7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Solomon, încătuşat

http:http://www.youtube.com/watch?v=2dtUJS-neYs
http:http://www.youtube.com/watch?v=In5D6G-ouD0
http:http://www.youtube.com/watch?v=0rXae21qrdA
http:http://www.youtube.com/watch?v=XOzj6OHc16s
http:http://www.youtube.com/watch?v=CWP1x_L4OSY
http:http://www.youtube.com/watch?v=CasYMqasxa4
http:http://www.youtube.com/watch?v=nsul1ePZ5NE

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost reţinut aseară, în jurul orei 20.00, pentru 24 de ore, după ce timp de mai bine de patru ore a fost audiat de procurorii DNA Piteşti

Procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), l-au vizitat ieri pe primarul Craiovei în legătură cu un dosar care priveşte relaţiile dintre acesta şi omul de afaceri argeşean Cornel Penescu. După mai multe percheziţii, anchetatorii l-au condus pe Solomon la sediul DNA Piteşti, pentru audieri.
De câteva săptămâni, procurorii DNA Piteşti s-au pus serios pe treabă într-un dosar în care figurează şi numele lui Antonie Solomon. Mai întâi, cu sprijinul procurorilor DNA Craiova, anchetatorii au obţinut de la Primăria Craiova o serie de informaţii despre suprafaţa de teren pe care este construit hipermarketul PIC de la marginea oraşului, cumpărată de Cornel Penescu de la Adrian Mititelu contra sumei de 2,8 milioane de euro. Procurorii au fost interesaţi de Planul Urbanistic Zonal (PUZ) referitor la construcţie şi dacă terenul respectiv a fost scos din circuitul agricol.
A urmat, pe 1 februarie, audierea omului de afaceri craiovean Adrian Mititelu în legătură cu aceeaşi afacere. Săptămâna trecută a fost chemat la DNA Piteşti şi fostul viceprimar al Craiovei, Gheorghe Nedelescu. Ieri a venit rândul lui Antonie Solomon să dea explicaţii cu privire la Afacerea PIC. Mai precis, ar fi vorba despre o presupusă mită de 50.000 de euro pe care Penescu ar fi dat-o unor oficiali din Primăria Craiova pentru obţinerea autorizaţiei de construire a hipermarketului PIC din localitate.

Oaspeţi nepoftiţi

Dis-de-dimineaţă, puţin după ora 8.00, mai mulţi procurori şi poliţişti de la DNA Piteşti au bătut la uşa unor locatari din blocul M 16 C, de pe Calea Bucureşti, din Craiova. Arătând un mandat emis de un judecător argeşean, oamenii legii doreau să facă o percheziţie, având informaţii că acolo ar locui Antonie Solomon. Se înşelaseră, însă. După ce s-au dumirit, verificând cu mare atenţie actele de proprietate şi cele de închiriere ale apartamentului respectiv, anchetatorii au plecat spre Primăria Craiova, însă nu pentru mult timp. Procurorii s-au întors, de această dată împreună cu primarul Antonie Solomon, cunoscând adresa corectă. Ei au „periat“ în amănunţime apartamentul primarului, căruia i-au solicitat actele de proprietate a imobilelor deţinute conform declaraţiei de avere.
A urmat, apoi, o percheziţie în biroul din primărie al edilului. De la sediul municipalităţii anchetatorii au ridicat mai multe documente şi înscrisuri care au legătură cu dosarul ce vizează autorizaţia de construire a hipermarketului PIC a finanţatorului echipei FC Argeş. Au fost, de asemenea, solicitate şi documente privind modul în care s-a semnat contractul de concesiune a stadionului „Ion Oblemenco“, protocolul de colaborare între Primăria Craiova şi Clubul de fotbal Universitatea. S-a ridicat şi Acordul prin care Primăria şi Consiliul Local Craiova au pus la dispoziţia clubului de fotbal, în mod gratuit, Stadionul „Ion Oblemenco“.
La acea oră, primarul Antonie Solomon a declarat că va susţine o conferinţă de presă, dar, în schimb, a avut loc o mică diversiune. În timp ce două maşini ale DNA Piteşti erau duse la intrarea din spate, în jurul orei 12.30, doi dintre anchetatori au plecat prin faţă cu Solomon la casa de vacanţă a edilului, situată în satul Leamna, din comuna Bucovăţ, în speranţa că vor scăpa de ziarişti.
Cu toate acestea, primarul a fost surprins de ziarişti, care l-au întrebat unde se duce. Solomon a răspuns sec: „Plec militar“. Apoi le-a spus reprezentanţilor mass-media că va susţine o conferinţă de presă, după ce va „servi o cafea cu procurorii“ în peisajul rustic de la Leamna.

Mititelu se spală pe mâini

Conform lui Florin Lobdă, consilier de imagine în Primăria Craiova, procurorii piteşteni ar fi demarat aceste cercetări în urma unei plângeri formulate de Adrian Mititelu, patronul Universităţii.
Mititelu a negat însă aceste acuzaţii, susţinând că nu a făcut niciodată plângere la DNA împotriva primarului Antonie Solomon. „Eu am dat o declaraţie la DNA Piteşti, în calitate de martor, în dosarul care-l priveşte pe Cornel Penescu. Am avut cu acesta o discuţie telefonică despre fotbal. În timpul convorbirii, Cornel a spus că le-a dat mită lui Solomon şi Nedelescu pentru a obţine autorizaţia de construire a hipermarketului PIC. Probabil procurorii s-au sesizat din articolele apărute în presă despre inadvertenţele din declaraţia de avere a primarului“, a spus Adrian Mititelu.

„Am emoţii! E prima dată când sunt la DNA!“

În jurul orei 13.40, primarul Craiovei şi doi dintre anchetatori au plecat de la vila din Leamna cu un autoturism marca VW Touareg, îndreptându-se către Piteşti. Limuzina, care se afla în garajul vilei, a înlocuit Dacia Logan cu care Solomon şi anchetatorii veniseră de la Craiova.
La Staţia PetromV de la Hanul Doctorului, automobilul VW Touareg în care se aflau primarul şi anchetatorii a oprit să alimenteze. Şi, ca din întâmplare, la scurt timp şi-a făcut apariţia şi maşina condusă de fostul consilier local Rodion Cămătaru, care, ceva mai devreme, fusese văzut plimbându-se prin faţa vilei din Leamna a primarului.
Antonie Solomon a ajuns în jurul orei 16.00 la DNA Piteşti. „Nu ştiu în ce calitate am venit. Am emoţii. E normal, pentru că e prima dată când sunt la DNA. Probabil este o reclamaţie de la Mititelu sau de la Nedelescu, probabil au spus că nu s-ar fi dat autorizaţia de construire pentru PIC în mod corect. Din apartament mi-au fost ridicate acte de proprietate pentru imobilele pe care le deţin. Voi vedea despre ce este vorba“, a spus Solomon. Potrivit NewsIn, edilul craiovean ar fi fost însoţit în faţa procurorilor de patru avocaţi de la Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii.

Penescu şi Solomon, audiaţi în paralel

La sediul DNA sosise în jurul orei 13.20 şi finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, pentru a fi audiat de procurori tot în legătură cu autorizaţia obţinută în anul 2006 pentru terenul pe care a construit hipermarketul PIC din Craiova. Penescu s-a prezentat la sediul DNA Piteşti cu avocatul Bogdan Păun. Patronul echipei FC Argeş nu a negat faptul că vizita în biroul procurorilor anticorupţie are legătură cu autorizaţia pe care a obţinut-o de la autorităţile din Craiova în anul 2006.
„Am fost chemat pentru o autorizaţie din 2006 pentru terenul pe care se află hipermarketul PIC din Craiova. Are legătură şi domnul Solomon cu acest caz. Este vorba de o acuzaţie cum că aş fi dat bani să obţin acea autorizaţie. Nu am dat bani. Am creat 600 de locuri de muncă. Din 2006 am fost ascultat întruna. Omul la telefon vorbeşte multe, dar asta nu înseamnă că tot ceea ce spui este adevărat, chiar dacă am fost arestat tocmai pentru nişte vorbe pe care le-am spus la telefon. Am fost citat luni şi astăzi m-am prezentat. Nu mai am emoţii, deja sunt obişnuit cu procedura asta“, a declarat Cornel Penescu.

Penescu, audiat pentru transferuri

Primul care a ieşit de la audieri, în jurul orei 18.00, a fost patronul echipei FC Argeş Piteşti. Cornel Penescu a declarat că a fost audiat cu privire la nişte transferuri de la FC Argeş la Universitatea Craiova. „Am fost audiat cu privire la nişte transferuri de jucători la Universitatea Craiova. DNA-ul îşi face datoria şi atâta tot. Nu ştiu ce legătură am eu cu Solomon. Poate Universitatea Craiova are o legătură cu Solomon. Eu nu l-am văzut pe Solomon. Am citit în presă că aş fi dat bani, dar procurorii nu m-au întrebat despre aşa ceva şi nici nu mi-au adus vreo acuzaţie. Cu această ocazie, îi anunţ pe craioveni că în mai redeschid PIC-ul la ei în oraş“, a declarat Penescu, la ieşirea de la DNA.  De asemenea, avocatul lui Cornel Penescu, Bogdan Păun, a spus că la audierea clientului său nu s-a discutat nimic despre presupusa şpagă. „Au fost nişte speculaţii în presă, dar clientul meu a fost audiat cu privire la nişte transferuri şi condiţiile în care s-au efectuat ele“, a spus Bogdan Păun.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

247 COMENTARII