16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024

Secretul reţelei

Imaginaţi-vă un şobolan care aleargă încoace şi încolo, pipăind cu mustăţile capetele unei galerii subterane. Imaginaţi-vă sistemul judiciar din România sub forma unui tunel, cu ambele capete păzite cu străşnicie de o reţea de şobolani. Tot reţeaua a minat, preventiv, tunelul. Dar esenţial este controlul la capete. Iar capetele tunelului, alfa şi omega, sunt Poliţia Judiciară şi Curtea Supremă. Dacă un dosar e ucis la intrare sau intră cu defecte mari, la capătul celălalt nu mai iese nimic. Dacă dosarele se scurg totuşi în tunel, ele pot fi ronţăite şi omorâte lent pe parcurs. Dacă riscă să iasă, sunt aşteptate la celălalt capăt: Curtea Supremă. Ce slăbiciuni din sistem exploatează reţeaua? Pe ce butoane apasă? Acesta este secretul ei. Iar acum vorbesc ca să înţelegeţi dumneavoastră.

„Nouăzeci şi nouă la sută dintr-un dosar, colegule, ascultă ce spun eu… Sunt lucrate de poliţişti… Poliţiştii au şi cârciumile, au şi casele de c…, au şi economicu’ în mână, au şi buticarii. Deci, procuroru’ lucrează prin mâna poliţistului, el supraveghează dosaru’. Sunt foarte puţine cauze pe care le ia direct de la procuror… Şi, chiar dacă o ia la procuror, unde lucrează cu Poliţia Judiciară… procurorii pot face o p…, sunt pe post de lemn“, îi explică senatorul Voicu mai tânărului său coleg de partid, Alexandru Mazăre. Aici, la poliţie, la intrarea în tunelul judiciar, poate să înceapă sau să se termine totul. Crescut printre procurori şi judecători, Voicu a înţeles perfect importanţa Poliţiei, cel mai vulnerabil punct, o armă letală în mâna politicienilor.

Voicu: Miliţianu’ tot din câine şi din curvă e făcut

Câteva explicaţii suplimentare, pentru o bună înţelegere. De exemplu, în cazul Locic, un alt om de afaceri i-a făcut acestuia o plângere la Parchet. Locic a apelat la Voicu cel vestit cu relaţii în poliţie. Potrivit legii, cei care încep cercetarea sunt poliţiştii. Vorba lui Voicu, procurorul lucrează prin mâna poliţistului. Poliţistul e controlat politic, deci şi el lucrează prin mâna cuiva. Cum? Pe cale ierarhică. Numirea şefului său depinde de un ministru, frunză-n vânt, azi de la PD-L, mâine de la PSD.

Poliţistul are, deci, un rol-cheie în deschiderea unui dosar penal, iar informaţiile despre cursul anchetei le raportează mai sus într-un sistem controlat politic. Iar poliţistul – vai de el – poliţistul zugrăvit de Voicu e o corcitură veşnic flămândă, stă cu ochii şi urechile ciulite la comenzile stăpânului, îşi urmează docil şeful, dacă-i pică şi lui un oscior, ceva. Ascultaţi-l: „Miliţianu’ tot din câine şi din curvă e făcut… El, dacă nu se vede în vârful bucatelor, zice… A, l-a păcălit partidul iar!“. Ce ne zice Voicu? Că miliţianul ascultă comanda şi execută docil, fiind făcut din câine, dar te înşală cât ai clipi, că are mama curvă. E şi asta o perspectivă.

Dar reţeaua lui Voicu funcţionează bine-merci şi din opoziţie, pe baza vechilor reţele subterane. Cunoaşte şefi de poliţie de când era la Cotroceni. Pe unii i-a ajutat să promoveze în funcţii, pe alţii „i-a făcut fideli cu câte o hârtie din trecutul fiecăruia“. Chiar şi din opoziţie, câinele poate fi dresat. Există în stenograme pasaje întregi în care Voicu se laudă cum a promovat, salvat sau păstrat în funcţii, chiar şi sub Blaga, diverşi şefi de poliţie, mari sau mai mici.

Să ne amintim că Voicu s-a zbătut, împreună cu Marian Vanghelie, să pună mâna pe Ministerul de Interne, cu planuri de conchistadori: „Un sistem, ca să-l încaleci, tre’ să fii deasupra. Pentru că, din păcate, uneori, aparenţele sunt mai mult decât realitatea. Iar dacă eu nu apar, măcar o dată, ştii cum, să apar în aparenţă şef, înţelegi, acolo…“. Prin urmare, nu-i de mirare că şefi din IGP se execută la comanda lui Voicu, răspund la comenzile sale şi promit că intervin ca dosarul lui Marius Locic să fie omorât în faşă, iar omul de afaceri „să nu fie băgat jos“. În plus, Voicu mai are o pârghie de presiune: e vicepreşedintele Comisiei de Apărare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică, care se ocupă şi de poliţie.

Dubla subordonare a Poliţiei Judiciare

Prin proasta ei aşezare în sistem şi dublă subordonare, Poliţia Judiciară este una dintre cele mai mari vulnerabilităţi din sistemul juridic, poarta secretă de intrare în reţea. Poliţistul e dublu subordonat: procurorului, dar şi şefului ierarhic. La rândul său, şeful ierarhic depinde de ministru, care e numit politic. Iar cariera poliţistului, promovarea sa, sancţionarea sa disciplinară depind exclusiv de şefii politici. Ei pot de la putere sau din opoziţie, în funcţie de cine l-a prins în lesă pe câinele-poliţist. Astfel, politicienii au uşor acces la datele dintr-un dosar, află repede ce martori sunt audiaţi, ce părţi sunt citate etc. O procedură greşită, un martor pierdut pe drum şi totul se termină la intrarea în tunel, înainte să înceapă ceva. Singurii care scapă cumva de control politic sunt poliţiştii detaşati pe o perioadă de câţiva ani la DNA, care are astfel propria poliţie judiciară, ferită de influenţa politică. 

Poliţistul deţine monopol în atribuţia de a demara cercetări penale, de unde şi vulnerabilitatea sa.

Pe scurt, poliţia înseamnă informaţie şi putere. Ascultaţi-l pe Voicu: „Bă, băieţi, fiecare primiţi ceva, dar nu ministerele de forţă ale partidului. Pentru că asta e ultima redută a partidului. Ai informaţia, deci, juridic, ai puterea. Ai Poliţia Judiciară în mână“. Şi, dacă o ai, vorba lui Voicu, te poţi trezi condamnat de ai tăi.

Un alt secret destăinuit de Voicu, care ajută din plin reţeaua, pare să fie criza economică. Poliţiştii au credite, dar nu mai au bani. Ascultaţi-l: „Toţi sunt disperaţi la Capitală, pentru că cei mai mulţi dintre ei au credite. El a zis: domne, am salariul ăsta, câştigăm atâta pe lună, n-a luat în calcul anu’ trecut, când toate firmele cad. Şi acela care dădea o mie de euro pe lună pesches nu mai are de unde să i-o dea mia şi mulţi au făcut credite de o sută de mii, de două sute de mii sau s-au împrumutat, au făcut, au luat case la copii pe alte nume, pe credite, pe alte nume şi pierd acuma… (neinteligibil)… vine ăla cu 50.000 bă, plătesc acolo: Mai dă-l în p…. mea pe Locic!“.

Dar dacă dosarul scapă totuşi prin tunelul justiţiei, şobolanul-santinelă amorsează minele în drumul său. Şi, slavă Sfintei Parascheva care-i iubeşte pe toţi penalii României, legislaţia e plină de mine antidosar. Nu e cazul să intrăm în detalii tehnice despre cum se amână un dosar pe proceduri, amânări, lipsă de apărare, întors dosarul la Parchet, intervenţii la procurori etc. Cea mai frecventă şi eficientă armă a devenit însă excepţia de neconstituţionalitate. Odată invocată într-un dosar, procesul se întrerupe până când excepţia ridicată se judecă la Curtea Constituţională. Chiar dacă e în mod vădit abuziv invocată, excepţia întrerupe cursul procesului, iar cei trimişi în judecată câştigă timp.

Cimitirul dosarelor – Curtea Supremă

Însă, cimitirul dosarelor, capătul final al tunelului unde aşteaptă cu mustăţile fremătând şobolanii reţelei, se cheamă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu puterea sa neobişnuită de sinteză, senatorul Voicu întocmeşte rapid schiţa locului: „Toată România-i la ei! Da, toată ajunge la ei. Păi, au avut o sută de dosare, sunt sufocaţi! Secţia Penală, cinspe’, Contenciosu’, Civilu’, Comercialu’… sunt vreo şaizeci, şaptezeci de judecători, cu personalu’ auxiliar se fac o sută, da’ judecători sunt vreo şaptezeci. Că-s pe secţii. Da’, toată România-i în cinspe oameni, repet, decât atât! Păi, sunt vreo cinci complete mari şi late, domn’le, de câte trei. Atâţia sunt la Curtea Supremă (…) La completul de nouă îs foarte puţine. De regulă, toate se închid în completul de trei“.

Înalta Curte e singura instanţă unde nu funcţionează aşa numita repartiţie aleatorie. Preşedintele de secţie decide cui încredinţează un dosar. Prin urmare, reţeaua poate acţiona mai uşor, aşa cum îşi doreşte Voicu: „Nu sunt toţi cu probleme, şi dacă-s cu probleme, vorbesc cu ei înainte, mut dosarul la altul, se dă bolnav dacă nu poate să dea, îl bag în medical…“. Este alt secret pe care senatorul Voicu îl dezvăluie şoptit doar clienţilor săi.  
Una dintre marile aberaţii de la ÎCCJ o reprezintă formarea aşa numitului complet de nouă. În repetate rânduri, procurorii DNA s-au plâns că în cauze penale ajung să judece judecători specializaţi în civil sau contencios. Altfel spus, dosare importante, cazuri grele de corupţie, ajung pe masa unor magistraţi nepregătiţi, uşor de influenţat.

Altă problemă majoră: modul de promovare la Înalta Curte. Judecătorii ajung aici în urma unui simplu interviu la CSM, un criteriu de numire netransparent şi arbitrar. CSM nu-şi motivează deciziile de respingere a candidaţilor, prin urmare accesul la Înalta Curte se face pe criterii pur subiective. Iar odată ajunşi acolo, vorba lui Voicu, „sunt până la moarte“.

Or, pentru politicieni, popularea celei mai înalte instanţe cu personaje manipulabile, slab pregătite sau şantajabile e un obiectiv vital. Aşa s-a întâmplat de-a lungul timpului, cu Rodica Stănoiu şi oamenii ei de la Curtea de Apel Craiova, de pildă. Aşa se explică, poate, de ce un judecător de la Înalta Curte, cum e cazul lui Cristian Jipa, se prezintă necondiţionat la apelul senatorului Voicu. Ascultaţi-l: „N-ai văzut cum l-am chemat până aici? Sunt pe bune cu toţi! Este un regim special, ei ţin de Ministerul Justiţiei, sunt organ separat…“.

Judecătorii Cristian Jipa şi Florin Costiniu de la Înalta Curte, cu tot comportamentul lor de slugi docile care răspund necondiţionat comenzilor stăpânului de la PSD, reprezintă partea vizibilă a reţelei. Curtea Supremă, ieşirea din tunelul judiciar, a fost, de-a lungul timpului, infectată cu şobolanii de reţea.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România a protestat, printr-o scrisoare deschisă adresată CSM, împotriva deficienţelor gave şi a cerut suspendarea numirilor la Înalta Curte. Ca o sfidare totală, în aceeaşi zi, Consiliul Superior al Magistraturii a promovat-o la Înalta Curte pe Corina Corbu, nimeni alta decât secretarul general al CSM. Aici, conflictul de interese e evident, orice alt candidat având din start a doua şansă. Ca să fie tacâmul complet, CSM a promovat-o la secţia de contencios.

Judecătorul Corbu a aterizat astfel la secţia de contencios, deşi ea e judecător la comercial şi n-a judecat în viaţa ei un dosar de contencios. Însă ea urmează perfect vechile reguli ale jocului. E exemplul viu că reţeaua are mereu resurse şi că se regenerează continuu. Or, secţia de contecios, alături de cea penală, are o importanţă tot mai mare în ultimii ani: aici se judecă, de pildă, marile licitaţii pentru construcţia de autostrăzi. Aici s-a judecat şi dosarul Căşuneanu, omul de afaceri de la care senatorul Voicu a împrumutat 260.000 de euro să-i rezolve o problemă de sănătate.

Site-ul juridice.ro a publicat recent transcrierea unor interviuri de la CSM în baza cărora sunt numiţi judecători la Înalta Curte. Aici putem vedea şi modul în care, anul trecut, judecătorul Cristian Jipa a promovat la Înalta Curte. Iată o mostră din întrebările şefului CSM, iată răspunsurile:

Virgil Andreieş: Califica-tivul foarte bine la ultima evaluare. Instrumentele pe care le are Înalta Curte pentru unificarea practicii.
Cristian Jipa: Instrumentele sunt convocarea Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi pentru a lua în discuţie unificarea practicii, această unificare se face de Secţiile Unite prin recurs în anulare.
Virgil Andreieş: Prin recurs în interesul legii, vreţi să spuneţi.
Cristian Jipa: Da. Sunt puţin cam obosit.

Aşa obosit, magistratul-santinelă prinde totuşi un post-cheie la capătul tunelului. Jipa este acelaşi judecător despre care Voicu spune, chiar în prezenţa lui: „Dânsu’ a fost unul din cei mai afectaţi oameni că n-am ieşit ministru de interne atunci. M-a sunat. Zice: «Dom’le, înseamnă că sunteţi un partid de tâmpiţi»“.
   
Acestea sunt câteva din secretele reţelei, slăbiciunile sistemului, butoanele de manevră. Despre unele am mai aflat detalii în timp, altele ies la iveală graţie stenogramelor cazului Voicu. Vă spun din nou: Imaginaţi-vă un şobolan care aleargă încoace şi încolo, pipăind cu mustăţile capetele unei galerii subterane. Imaginaţi-vă sistemul judiciar din România sub forma unui tunel, cu ambele capete păzite cu străşnicie de o reţea de şobolani.

Vestea proastă e că infecţia pare cvasigeneralizată, iar deratizarea începe târziu. Vestea bună e că tunelul începe să crape, iar reţelele pot fi distruse. Acum vorbesc ca să înţelegeţi dumneavoastră.

de Dan TAPALAGĂ
HotNews.ro

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII