După cinci luni de tratament la Viena, fata noastră cu ochi albaştri s-a întors ieri acasă. Claudia Chelan, studenta la Medicină, şi-a luat o vacanţă de zece zile. Să-şi încarce bateriile alături de toţi oamenii dragi, spune ea. Apoi va reveni la medicii în care şi-a pus toate speranţele.
Intrase doar de zece minute în casă, după o călătorie prea obositoare cu trenul, de două zile (zborul fusese anulat). Dar tot ne-a răspuns la telefon.
„Abia am ajuns“, ne-a spus, în voce simţindu-se orele nedormite, dar şi bucuria întoarcerii.
„Acum, că sunt acasă, parcă mă simt mai bine. A fost o perioadă grea. Am rezistat, dar simţeam nevoia să evadez puţin din spital. Mi-era dor de casă. Şi de toţi oamenii pe care îi iubesc… După cele zece zile sper să plec cu forţe noi înapoi, să duc la bun sfârşit ceea ce mi-am propus…“.
Campania
În iarnă, povestea ei era pe prima pagină a ziarelor locale. Chipul studentei la Medicină care voia să-şi împlinească visul împânzea oraşul. Pe corturi amplasate în zonele aglomerate ale Craiovei, pe clădiri, pe culoarele facultăţilor şi spitalelor, pe ecusoane şi tricouri, de peste tot, ochii albaştri ai Claudiei Chelan rugau îndurereţi, dar demni, salvarea. Avea cancer. Fata de doar 24 de ani începea o luptă crâncenă cu soarta. Nemilos, destinul a lovit-o cu o formă rară de leucemie. Limfom de graniţă, neclasificabil, cu aspecte intermediare de limfom malign non-Hodgkin difuz, cu celulă mare B, şi un limfom Hodgkin clasic. Iar ea era decisă să-l înfrunte, pentru ca apoi să-şi afle menirea – aceea de a salva vieţi.
A urmat o campanie amplă, colegii de facultate mobilizându-se într-un fel în care rar mi-a fost dat să văd până acum – o spun în numele meu personal, având cunoştinţă de multe alte campanii umanitare desfăşurate în Craiova. Deşi intimidată la început de mediatizare, costurile tratamentului au determinat-o pe tânăra studentă să accepte totuşi ajutorul celor din jur. Avea nevoie de el. Banii s-au strâns – 150.000 de euro. Iar bătălia a început.
Chinul
Pe 25 noiembrie, Claudia a început tratamentul. Au urmat trei cure de citostatice – de fapt patru, prima schemă de tratament eşuând. Chimioterapia a fost un chin. Nu atât durerile au fost de nesuportat, cât stările de oboseală, slăbiciunea, greaţa, nopţile şi zilele nedormite. Din nefericire, după ultima etapă a chimioterapiei, evaluarea medicilor nu a dat pronosticul aşteptat. Cancerul nu a intrat în remisie deloc.
„Ne-am pus toate speranţele în el“, ne spunea ieri-dimineaţă mama Claudiei, într-o pauză de la pregătirile pe care le făcea pentru întoarcerea fiicei. „Cu fiecare zi care trecea, ştiam că suntem mai aproape de vindecare. Formaţiunile canceroase au rămas însă acolo… E atât de greu… nici nu pot să exprim în cuvinte ce simt. Şi eu, şi soţul meu suntem aproape de pragul disperării. Dar ne stoarcem de puteri în fiecare zi, să rezistăm. Trebuie să o facem! Şi de la noi să-şi culeagă puterile Claudia…“.
Şi radioterapia
În urma rezultatelor nesatisfăcătoare, medicii vienezi au renunţat acum câteva săptămâni la citostatice. Au propus radioterapia.
„Este un tratament bun, ni s-a explicat. Nu suntem nici primii, nici ultimii care nu au obţinut rezultate bune la chimioterapie şi au apelat apoi, cu succes, la această metodă“, a spus Constantin Chelan, tatăl Claudiei, cel care nu s-a dezlipit o secundă de lângă fiica sa.
„Aşadar, după evaluare, am urmat aproape trei săptămâni de radioterapie. Ca la sfârşitul fiecărei etape din tot acest tratament, şi acum efectele sunt vizibile. Claudia este slăbită, vreo două săptămâni nu a putut mânca decât lichide, un plămân îi este destul le afectat, respiră cu greutate şi nu poate face mari eforturi… Au fost cinci luni de luptă continuă. Acum este în perioada de două săptămâni de după radioterapie, în care aşteptăm ca tratamentul să-şi facă efectul. Ne-am gândit să venim zece zile acasă – îi va fi mai uşor să se refacă aici. Sperăm că, atunci când vom reveni la Viena, să se fi realizat o remisie cel puţin parţială a bolii. Şi să putem efectua în sfârşit transplantul“, a mai spus tatăl Claudiei.
„E greu… A fost greu…“. Îi simt în voce o urmă de zâmbet. E aceeaşi optimistă pe care o ştiu. Aş vrea să-i spun cât o admir. În viaţa mea n-am întâlnit un om mai curajos! „Mă aşteptam la rezultate mai bune… Nu a fost vina nimănui, tratamentul a fost aplicat ca la carte… Asta e… Dar de data asta aştept remisia! Mai întâi mă bucur că am venit acasă. Mă voi odihni puţin… Apoi o să-mi revăd prietenii, pe rând. Am nevoie de ei!“.
Mulţumiri de la suflet la suflet
Pentru că nu a apărut până acum în presă o listă cu toţi cei care au ajutat-o pe Claudia Chelan şi mulţumirile familiei pentru gestul lor, Rodica Chelan, mama Claudiei, a ţinut ieri să amintească:
„Vreau să le mulţumesc tuturor pentru ceea ce au făcut pentru noi. Sunt oameni pe care nu i-am văzut în viaţa mea, oameni pe care nu-i cunoaştem, dar care au vrut să ne fie alături. Cuvintele sunt puţine pentru a le spune cât au însemnat şi înseamnă pentru noi. Fără ei, Claudia nu ar fi avut această şansă!“.
