

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail
Marimea textului:

« Alte articole din categoria Actualitate
În ziua în care l-a condamnat cu suspendare pe fiul de poliţist care a omorât o fată, judecătorul Laurenţiu Anghel i-a dat tot o pedeapsă cu suspendare şi băiatului fostului director de la „Carol I“, acuzat de înşelăciuni pe internet.
Prima zi a acestei luni pare să fi fost una a controverselor pentru judecătorul Laurenţiu Anghel de la Tribunalul Dolj, binefăcătorul lui Leo de la Strehaia şi al celor care au devalizat bugetul de stat prin returnări ilegale de TVA. Pe 1 februarie, Anghel l-a eliberat pe Ionuţ Dinu, condamnându-l cu suspendare pe cel care a împuşcat-o în cap pe eleva Alexandra Iancu. În aceeaşi zi, judecătorul a mai dat însă o sentinţă care i-a bulversat pe poliţiştii şi procurorii de la Crimă Organizată.
Acuzaţii grave
Tot pe 1 februarie a avut termen de judecată la acelaşi complet al judecătorului Laurenţiu Anghel un dosar de crimă organizată. Inculpaţi în acest dosar erau Răzvan Florin Barbu (fiul lui Daniel Barbu, fostul director de la Colegiul Naţional „Carol I“), soţia lui, Nicoleta Barbu (fostă Ică, fostă Voica), fratele acesteia, Marian Ică, împreună cu Ionuţ Cătălin Liciu, Silviu Dumitru Matei şi Florin Sorin Booveanu, toţi din Craiova. Cei şase fuseseră trimişi în judecată cu aproape doi ani în urmă de procurorii DIICOT Craiova, în urma unei ample anchete în care poliţiştii craioveni de la Crimă Organizată colaboraseră inclusiv cu serviciul secret american - Secret Service.
Anchetatorii reţinuseră în sarcina inculpaţilor faptul că aceştia constituiseră un grup infracţional organizat, coordonat de Răzvan Florin Barbu. Acesta împreună cu Ionuţ Cătălin Liciu organizau licitaţii pe internet, utilizând anumite site-uri prin care ofereau spre vânzare diverse bunuri, pe care, de fapt, nu le deţineau. Clienţii achitau anticipat cumpărăturile de pe internet, dar nu-şi mai primeau marfa comandată. Banii erau plătiţi prin intermediul unui serviciu de transfer valutar (de obicei, Western Union), „capii“ bandei folosind diverse persoane pentru ridicarea lor. Suma era apoi împărţită între membrii grupului infracţional.
Toţi şase au fost deferiţi justiţiei pentru constituire de grup criminal organizat. În plus, Răzvan Florin Barbu şi Ionuţ Cătălin Liciu, consideraţi coordonatori ai grupării, au fost acuzaţi de înşelăciune prin mijloace frauduloase, iar ceilalţi patru membri ai grupului, de complicitate la înşelăciune, fapte pedepsite de Codul Penal cu închisoare de la trei la 15 ani. Lista acuzaţiilor mai cuprindea infracţiuni precum cauzarea de prejudicii prin infracţiuni informatice şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Acelaşi magistrat, aceeaşi pedeapsă
Judecarea acestei cauze s-a încheiat în aceeaşi zi cu dosarul lui Ionuţ Dinu, pronunţarea fiind dată de acelaşi judecător. Sentinţa - aţi ghicit! - a fost tot cu suspendare. Însă, una stranie, care ar da bătăi de cap oricărui procuror.
Magistratul Laurenţiu Anghel i-a găsit absolut nevinovaţi, pentru toate capetele de acuzare, pe doi dintre inculpaţi: Nicoleta Barbu şi Florin Sorin Booveanu. Pe ceilalţi patru acuzaţi, împotriva cărora existau probe greu de combătut, judecătorul i-a condamnat. Le-a dat însă minimum posibil - trei ani de închisoare - apoi a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Cel puţin stranie este însă altă prevedere a aceleiaşi hotărâri: deşi i-a achitat pe cei doi acuzaţi menţionaţi anterior, judecătorul i-a obligat totuşi să contribuie la achitarea prejudiciului către părţile vătămate. Ba, mai mult, magistratul a dispus şi confiscarea unor bunuri ale celor doi pe care îi declarase nevinovaţi...
Mai mult ca sigur, procurorii vor declara apel în acest caz. Rămâne de văzut dacă şi magistraţii de la Curtea de Apel Craiova vor avea aceeaşi părere ca şi judecătorul Laurenţiu Anghel de la Tribunalul Dolj.