STAI DEGEABA PE LA SPITAL.!!!!!!!! Brand zici? HA! HA!
    TOCMAI ASTA SPUNEAM SI EU …….. ca IP 92.80.225, …228, 229, ..230 sunt de la spital asa ca…. dar nu ai inteles si nu are rost sa imi pierd timpul cu cineva ca tine……..

  45. STARGATE said:

    INTR-ADEVAR LA SPIT DE PSIHIATRIE POIANA MARE ESTE O BATAIE DE JOC,DEOARECE MANAGERUL A REUSIT” PERFORMANTA”DE A ANGAJA PERSOANE CARE NU STIU SA SCRIE UN PROCES VERBAL .SUMELE PT CEI ANGAJATI VARIAZA INTRE 200 MILIOANE LEI PANA LA 450 MILIOANE LEI(LEI VECHI BINEINTELES!).CONFOR M LEGII,SPORURILE SE ATRIBUIE DOAR CELOR CARE LUCREAZA LA PATUL PACIENTULUI,CI NU PERSONALULUI CARE TAIE FRUNZA LA CAINI PRIN BIROURI SLAVINDU-L PA “BINEFACATOR”SAU AVAND GRIJA CE MASINI CUMPARA MAINE.ASISTENTELE/AS ISTENTI MEDICALI NU SE OCUPA DE SCRIEREA FOILOR DE OBSERVARTIE SAU A EVOLUTIILOR,DECI CINE VORBESTE,HABAR NU ARE CE SPUNE,DEOARECE AM VAZUT IN CE CONDITII SE LUCEAZA ACOLO SI CHIAR MEDICII RESPECTIVI MUNCESC!IN PRIVINTA MEDICAMENTELOR,MEDIC II AU DREPTATE CA NU MAI POTI TRATA UN PACIENT INTERNAT DE CATIVA ZECI DE ANI CU MEDICAM CARE SE FOLOSEAU IN TIMPUL RAZBOIULUI,IAR ACELE MEDICAM SUNT LA LIMITA BUNULUI SIMT,NEFIIND MEDICAM SCUMPE PRECUM S-A SCRIS IN ARTICOL.EXISTA FAMILI,(DE FAPT “CLANURI” ANGAJATE ACOLO,CARE DOAR TOACA BANI SI NU FAC NIMIC,PT CA SUNT DINTRE CEI CARE OCUPA EXTRAORDINARELE “FUNCTII”DE LINGAI,IN TIMP CE IN ZONA SUNT OAMENI CARE NU POT SPUNE CA TRAIESC,OAMENI CU FACULTATI SI EXPERINTA,DAR CARE NU SUNT ANGRENATI IN JOCURILE POLITICE LOCALE SI CARE NU AU BANI PT CELEBRA SPAGA SA SE ANGAJEZE.IAR PT CELEBRA OANA(SAU ORICER NICK IL FOL ,POTI SA FII CONECTAT LA ACELASI SERVER CU 100 DE PC-URI DAR ITI APARE IP DIFERIT DACA AI GENERATOR DE IP :d)

  46. crina said:

    Mai, oana,mai……deja miroase rau a frustrare tot ceea ce incerci tu sa exprimi pe aici.De ,mai ce sa faci pe unii ii inzestreaza D-zeu cu creier si pot sa fie doctori, altii in loc sa puna burta pe carte isi rod unghiile toata viata de invidie si debordeaza de tupeu si nesimtire.Asa ca, mai bine lasi “pantofiori cu toculet” si iti intri in “papucei corespunzatori” marimii matale. Si poate in viitor o sa fie nevoie de “medicamentele alea scumpe” pt cineva drag sau chiar pt “d–na ” oana si ironie o sa primeasca poate ceea ce le doresti acum amaratilor care nu conteaza dupa opinia “d-nei” . . .si va fi foarte benefic pt creierul d-nei deja suprasolicitat dupa cum se vede din activitatea intensa prestata astazi

  47. chiki said:

    V-ati impartit in doua tabere,una cu directorul si una cu doctoritele,dar raul pe care il fac pacientilor nu il vede nimeni.ca poate miine sefu de la minister se satura de toata aiureala asta si va desfiinteaza ca sa va saturati de scandaluri si prostii!Si atunci unde se duce pacientul umil care nu are nici o vina ca soarta a fost asa crunta cu el?Cine ii ia acasa,directorul sau doctoritele?

  48. chiki said:

    V-ati impartit in doua tabere,una cu directorul si una cu doctoritele,dar raul pe care il fac pacientilor nu il vede nimeni.ca poate miine sefu de la minister se satura de toata aiureala asta si va desfiinteaza ca sa va saturati de scandaluri si prostii!Si atunci unde se duce pacientul umil care nu are nici o vina ca soarta a fost asa crunta cu el?Cine ii ia acasa,directorul sau doctoritele?

  49. chiki said:

    V-ati impartit in doua tabere,una cu directorul si una cu doctoritele,dar raul pe care il fac pacientilor nu il vede nimeni.ca poate miine sefu de la minister se satura de toata aiureala asta si va desfiinteaza ca sa va saturati de scandaluri si prostii!Si atunci unde se duce pacientul umil care nu are nici o vina ca soarta a fost asa crunta cu el?Cine ii ia acasa,directorul sau doctoritele?

  50. STARGATE said:

    SCRIU DIN POSTURA UNUI OM CARE ARE PA CINEVA INTERNAT LA SPITALUL DE PSIHIATRIE POIANA MARE SI AM VAZUT CUM MEDICII SI ASISTENETELE LUCREAZA SI CE SACRIFICII FAC PT UN PACIENT ATUNCI CAND NU MAI SUNT MEDICAMENTE ORI PT A FII TRIMIS PT INVESTIGATII LA DIFERITE SPITALE,IN TIMP CE CONDUCEREA “PUNE TARA LA CALE”AVAND GRIJA SA FIE PLASA CAT MAI MARE PT MINISTER,SA FIE TINUTI IN FUNCTII …SINCER M-AM SATURAT SA VAD CUM MEDICII SI ASISTENTELE SE DAU PESTE CAP,IN TIMP CE PA ADEVARATII OAMENI RESPONSABILI NU-I INTERESEAZA DECAT SPAGA PRIMITA LA ANGAJARE.

  51. chiki said:

    V-ati impartit in doua tabere,una cu directorul si una cu doctoritele,dar raul pe care il fac pacientilor nu il vede nimeni.ca poate miine sefu de la minister se satura de toata aiureala asta si va desfiinteaza ca sa va saturati de scandaluri si prostii!Si atunci unde se duce pacientul umil care nu are nici o vina ca soarta a fost asa crunta cu el?Cine ii ia acasa,directorul sau doctoritele?

  52. chiki said:

    Ip-ul e o mare problema.Asta nu e de la poiana mare(asta ca sa stiti).
    pt gindacul de colorado-important e ca faceti din inima ceea ce va place si va veni vremea ca pacientii si societatea asta rea in care traim sa aprecieze sacrificiile unui medic care are de scoala cit nu o sa aiba multi de servici.

  53. mihnea said:

    Chiki tu cred ca pierzi esentialul sau te faci ca nu pricepi si adopti tactica strutului folosind ca paravan “pacientul”,sper ca profesia ta sa nu te puna in situatia de a pleda si pt altceva decat interesul proriu caci va fi jale de aia pe care ii reprezinti. Felicitari pentru incercarea nereusita de a da un aer melodramatic scrierii tale ,dar in vorbe frumos alese care sa dea bine nu prea mai crede nimeni

  54. chiki said:

    pt mihnea-daca vrei sa tansformam totul in vendete personale nu ti-ai ales omul bine.aici se vorbeste de spitalul de psihiatrie,de director si de medici.tu in care tabara esti?

  55. mihnea said:

    Aceleasi vorbe mari care nu spun nimic . . .chiki si vad ca ai o problema cu taberele . . .te pomenesti ca ramasesi pe dinafara si nu te primira in nici una???
    Dar ce zic eu . . .tu oricum se pare ca cel mai bine “dai cu fuga” . . .mie imi pare evident ca nu spitalul si nici pacientii nu sunt vizati ci o situatie ce persista si este bine oblojita cu buna stiinta de cei vizati

  56. elena said:

    ma tem ca din ce in ce mai mult sistemul sanitar decade. e penibil ca am ajuns intr-o asa situatie. este imposibil ca un doctor sa aiba grija de un nr asa mare de pacienti! este o d-soara/ d-na care comenteaza – oana , care ar trebui poate sa se puna un moment in situatia unui pacient din acel spital sau in locul unui apartinator al unui pacient din acel spital. prioritatea intr-un spital sunt pacientii, bolnavii , cei care ajung acolo pentru a fi tratati, pentru ca destinatia unui spital aceasta este sa trateze, sa vindece bolnavii . nu se poate ca intr-un spital pacientii sa nu fie tratai cum se cuvine , daca mai luam in calcul ca este un spital de psihiatrie atentie trebuie sa fie mult mai concentrata asupra bolnavului… directorul ar trebui sa fie mult mai interesat de pacienti decat de interesele personale. ar trebui sa se gandeasca ca are in grija in unitatea pe care o conduce oameni bolnavi psihic
    !!!!

  57. elena said:

    ma tem ca din ce in ce mai mult sistemul sanitar decade. e penibil ca am ajuns intr-o asa situatie. este imposibil ca un doctor sa aiba grija de un nr asa mare de pacienti! este o d-soara/ d-na care comenteaza – oana , care ar trebui poate sa se puna un moment in situatia unui pacient din acel spital sau in locul unui apartinator al unui pacient din acel spital. prioritatea intr-un spital sunt pacientii, bolnavii , cei care ajung acolo pentru a fi tratati, pentru ca destinatia unui spital aceasta este sa trateze, sa vindece bolnavii . nu se poate ca intr-un spital pacientii sa nu fie tratai cum se cuvine , daca mai luam in calcul ca este un spital de psihiatrie atentie trebuie sa fie mult mai concentrata asupra bolnavului… directorul ar trebui sa fie mult mai interesat de pacienti decat de interesele personale. ar trebui sa se gandeasca ca are in grija in unitatea pe care o conduce oameni bolnavi psihic
    !!!!

  58. tiktok said:

    IVANTU SA TACA SI SA PLECE CU COADA INTRE PICIORE CA NU A FACUT NIMIC,TOT CE ESTE IN SPITAL ESTE REALIZAT DE OPRESCU,DAR ALA NU ERA LINGUSITOR, CI ERA UN OM CORECT!JOS IVANTU SI SLEHTA LUI DE PUPINCURISTI IN FRUNTE CU NEVASTA-SA AIA CARE SUFERA DE EA ,ARE UN COMPLEX DE INFERIORITATE,DEOARE CE NU S-AR COMPORTA ASA. M-AM SATURAT SA VAD CUM IVANTU SI-A “ANGAJAT “PUPINCURISTII CARE STAU ZII DE ZII IN BIROU SI AU GRIJA SA STEA PA NET SA VERIFICE CE FAC OAMENII IN VIATZA LOR PRIVATA!DUCETI-VA UNDEVA ASTIA CARE ADULATI PA CINEVA CARE NU A LUAT O NOTA BUNA PT A FII CONFIRMAT IN FUNCTIA PA KRE A OBTINUT-O ORICUM CU PARTIDUL.
    IAR ACELE POSTURI OCUPATE DE MEDICI AU FOST PRIN CONCURS,ORGANIZAT DE MINISTER,CI NU DE “ZEUS”. ASA K FACETI LINISTE SI DUCETI-VA SA LINGETI PALMA TATICULUI VOSTRU.
    KRE TRE DEMULT SA ZBOARE,DAR PRIN “JOCUL SORTII”A RAMAS SI TOTI STIM CUM SE DUCE LA MINISTER SA MAI CERSEASCA.
    CA POATE O SA MIA SKIMBE VREUN JEEP.SAU VREO VILISHOARA.

  59. chiki said:

    mihnea,daca nu iti merge rds-ul, ia si tu internet de la romtelecom ca sa transmiti mesajele mai repede.si sa stii ca nu te razbuni pe cel ce nu ti-a impartasit iubirea ta de juna luindu-te de cei ce lasa un mic comentariu pe un subiect care iti e oricum indiferent si nu are nici o legatura cu tine.incearca pe alte ziare sau la alte rubrici

  60. tauri said:

    pt” oana” si “eu”…nu inteleg cum puteti spune ca este un renume,poate doar prin marime.:))))ar tre sa ne sp oana cat este de mare :d…… iar “eu” sa nu mai apreciezi oamenii dupa fizic,ci sa incerci sa ajungi la un nivel superior,dar uitasem k nu poti deoarece esti limitat de solarul ala in care ai pus rosii,doar locuiesti intr-un sat cu blocuri =)))))

  61. mihnea said:

    te grabesti undeva sau iti fug si putinele idei ce le ai sau poate arzi de nerabdare la un raspuns caci in sfarsit cineva te-a luat in seama…..nu merita sa pied vremea cu tine! Si chiar ai dreptate comentariul tau e chiar mic si arata clar ca de fapt tu nu ai nimic de a face cu subiectul fugi repede la telenovele caci acolo abunda de ducegarii.Sunt chiar un ruda apropiata a unui pacient tanar cu probleme psihiatrice si stiu foarte bine cum sta treaba prin sistem,asa ca daca acel tanar are sansa de a merge acum la studii e pentru ca un doctor ca cei huliti mai sus a ales dupa ce a invatat el, nu dupa criterii economice impuse de “analfabeti” in domeniu .

  62. chiki said:

    acum imi dau seama de ce crezi ca toata lumea e impotriva ta si te bagi in subiecte care nu te privesc.pentru ca esti o “ruda” si in familie este ceva ereditar.si nu te mai osteni sa raspunzi ca a trecut ora ta de somn si pastila de seara pe care ai luat-o nu isi mai face efectul.se intimpla sa cunosc citiva medici de la acel spital si nu as putea spune ceva de rau despre ei.poate despre sitem,dar asta e alta poveste.in imaginatia ta debordanta pe care ti-o da statutul de “ruda” crezi ca toata lumea e impotriva ta si a medicului care a facut ca acel tinar de care vb sa aiba o viata normala.nu crezi ca e si timpul tau? sau nu mai ai nr medicului? si asta e ultimul comentariu pe ziua de azi ca se baga “rudele”in seama si treb sa lasam loc celor care au ceva de spus in legatura cusubiectul.”rudele “sa-si ia pastilele si noapte buna

  63. tiktok said:

    “chiki” ce zici te tine sa ne vedem sa discutam face-to-face ?sa vad daca ai sange in tine k pana acum e doar gura de tine :))))))

  64. chiki said:

    tu cine mai esti mai,mihnea sau “ruda”?

  65. tiktok said:

    daca vrei sa afli hai sa ne vedem maine!sa discutam,poate o sa ne expui adevarata sit,caci deduc k o cun f bine

  66. chiki said:

    nu intervin in cupluri ca deja sunteti doi si imi e frica.ziceti ca am venit. va urez servici usor!hai gata la somn ca treb sa luati sporu.cit il mai luti ca din iunie…………… …….

  67. tiktok said:

    chiki iti las si nr meu de tel,dak vrei!,sa nu fugi cu el la directorime sa reusiti sa formulati o fraza

  68. tiktok said:

    ti-e frica pt k ca nu te ajuta capul ala blond=))))))).sper sa ma insel si sa nu fie blond…desigur k tre sa dormi,doar ai comania lg tine si in plus maine tre sa te duci la servici la poiana….

  69. chiki said:

    nu se cade sa dai nr de tel ca esti urmarit si pe net si la servici.si poti sa spui orice despre mine dar nu ma arunca in haznaua cu pupincuristi de pe linga directorul vostru iubit.din nr poti sa-mi dai doar doua sau trei nr si daca il recunosc te sun sa vezi ce singe am in mine.si te rog sa crezi ca am

  70. Vlad Tepes said:

    Tara e-n criza ca se fura ca-n codru. Si nu in sanatate se fura cel mai mult. Nu pungile care pleaca pline cu mancarea bolnavilor ca sa ingrase cainii de pe la curtile cui ii are sunt paguba noastra. Ca doctorii baga in ei ca spartii pe la congrese si ca se uita la firmele de pastile ca la Dumnezeu ca doar-doar le-or mai plati cate-o sponsorizare pe la vreun congres … asta e o pata a noastra a tuturor. pentru ca … un doctor lihnit de foame niciodata nu o sa poata sa se concetreze la actul medical. Nici doctorul nu e de fier si are acasa copii/parinti care au nevoie de el. Cand trateaza un bolnav doctorul, deontologic, lasa la o parte problemele lui si cand refuza cadoul pacientului, fiind tot in „transa deontologica” uita ca acasa il asteapta mizeria. Si ca locuieste cu parintii pentru ca nu poate sa se intretina singur si ca i se dau mereu bani din casa pentru ca sa ii ajunga sa traiasca de o zi pe alta si ca daca Doamne fereste ar fi sa isi faca o familie ar fi condamnat la saracie si el si familia aia. Nu se face medicina pe burta goala ma ghiolbanilor asa cum nu se face nici justitie pe burta goala nici politie pe burta goala nici parlament pe burta goala. Aia isi permit sa aiba afaceri pentru ca au TIMP. Doctorul se duce acasa si INVATA ba cretinilor, nu umbla prin cluburi. Si pentru cine invata? Pentru el? Nu ba, pentru voi si pentru ai vostri. Pentru ca sa va bateti voi joc de el. Si acuma unii mai inteligenti invata si pentru altceva. Pentru ca sa plece dracului de acia de la voi sa va lase cu Ivantii si cu partidele voastre sa va duceti cu totii acolo unde va e locul. Cand vin niste oameni tineri si incearca sa rastoarne nedreptatile de „veacuri” tot timpu iese cu scantei. Oamenii aia tineri au citit si au vazut si sunt la curent cu lumea. Oamenii aia tineri stiu ce presupune tratamentul si ingrijirea bolnavului, nu zootehnia umana care se practica pe vremea cand Ivantu trata dupa urechea si flerul lui 100 de pacienti si cand ii puneau sa se omoare unii pe altii. Ca au ajuns sa vie la ziar … dupa ce au fost PESTE TOT asta trebuie sa va spuie voua ceva, ba ghiolbanilor, despre tara asta a voastra de rahat. Am trait si eu aici si daca as veni pe multi i-as vari in teapa, ca sa stie unde le e curu si unde le e nasul. Ca suntem toti oameni si singura diferenta dintre noi e ca unii fura si altii nu. Cupa de aur nu mai sta pe fantana, cupa de aur nici nu mai exista. E inlocuita din atelierul bijutierului, e inlocuita inca din mina, Aurul e vandut de dinainte de a se extrage. ****ri cat casa care isi bun batoza pe pacient si il sufoca, batai date nebunilor de asistenti beti… ati vrea sa vedeti asta facuta tatalui vostru, ba, cainilor?

  71. mihnea said:

    pt chiki pt ultima data , deja e prea mult pt tine…., caci la ce prejudecati ai referitoare la rudele pacientilor psihiatrici si la modul arhaic de a vedea rolul ereditatii . . .rezuf sa cred ca ai avea vreo legatura cu medicina si cu orice pacient.
    Eu port respect doctorilor si tuturor din sistemul sanitar si mai ales celor care au curajul sa spuna GATA cu mitocaniile desi se pare ca tot ei sunt terfeliti de lepre ce stau la caldurica postului oferit de TATICUL iubit de partid .
    Nu renuntati fratilor ca o mai fi si lume de bun simt pe la ministerul ala si o sa asculte in final cineva si glasul vostru.
    Poate ar trebui sa apelati si familiile pacientilor ce au trecut pe acolo,eu cred ca ar fi un sprijin.

  72. Laura Popescu said:

    OANA 1-de ce nu sunt bani pentru medicamente mai bune (care ar putea ajuta cu adevarat pacientii), dar pentru marirea salariilor oamenilor loiali directorului este posibil? 2-cate nopti a petrecut directorul TAU cu medicii de garda ca sa ne poata spune dansul cum face fata la sute de pacienti si la urgentele care mai vin si eventual sa mai si doarma cum spui tu? 3-maschezi problema reala ridicata de medici cu privire la gestionarea defectuoasa a banilor, in defavoarea pacientilor (care ar trebui sa fie pe PRIMUL LOC) cu dorinta presupusa a medicilor de marire a salariilor. Din cate am citit mai sus, se maresc salariile celor loiali si incompetenti implicati indirect in tratarea pacientilor 4-nu pomenesti nimic de absenteismul, alcoolismul personalului auxiliar si abuzul fizic asupra pacientilor care denota tot prostul management al directorului TAU 5-[aşa cum s-a constatat şi la rapoartele de control ale MS, „s-au înregistrat numeroase situaţii de cheltuieli exagerate sau investiţii inutile şi nejustificate“] CUM MAI COMENTEZI ASTA? 6-nu cred ca medicii s-ar fi riscat sa aduca la cunostinta celor mai inalte foruri abilitate probleme inchipuite! 7-de ce totusi dupa atatea sesizari nu a avut loc nici o ancheta la spital care sa faca lumina?

  73. eta said:

    acum distinsa dooaammnnaa ivantu poate fi sotie la ea acasa la poiana mare a fost secretara cu inalte studii marire si decadere ca doar nu suntem noi blestemati sa renasca ei ca pasarea pheonix sustin generatia de tineri medici care inca respecta juramantul lui hipocrate scriu cu litere mici in respect fata de ex manager si ex secretara cu studii

  74. obiectiv said:

    Nemultumitilor, sa fiti convinsi ca ati pierdut un un om si un medic deosebit de bun. “Bag mana in foc” ca de un director ca doctorul Ivantu nu o sa mai aveti parte pana iesiti la pensie (nu cred ca de la spital). Cred ca ar trebui sa-l pomeniti pentru ca va-ti luat salariul pana acum pentru ca daca dr.ivantu nu se zbatea sa-l modernizeze si sa va apere slujbele in fata celor de sus, aveati acum 3 ani de
    somaj. Probabil ca Dumnezeu o sa va ierte pentru ca nu ati stiut ce ati facut.

  75. dani said:

    Bai idioit de “obiectiv” mai intai cauta in dex ce inseamna obiectiv . . .si nu baga mana in foc ca te arzi rau asa cum te prajisi pe final . . .si dc vrei pune-l tu pe D-l manager la icoana la tine in casa . . .si nu mai huli numele lui D-zeu ca oricum stie multa lume ca nu aveati nici un D-zeu nici unul din ” bisericuta voastra” . ..asa ca nemernicilor rugati-va pt voi caci oricum iadul va mananca . . .si poate o fi dat ivantu unora slujbe pe sume grase . . .ca doar se purta de parca spitalul era mosia lui si a acolitilor sai . . .restul iobagi pe mosie; Cat despre modernizare ce sa zicem…..cu siguranta si-a modernizat casa caci la spital “modernizarea” are alta fata;
    Si poate in loc sa comvingi pe aici de “calitatile” “marelui om” si sa ne plictisesti cu previziunile tale m-ai pune si tu mana pe cartea de gramatica si invata corect limba romana desi cam greu pt un singur neuron

  76. OANA said:

    PENTRU D-NA LAURA POPESCU1..Draga doamna,in 2006-2007-2008cand au fost bani in sistemul de sanatate la spital erau medicamente nu scumpe ci foarte scupe.Acum daca nu se mai strang bani la casa de asigurare de unde bani?2.Directorul nu putea sa faca garzile cu doctoritele pt.ca pana la urma l-ar fi acuzat si de abuz sexual ,sunt suficiente acuzele fantasmagorice pe care i le aduc acestea.Oricum chestia cu un medic si o asistentala 450 bolnavi este falsa pentru ca asa se doreste sa se stie.3.In ceea ce priveste salariile acestea se acorda conform legislatiei in vigoare si se raporteaza lunar la MS.4.Controlul de la minister nu a sesizat cheltuieli nejustificate,altfel dadeau cu directorul de nu se vedea.5.Anchete la spital au fost o zi da o zi ba asa ca s-au saturat si oamenii aia de atatea reclamatii care mai de care mai tampite.6SI PUN PARIU CA SE URMARESTE INCHIDEREA SAU TRANSFORMAREA ACESTUI SPITAL,ASA SE INTAMPLA TOTDEAUNA,CAND VREI SA FACI O CHESTIE,DISTRAGI ATENTIA FRAIERILOR DE LA PROBLEMA REALA CU FEL SI FEL DE MIZERII IN PRESA.M-AS BUCURA SA AUZIM CA ACEST SPITAL VA MAI EXISTA IN ACEEASI FORMA PESTE UN AN,DAR VETI VEDEA CE VA URMA.

  77. dani said:

    Pt Oana . . .bai dar tu chiar esti culmea . . .chiar nu te opresti . . .chiar nu vezi ca esti penibila sau poate cu dusa cu pluta!!!!!!!!!
    S-o crezi tu ca acel comentariul al Laurei a putut fi pus la indoiala de aiurelile tale.
    Cand au fost bani gramada a fost ceva ami bine si de actul medical . . .dar nu aveti d-voastra pregatirea d-na Oana sa va spuneti parerea despre actul medical,sa discutati alternative ale medicatiei ca e prea mult ,mult prea mult pt posibilitatile d-voastra intelectuale . . .cine va cunoaste imi da cu siguranta dreptate.
    Cat despre garzi facute de director cred ca toti au inteles ce spunea Laura,mai putin d-voastra care suferiti de complexul inferioritatii ,tratati-va d-na . . .dupa ce ati pictat d-lui director o inagine de exemplu de integritate,corectit udine.omenie,geniul al psihiatriei mai lipsea sa-l faceti si Don juan . . .auzi sa-l acuze doctoritele de abuz sexual . . .poate in visele d-voastra sa fie curtat de doctorite si sa fie aleasa inegalabila “d-na” OANA, de tot rasul!
    Despre controalele si comisiile MS s-a cam prins toata lumea cum se faceau . . .doar pe hartie,unele de pe scaun la distanta . . . si tot ce nu convenea se facea disparut . . .si asta cu costuri grase in contul gras al spitalului . . .si de la minister nu aveau cum sa se sature caci erau bine dosite toate reclamatiile de catre oamenii bine “unsi” tot din contul gras al spitalului si nu are rost sa contrazici caci deja e arhicunoscuta practica.
    Iar faza cu inchiderea sau transformarea spitalului deja nu mai prinde nici macar la gramajoara de oamenii ce au inghitit “pastila” aruncata de ex-conducere ca masura disperata de a se ramane cu orice pret in functii asa ca nu e cazul sa amintiti tocmai d-voastra “d-na” de distragerea atentiei fraierilor caci asta ati practicat-o cu directorul d-voastra mult iubit de la inceput pana la final . . .dar la final nu prea a mai cazut nimeni in plasa.
    Acest spital va exista si dupa epoca “Ivantu” caci nu a fost proprietate personala decat in mintea bolnava a unora care incepusera sa se creada “stapanii vesnici” ai spitalului si au pierdut deprea mult mult timp simtul masurii ridicand prostimea cu tupeu la rang de geniu.
    Urmeaza-ti “managerul ” atat de perfect ca oricum sunteti o amintire ce starneste hohote de ras, un “cuplu ” din Vacanta Mare!!!!!!!!!!!!!

  78. OANA said:

    Dani,numai ciobanitele folosesc cuvantul ,,bai,,tu care esti ,,intelectuala,, am pretentii mai mari de la tine.In final ce ati reusit?NIMIC-decat v-ati facut de rasul lumii cand oamenii isi pierd locul de munca,mamelor li se scade indemnizatia de crestere a copilului,voi ce vreti?Bani?Anul acesta nu sunt,e criza mondiala si asa cum v-am mai zis cine vrea sa castige mai mult poate-dar cu multa munca.In ceea ce-l priveste pe Ivantu,el are gusturi fine la femei,in ceea ce le priveste pe doctorite-puteau sa-i fie majoritatea fiice.Aduci acuze grave lucratorilor din minister,dar ce sa ma mai mir cand improscati cu noroi in intreaga unitate unde lucrati……Daca ar fi fost spitalul acesta la Craiova sau macar pe la vreo 20 km ,asa,pe la Segarcea sau Filiasi ce minunat era,ce director bun,ce personal deosebit,nu erau nici indisciplinati,nici betivi….Dar asa,e prea departe,naveta e grea,Ivantu v-a impus sa veniti la timp la serviciu,sa nu lipsiti….Cat despe tratament,trateaza-t e draga tu,din punctul meu de vedere in ceea ce ma priveste sunt sanatoasa,iar pentru loby-ul pe care-l faci doctoritele iti vor acorda o atentie deosebita.

  79. Laura Popescu said:

    OANA – revin cu aceleasi intrebari postate la care nu ai raspuns! Macar pastreaza linistea daca nu ai ce sa raspunzi punctual! Dupa cum am mai spus, te fastacesti, eviti raspunsul pentru ca nu este unul benefic directorului TAU si situatiei spitalului de care este responsabil. Nu mai incerca in zadar sa ne convingi ca situatia spitalului nu este asa de grava sau ca eventualele probleme sunt din cauza doctoritelor. Sa fim seriosi, directorul TAU este capul problemei si de asta a si fost retezat! Cat despre bani, vrei sa spui ca doctoritele au facut tot scandalul pentru mariri de salarii? Cu insinuarea asta nu ai scos la iveala decat disperarea TA de a nu-ti pierde “beneficiile”, acesta fiind motivul real pentru care te-ai strofocat atat sa aperi un sistem de management bolnav! Iti recomand calduros sa lasi postarile de comentarii, facute doar cu scopul de a mai umple forumul cu texte false si inflorite. S-a terminat lupta, tu si directorul TAU ati pierdut, cei corecti au castigat! Inca o dovada ca nu doctoritele au fost problema!

  80. Dani said:

    Ma bucur ca in sfarsit draga ” d-na” Oana (a se remarca ghilimelele) va recunoasteti originea . . .caci va reamintesc cum va adresati “d-na” Oana in raspunsul de la pozitia 30;
    Sigur ,sigur al tau director si cu mataluta din invidie si frustrari legate de nepuntiinta de a va depasi conditia limitata ati dat apa la moara indisciplinatilor,ri dicand prostia la rang de geniu .Imi vine sa mor de ras….auzi cine vorbeste de criza . . .o sa sufle ceva vantulet la matale in buzunare caci te invatasei pe trai bun si lungul nasului nu ti-l mai vedeai de mult . . .si chiar multa munca ai mai prestat prin campaniile electorale si apoi la caratul de plocoane catre sefuleti sa va mai prelungiti “sederea” . . .dar de asta e viata si roate se mai si invarte.
    Insinuarile legate de eventuale acuzatii de abuz sexual le-ai facut tot mataluta in raspunsul nr 76 . . .despre gusturile d-lui Ivantu chair nu ma intereseaza, numai ca mataluta numai femeie fina nu esti,mai incearca poate iti reuseste intr-o alta viata!
    Cat despre cine s-a facut de ras……se stie foarte bine ,chiar foarte bine in zona. Oricum sunteti deja o amintire, asta am reusit sa deveniti amintire.
    Si deja aerul e mai curat ,mult mai curat!!!!!!!!!!!!

  81. gogu said:

    oana mama laso mai moale teai incurat cit ai fost la putere mai lasa si pe alti acum1
    tu esti ne bulita ce ai cu atitea comentarii nebulita dracu

  82. V....... said:

    SUNT SOFERU NU STITI NIMIC VORBITI AIUREA FACE TI SI VOI CEVA NU VA OFTICATI

Alte stiri

16 decembrie 2014

Peste 150 de medici de familie au cititoare de carduri

Majoritatea medicilor de familie din Gorj au intrat în linie dreaptă în ceea ce privește achiziționarea cititoarelor pentru cardurile de sănătate. Potrivit Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, 150 de medici de familie, din aproximativ ...

Sumarul ediției de marţi, 18 mai 2010

Actualitate

» Fotbal: Primăvara Craiova – Minerul Mătăsari 0-1
» Premiul GdS a venit la momentul potrivit
» Craiova: Boierie în primărie
» CES vrea modificarea scrisorii către FMI
» Mâine se opreşte apa în majoritatea zonelor Craiovei
» A dispărut Târgul Romaneşti
» Banii publici, împărţiţi inegal
» Concurenţă la conducerea instanţelor judecătoreşti
» Valabilitatea actelor emise de Oficiul de Cadastru Dolj, sub semnul întrebării
» Craiova: 34 de milioane de euro, investiţii făcute de furnizorii Ford
» Dolj: Solicitarea sprijinului în zootehnie, pe ultima sută de metri
» Înecaţi la fiecare ploaie
» Dolj: Banii pentru pietruirea drumurilor nu au ajuns la primării
» Închisoare de la Judecătorie, suspendată la Tribunal
» 17 elevi olimpici craioveni vor da bacalaureatul în sesiune specială
» Război declarat la Spitalul Poiana Mare
» Tânăr din Piatra-Olt, arestat pentru trafic de carne vie
» Fostul şef al ADS, condamnat la şase ani de închisoare
» Târgul Meşterilor Populari la Târgu Jiu
» Două milioane de români sunt infectaţi cu hepatită cronică B sau C

Local

» Scurte ştiri
» Orşoveni luaţi de valurile Dunării
» Poliţistul Surugiu rămâne în puşcărie
» Şcoala Lucian, trasă pe dreapta de… cămătari?
» Scurte ştiri
» România ar putea rămâne fără plaje
» Atenţie, părinţi: nu mai sunt locuri în grădiniţele cu program prelungit!
» Cum să ne creştem starea de bine
» De 20 de ani pentru copii

Gorj

» Morega are o contracandidată la şefia PNL Gorj
» În Gorj, creşte numărul elevilor care abandonează şcoala
» Încep Zilele municipiului Târgu Jiu

Sport

» Pandurii au dat afară patru jucători
» „Reghe“, nemulţumit
» Ştiinţa arde şi Mititelu visează la Piţurcă
» Scurte ştiri
» Nadal, succes scontat
» Cruciat a ratat trofeul
» Voina, apel la suporterii vâlceni
» Colegiul „Carol I“, bronz naţional
» Încă o victorie pentru locul cinci
» Craiova a retrogradat-o pe Dinamo

Bani & Afaceri

» Scurte ştiri
» Ruinele primăriei
» Declaraţia de venit – mult zgomot pentru nimic

Magazin

» Horoscop
» Scurte ştiri
» Prepararea sandvişului perfect
» Fereşte-te de radar!
» Întreruperi energie electrică de mâine

Top