9 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024

CEZ facturează bezna

Locatarii unui bloc din Craioviţa Nouă plătesc de şapte ani către CEZ Distribuţie energia electrică pe care nu o consumă.

În urmă cu şapte ani, în blocul 137 din cartierul Craioviţa Nouă, din Craiova contorul care măsura consumul de energie electrică pe casa scării şi în celelalte spaţii comune a luat foc. Reprezentanţii furnizorului local de energie electrică şi-a trimis reprezentanţii la locul cu pricina, au constatat, au ridicat aparatul de măsurare şi au plecat. Numai că acelaşi furnizor nu a uitat să trimită lunar şi factura de plată Asociaţiei de locatari nr. 21, la care este arondat imobilul în cauză. An de an, oamenii au plătit fără să cârtească, deşi odată cu lăsarea întunericului nu aveau decât să bâjbâie pe scări până la uşa locuinţei. „Eu locuiesc la etajul IV şi seara, când mă întorc de la lucru, urc cu telefonul, că altfel nu am cum. Noi nu avem pe casa scării curent de ani buni, dar în factura de întreţinere avem prinsă şi plata energiei electrice pentru părţile comune. De exemplu, pentru luna noiembrie, avem 98 de lei. Sunt nişte bani în plus pe care îi plătim degeaba. Plătim pierderi, ce nu consumăm şi uite aşa mai creşte factura“, a spus Florin Bărbulescu, locatar.
Supărător este şi faptul că furnizorul de energie electrică i-a pus pe locatari să achite contravaloarea contorului pe care urma să-l monteze pentru cele 20 de apartamente. Dar, după încasarea banilor în anul 2008, CEZ a fost din nou cuprins de amnezie şi nici până în prezent nu le-a pus contorul celor din blocul 137. „Am plătit să ni-l instaleze şi ne iau drept proşti. Cum uiţi să vii să-l montezi, dar factura nu uiţi să o trimiţi?! La alte scări, dacă nu au plătit două luni, le-a tăiat curentul. Aşa dau dovadă de promptitudine! Eu am tras un fir din casă şi mi-am pus un bec la uşă. Plătim cum ar veni la pauşal, dar pentru ce ?“, a declarat Gheorghe Chiotan, locatar.

De reţinut

La asociaţia de locatari, cazul blocului 137 este cunoscut. Preşedintele Ion Ciurel spune că a făcut toate demersurile către CEZ, dar fără rezultat. Locatarii spun că le ia banii pe energia electrică pe care ei nu o consumă. „Am avut certuri cu locatarii, dar am făcut tot ce mi-a stat în putere. Am plătit pe la sfârşitul anului 2008 peste 100 de lei pentru contor, dar nu l-au montat cei de la CEZ. Oamenii mă acuză pe mine, dar eu le trec pe lista de plată ce facturează ei, după care împart la numărul de persoane dintr-un apartament“, a explicat Ion Ciurel.
Poate ar fi trebuit să fie mai insistent pe lângă cei de la CEZ Distribuţie, care nici nouă nu ne-au dat un răspuns. Dar Angelica Barbu, reprezentanta CEZ Distribuţie, ne-a promis că se va interesa despre situaţia creată la blocul 137 din Craioviţa Nouă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII