Fără performanţă în Liga Fondurilor Europene

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Lăudabil efortul executivului de a impulsiona procesul de accesare a fondurilor europene. Premierul Boc este optimist. Aflat la Sibiu, primul-ministru susţine că România va atrage 4,3 miliarde de euro în acest an, bani care ar mai ameliora durerile crizei economice pe care o traversăm. Aceste sume pot consolida un proces de creştere economică, având efecte palpabile în plan social. O teorie perfect valabilă, dar care mai trebuie pusă şi eficient în practică. Aici este marea problemă a României. De la înaltele tribune, problema Programelor Operaţionale pare rezolvată.
„Din iarbă“, lucrurile nu sunt tocmai clare. Şi nu sunt clare deoarece aparent ne împiedicăm în regulamente şi proceduri. Ca şi într-un campionat de fotbal. Fără nici o exagerare. Este ca şi cum apare un sponsor, Uniunea Europeană, care oferă unei Federaţii, statului, miliarde de euro pentru a face performanţă. Pentru ca banii să intre în vistierie, sponsorul cere respectarea unui set de reguli. Federaţia se conformează, emite regulamentul de joc şi anunţă startul Campionatului de reducere a decalajelor competiţionale între ţările Uniunii Europene. Totul se transformă într-un sport naţional, care atrage o mulţime de aspiranţi la un loc, cu drept de joc, în Liga Fondurilor Europene. Se formează echipe. Toţi speră într-o viaţă mai bună, mai ales cei din eşalonul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii. Aceeaşi emulaţie şi în Liga Autorităţilor Locale. Jocul este gândit. Se fac scheme tactice astfel încât să se încadreze în Regulamentul Oficial. Începe competiţia. Arbitrii se constituie şi ei în asociaţii organizate în Organisme de implementare. Se dă fluierul de start. Echipele intră în joc. La fel şi arbitrii, şi observatorii forului european. Încă din prima etapă, rezultatele sunt dezamăgitoare. Puţini învingători, multe meciuri la egalitate, dar şi mai multe suspendări şi amânări. Se fac analize. Jocul este întors pe toate feţele şi cei din Federaţie, adică statul, nu-şi explică actuala situaţie. Din punctul ei de vedere, condiţiile competiţionale sunt optime performanţei. Există bani din belşug în cont, există regulamente, există arbitraj şi mai există şi observatorii europeni. De ce nu joacă echipele? Nu îşi explică, şi aici Federaţia a greşit. Nu a stat de vorbă cu jucătorii, antrenorii şi staff-ul tehnic pentru a mai remedia ceva din situaţia de criză. Lucrurile încep să scârţâie mai rău. Din lipsă de fonduri, echipele încep să joace cu amatori sau juniori. Apar cele dintâi abandonuri chiar la nivelul primelor clasate în competiţie, echipe care îşi câştigaseră dreptul de a accede în faza grupelor Ligii Fondurilor Europene. Din nou Federaţia face o încercare disperată de a relansa competiţia. Se fac planuri de viitor, dar jucătorii echipelor nu mai au răbdare şi cer forului tutelar să vină pe stadioane să vadă condiţiile de joc. Echipele trebuia să joace cu mingi dezumflate şi de mărimi diferite, terenurile erau de dimensiuni regulamentare, dar erau fie în pantă, fie pline de gropi sau de apă. Dar cea mai gravă problemă a competiţiei era absenţa resurselor financiare proprii pentru formarea echipelor şi susţinerea lor în campionat pentru a putea accede în fazele superioare ale competiţiei, nivel de la care ele puteau fi finanţate de Federaţie. De aici vine şi explicaţia şirului de falimente şi de retragere a echipelor din competiţia sponsorizată generos, cu zeci de miliarde de euro, de Federaţia Europeană.
Aşa se întâmplă şi în economia reală, unde mulţi dintre cei care au accesat fonduri europene au fost nevoiţi să renunţe la implementarea proiectelor la care au muncit enorm, proiecte de la care sperau schimbarea condiţiilor de viaţă. Aceştia s-au trezit în incapacitate de a susţine din fonduri proprii proiectele depuse. În unele cazuri s-au semnalat falimente şi probleme grave cu băncile creditoare. Situaţia este şi mai rea pentru Organizaţiile Neguvernamentale care derulează proiecte finanţate din programele de dezvoltare a resurselor umane. În acest caz, absenţa cofinanţării şi birocraţia excesivă a statului, dar şi întârzierea decontărilor au făcut imposibilă derularea proiectelor iniţiale. Afirmaţiile unui solicitant de fonduri europene pentru resurse umane ne scutesc de alte comentarii: „Vorbim de fonduri destinate dezvoltării resurselor umane şi incluziunii sociale, dar, din păcate, numai incluziune socială nu facem când nu avem continuitate şi ne luptăm pentru supravieţuire, fiind la limita de incapacitate de plată, respectiv faliment. Este trist că ne plângem că nu avem absorbţie de fonduri şi că nu se depun proiecte. Problema este, de fapt, că nu avem un sistem eficient de monitorizare a proiectelor aprobate, iar exemplul negativ cu dificultăţi în implementare este cea mai bună reclamă cum să nu accesezi fonduri structurale“. Reacţia „Federaţiei“ întârzie.