13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSanatoriul Dobriţa, în pragul falimentului

Sanatoriul Dobriţa, în pragul falimentului

Datoriile pe care le înregistrează Spitalul de TBC Dobriţa se ridică la 1,5 milioane de lei şi nu pot fi achitate prea curând. Tiberiu Tătaru, care este de 11 ani managerul acestei unităţi, a declarat că situaţia este critică, unitatea fiind în pragul colapsului financiar. „Am solicitat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj suma de 9,3 milioane de lei, ca şi buget. Din această sumă, am primit doar 3,3 milioane de lei. Aceşti bani nu ne vor ajunge decât până în luna august, pentru salarii. Nu voi putea să achit din facturi. Avem datorii restante din 2006. Avem de încasat un milion de la casă pentru serviciile pe care le-am prestat, dar încă nu am primit acei bani“, a spus directorul Sanatoriului Dobriţa.

Economii la alimente şi medicamente

În încercarea disperată de a face faţă situaţiei de criză, managerul sanatoriului a recurs la reduceri cu până la 40% ale sporurilor. S-au mai făcut economii şi la nivelul achiziţiei alimentelor şi medicamentelor. „Am redus sporurile salariaţilor cu până la 40%, dar nu a fost de ajuns pentru ca banii să fie suficienţi. Am făcut economii chiar şi la medicamente, şi la alimente, am redus lista medicamentelor pe care le achiziţionăm pentru că nu avem bani să plătim furnizorii. La alimente am ajuns să le dăm bolnavilor limita legală de calorii. Nu sunt bani. Am fost daţi în judecată de firmele la care avem datorii şi care încearcă să le recupereze, dar nu avem bani. Umează probabil executarea silită. Este o situaţie grea“, a afirmat Tiberiu Tătaru.

Contractul cu CJAS Gorj nu a fost încă semnat

Tiberiu Tătaru, managerul sanatoriului, a mai declarat că momentan contractul cu CJAS Gorj nu a fost semnat. „Contractul cu casa de asigurări nu l-am semnat încă, pentru că, din punctul meu de vedere, este dezavantajos pentru Sanatoriul Dobriţa. Luni (asttăzi – n.r.)o să am o întâlnire de lucru cu ceilalţi membri ai conducerii unităţii şi vom decide dacă vom semna. Speranţa stă într-o viitoare rectificare bugetară. Avem 154 de angajaţi şi un spital cu 226 de paturi şi aproximativ 170 de bolnavi“, a spus Tiberiu Tătaru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS