9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăşcălie la consiliul judeţean

Băşcălie la consiliul judeţean

Rivalitatea dintre PD-L şi PSD a răbufnit ieri în şedinţa Consiliului Judeţean Dolj. De la „merele discordiei“, precum faptele inspectoarei generale ISJ, Lelioara Nicola, şi acuze că SC LDP a făcut angajări ilegale, consilierii judeţeni au ajuns să numere câte voturi au câştigat şi au pierdut partidele pe colegiul Dăbuleni.

Expresii de felul „strigător la cer“   şi „mi-e jenă de ceea ce s-a întâmplat la ISJ“ au început să zboare peste masa de şedinţă a Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, dinspre democrat-liberali către consilierii PSD şi preşedintele CJ, Ion Prioteasa. Prin vocea Ilenei Şerban, care a solicitat „demiterea acestei catastrofe pe care aţi pus-o la inspectoratul şcolar“, consilierii PD-L au dat semnalul pentru începerea „dezbaterilor“, tema principală fiind excursia în Grecia a olimpicilor din Dolj şi a însoţitorilor acestora. Prioteasa a replicat că responsabilitatea consiliului s-a încheiat în momentul în care banii alocaţi de instituţie pentru premierea elevilor merituoşi au ajuns în vistieria ISJ. Referindu-se la perioada cât inspectoratul şcolar a fost condus de Diana Buşoi, preşedintele CJ şi, în acelaşi timp, şi al PSD Dolj, Ion Prioteasa, a spus: „Indiferent câte lucruri nu au fost pe placul nostru, nu am numit-o niciodată aşa cum aţi numit-o dumneavoastră“ (pe Lelioara Nicola – n.r.).
Fiecare dintre consilieri ar fi avut ceva de spus despre Lelioara Nicola, dar au vorbit preşedinta Comisiei pentru învăţământ, Daniela Tarniţă, profesorul Alexandru Brezniceanu, dar şi Ionel Pană. Deşi tema a fost întoarsă pe toate feţele şi în ciuda rugăminţilor preşedintelui Prioteasa, Lili Schutz a insistat să puncteze că tot mai multe femei din politică au fost atacate în acest an, dând-o exemplu pe fosta ministră Monica Iacob Ridzi, însă fără să fie atacate cu expresii „feroce“ de genul „catastrofa de la inspectorat“.

Angajări pe furiş la SC LDP

Consilierii PD-L, prin vocea lui Ştefan Stoica, au arătat cu degetul Societatea de Lucrări, Drumuri şi Poduri (SC LDP) a consiliului judeţean, reprezentată de directorul Gheorghe Mâciu. „Avem informaţii că s-au angajat 53 de persoane, în special pe colegiul Filiaşi, şi am vrea să ştim cum s-au făcut aceste angajări“. Acuzaţia democrat-liberalilor sună simplu: SC LDP a angajat oameni în afara organigramei aprobate în plen, ceea ce ar fi ilegal. În opinia acestora, legal ar fi însemnat ca SC LDP să încheie o convenţie cu CJ Dolj, iar lista cu noii angajaţi să se aprobe prin hotărâre de consiliu, în plen.
În spatele acestui argument se află însă, după cum spun unele surse din partid, teama democrat-liberalilor că persoanele angajate sunt un fel de agenţi electorali, care, dacă îşi fac treaba bine, primesc „bonus“ încă trei luni de contract de muncă. Directorul Mâciu a declarat că ar fi angajat mai mulţi oameni, dar există fonduri numai pentru 53 de persoane. Aceştia au fost angajaţi prin Agenţia Judeţeană a Forţelor de Muncă (AJOFM), sunt plătiţi cu salariul minim brut pe economie, asigurat în proporţie de numai 30% de CJ Dolj, diferenţa fiind plătită de stat. „Aţi avut nişte oameni care nu făceau nimic“, a intervenit la un moment dat consilierul PD-L Marcel Marcea, adresându-se directorului Mâciu. „Vorbim de legalitatea acţiunii conducerii LDP“, a încercat şi Stoica să explice demersul democrat-liberal.
Când argumentele „sunt 53 de oameni care erau în şomaj şi acum au un loc de muncă“ nu au mai funcţionat, conducerea CJ Dolj a apelat la o listă cu primării PD-L, care au angajat oameni în acelaşi fel.
Preşedintele Ion Prioteasa a dat exemplu localitatea Dobroteşti, unde „a angajat 25 de oameni, probabil primarul PD-L a angajat de la PSD“.
Democrat-liberala Veta Păsculescu a intervenit şi a amintit de nişte sute de voturi pe care partidul său le-a câştigat de la PSD la Dăbuleni.
După aproape o oră, consilierii au decis să pună capăt şedinţei din această lună.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII