„Nu mă gândisem niciodată la moarte. Cel puţin, nu la a mea“, curg vorbele, grele ca plumbul. Bogdan are 28 de ani şi un diagnostic: cavernom fronto-parietal, în zona motorie. O malformaţie de ghemuri vasculare, care generează hemoragie, crize epileptice, cefalee. O operaţie în România, unde nu există aparatură potrivită, înseamnă şanse mini-me de reuşită. Salvarea lui Bogdan e o clinică din Hanovra.
O pată albă în jurul unei zone întunecate arată locul unde sunt localizate cavernomul şi cheagul de sânge. Dacă n-ar fi fost acesta din urmă, Bogdan Curelea nu s-ar fi temut pentru viaţa sa. „Mă gândesc uneori cum e mai bine: să mori subit, fără să ştii nimic, sau să fii condamnat la moarte, să ştii ce urmează să ţi se întâmple, să ai timp să îţi iei rămas bun de la toţi cei dragi…“. Slăbit, un pic şchiopătând de piciorul drept, tânărul de 28 de ani se aşază lângă măsuţă, arătând înspre ultimul film de la tomograf. Cu peste trei ani în urmă, într-o seară, s-a trezit că nu mai poate mişca degetele de la piciorul drept. La puţin timp după, n-a mai simţit întregul picior.
Cavernom fronto-parietal
„Niciodată nu am conştientizat foarte bine vârsta pe care o am, ba chiar uneori mi se părea că am văzut multe, că am făcut multe. Iar acum, pus în faţa acestei piedici, mi se pare că am trăit prea puţin“, rosteşte nedumerit, nevenindu-i încă să creadă cât de mult se poate schimba totul în câteva minute. Săptămâni întregi s-a plimbat prin spitale, primind diagnostic după diagnostic. După nenumărate încercări, un tomograf şi un RMN au adus şi afecţiunea corectă: cavernom fronto-parietal în partea stângă a creierului, o semipareză pe partea dreaptă a corpului. „Cavernomul reprezintă o malformaţie rară de ghemuri vasculare, manifestările clinice cele mai frecvente fiind hemoragia, crizele epileptice, cefalea etc. Până acum, persoanele care sufereau de această boală nu aveau şanse prea mari de supravieţuire, deoarece malformaţia se dezvoltă în apropierea centrilor nervoşi ai creierului, iar intervenţia chirurgicală este foarte dificilă“, descrie Bogdan propriul diagnostic.
Revenirea
Totul era neclar. Nu înţelegea nimic din cuvintele înşirate pe foile albe cu parafă medicală şi scris doctoricesc: proces expansiv intracranian fronto-parietal stâng, cu probabilitate de cavernom, neverificat chirurgical, regres neuro-psihomotor. Au fost medici care i-au spus să nu se grăbească cu operaţia dacă nu îl deranjează, pentru că există pacienţi care trăiesc cu astfel de formaţiuni fără ca acestea să le creeze probleme majore. Bogdan începuse să se simtă bine şi să fie din ce în ce mai optimist. „Poate că eram unul dintre cei «norocoşi»…“. În urmă cu o lună şi jumătate, însă, pe când se întorcea seara de la muncă… „Eram în maşină şi am simţit un curent pe mâna dreaptă, ca şi cum aş fi atins un fir electric, apoi am simţit o durere de cap“. Coşmarul reîncepuse. Cavernomul sângera. Mai târziu, şi-a pierdut cunoştinţa, controlul membrelor de pe partea dreaptă şi a făcut crize Jacksoniene (spasme ale muşchilor de la mână şi picior). „Medicii mi-au spus că totuşi sunt un norocos, pentru că sângerarea a fost minimă“, continuă Bogdan. Din acel moment, operaţia a devenit o prioritate, pentru că sângerările se pot produce oricând.
Speranţe năruite
N-a ezitat o secundă atunci când i s-a propus intervenţia chirurgicală. Avea toată încrederea în specialişti. Nu avea tumoră. Trebuia să se facă bine. „În momentul în care un neurochirurg mi-a spus că trebuie operat, am acceptat imediat. Numai că medicul respectiv, cu renume la nivel naţional, a omis să-mi spună şi care sunt şansele de reuşită ale acestei intervenţii. Printr-o conjunctură benefică pentru mine, pentru că ar suna bizar să-i spun fericită, în situaţia în care mă aflu, alt medic, cu aceeaşi specializare precum acela care îmi recomandase intervenţia pe creier, mi-a spus că efectuarea unei astfel de operaţii în România prezintă un risc de peste 70%“. Se face tăcere. Într-o clipă, toate speranţele se năruiseră.
Legea firii e alta
„În urmă cu ceva timp, mi-aş fi dorit alte lucruri, materiale, dar acum tot ce vreau este să trăiesc. Iubesc viaţa, iubesc oamenii, îmi iubesc familia şi prietenii. Mi-e teamă de ziua fatidică, acea zi în care voi fi pe masa de operaţie, neavând certitudinea că o să mă mai trezesc vreodată. Că voi mai putea privi răsăritul şi apusul, că voi mai fi îmbrăţişat de părinţi, că voi mai putea simţi sărutarea mamei sau voi mai privi ochii femeii pe care o iubesc“. Uneori, deznădăjduit, pare că vrea să renunţe. Să lase boala să-şi urmeze cursul şi să aştepte momentul. Se gândeşte însă că legea firii trebuie să fie alta. Că nu poţi muri la 28 de ani. „Vreau să lupt pentru viaţa mea. Nu vreau să renunţ. De dragul părinţilor mei, de dragul surorii mele. Nimic nu este mai trist pentru un părinte decât să îşi înmormânteze copilul. Să mor la 28 de ani, când mai am atâtea de făcut… Numai acum îmi dau seama ce preţios este timpul, ce frumoasă şi scurtă e viaţa, ce minunate sunt lucrurile simple…“.
Fereastra e încă deschisă
De ceva vreme, după ce o persoană cu o problemă asemănătoare, Dan Sântimbreanu, i-a vorbit despre clinica INI din Hanovra, unde şansele de reuşită sunt mult mai mari decât în România, s-a pus pe treabă, ajutat de prieteni. Şi-a creat un blog, a început să adune date despre clinică, a consultat neurochirurgi. „La tine, acest cavernom este în profunzime şi dacă era la suprafaţă puteam să intervenim fără să riscăm să apară probleme foarte mari în timpul intervenţiei. În cazul tău, operaţia ar putea fi făcută cu succes numai la o clinică din străinătate, care are aparatura necesară monitorizării nervilor în timpul intervenţiei“, au fost cuvintele medicului care l-a convins să aleagă acest drum. „Şi“, continuă Bogdan, „e o vorbă din popor cum că Dumnezeu nu ne închide o uşă fără a ne deschide o fereastră. Fereastra mea este faptul că pot face aceasta operaţie“.
Sprijinul oamenilor
Bogdan are nevoie de circa 60.000 de euro. Orice ajutor, oricât de mic, e o speranţă pentru viaţă. „Niciodată nu m-am gândit că voi fi pus vreodată în situaţia de a cere celor din jurul meu milă. Milă şi bani. Pentru că asta fac. Dar boala înfrânge tot: orgolii, vieţi… Mă va înfrânge şi pe mine. Tot ce aveam în cap era cum să avansez în carieră şi multe alte mărunţişuri puerile şi trecătoare. Acum, mă gândesc ce frumos ar fi să pot să am un copil, să trăiesc să-l văd crescând…“.
Pentru cei care pot ajuta cu donaţii, care pot transmite informaţia mai departe, există patru conturi deschise la BCR şi Libra Bank. Titularul este Curelea Bogdan Alin (CNP 1810331250584), iar acestea sunt: RO27 RNCB 0778 0763 1382 0001 (RON) BCR Craiova, RO97 RNCB 0778 0763 1382 0002 (EUR) BCR Craiova, RO82 BREL 0002 0003 2269 0100 (RON) Libra Bank Craiova, RO98 BREL 0002 0003 2269 0200 (EUR) Libra Bank Craiova. CODURI SWIFT: BLRE ROBU (pentru Libra Bank) şi RNCB ROBU (pentru BCR).
Pe blogul lui Bogdan (http://bogdancurelea.wordpress.com/despre-bogdan/), puteţi găsi diagnosticul şi rezultatele analizelor. De asemenea, îl puteţi contacta pe e-mail, la adresa [email protected] sau la telefon 0761.631.897.
