6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Iar giratoriu!

Unda verde de pe Rocadă visată de specialiştii din Primăria Craiova s-a uscat până la urmă. Diversele combinaţii de prioritate încercate de autorităţi la intersecţia giratorie a bulevardului Dacia cu strada Amaradia, după amplasarea semafoarelor, au eşuat, sunt de părere poliţiştii doljeni.

În intersecţia de la Consul a fost instituită din nou prioritatea n sens giratoriu, după luni de încercări de fluidizare a traficului prin semafoare sau intersecţie normală între un drum cu prioritate şi drumuri cu cedează trecerea.Încercări dictate de Primăria Craiova, care a ales sistemul de management al traficului dictat de proiectanţii de la UTI TRAFFIC MANAGEMENT. Aceştia au oferit soluţia de semaforizare a unui giratoriu după modelul marilor pieţe urbane ale României, în ciuda faptului că la Consul este una dintre ieşirile din Craiova, iar una dintre cele trei străzi care se  intersectează este o alee. După calcule precise, circulaţia pe Rocadă ar fi trebuit să se desfăşoare pe „undă
verde“.
„Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj, prin Serviciul Poliţiei Rutiere, a făcut solicitare către Instituţia Primarului Municipiului Craiova pentru revenire la semnalizarea rutieră în sistem de giraţie la intersecţia bulevardului Dacia cu strada Amaradia. În consecinţă, s-a trecut la realizarea marcajelor şi au fost reamplasate corespunzător
indicatoarele rutiere. Deocamdată, se va circula conform noii semnalizări rutiere în sistem de giraţie, iar ulterior se vor reanaliza implicaţiile giratoriului asupra sistemului de dirijare a traficului în zonă“, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova, Carmen Licu.
Ce va reanaliza primăria este greu de spus, de vreme ce din vara trecută poliţia tot „analizează“. „S-a constatat că toate celelalte sisteme de prioritate utilizate până acum, după desfiinţarea semnalizării de intersecţie în sens giratoriu, nu au condus la fluidizarea traficului rutier. Din contră, s-au înregistrat permanent blocaje şi strangulări, atât pe strada Amaradiei, cât şi pe Aleea IV Şimnic. Ba chiar şi pe bulevardul Dacia“, a precizat comisarul Marius Stamin, locţiitor
la comanda Serviciului Poliţiei Rutiere Dolj.

UTI, surprinsă

Surse din primărie susţin că poliţia ar avea şi altă problemă cu sistemul de management al traficului: echipamentele nu sunt omologate. Cristian Ignat, şeful UTI Internaţional SRL, firma care a realizat sistemul şi care administrează semaforizarea pe Rocada Craiovei, susţine că nu are idee de ce s-a luat decizia de revenire la sensul giratoriu şi că toate instalaţiile sunt omologate. „Noi lucrăm numai cu echipamente omologate. Cele de la Craiova sunt identice cu cele din Bucureşti“, a spus Ignat. Indiferent care ar fi deficienţele sistemului de peste nouă milioane de lei, până una-alta rămâne întrebarea la care Primăria Craiova nu ne-a răspuns ieri: cine dă înapoi banii publici pentru semafoarele inutilizabile?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII