Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Barroso, ales preşedinte al CE pentru încă cinci ani

Actualitate


José Manuel Barroso a primit voturile a 382 dintre cei 718 parlamentari europeni

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Ieri, după aprinse dezbateri în jurul controversatului candidat al şefilor celor 27 de ţări europene, José Manuel Barroso a fost reales preşedinte al Comisiei Europene (CE).

Din 718 voturi, 382 au fost în favoarea lui José Manuel Barroso, 219 împotrivă, iar 117 s-au abţinut. Majoritatea abţinerilor au fost în rândul socialiştilor europeni, şeful grupului lor, Martin Schulz, dar mai ales Daniel Cohn-Bendit, liderul grupului verzilor, aducând critici vehemente la adresa programului prezentat de Barroso pentru următorii cinci ani. Verzii s-au pronunţat împotrivă.
Martin Schulz a declarat în plenul Parlamentului European (PE) reunit la Strasbourg, în cadrul dezbaterilor ce au urmat discursului preşedintelui CE, de marţi, că acesta nu beneficiază de sprijinul grupului social-democrat.
„Europa are nevoie de o schimbare de direcţie“, iar performanţele lui Barroso vor fi analizate din această perspectivă, a declarat la momentul respectiv Schulz. Liderul verzilor a adus şi el anterior critici preşedintelui.
„Grupul Verzilor/ALE nu are încredere în dumneavoastră“, i-a transmis Daniel Cohn-Bendit, adăugând că „noi credem că merităm ceva mai bun decât dumneavoastră“. De asemenea, el a mai cerut amânarea votului pentru a se ţine cont de rezultatul referendumului din Irlanda pe tema Tratatului de la Lisabona. „Dacă irlandezii se vor exprima în favoarea Tratatului de la Lisabona, vom avea o nouă situaţie pentru Comisie“, a explicat acesta.
Stolojan: Europarlamentarii români din PPE au susţinut realegerea lui José Manuel Barroso

Într-o declaraţie dată în ajunul supunerii la vot a propunerii de prelungire cu încă un mandat a lui Barroso la preşedinţia Comisiei Europene, Theodor Stolojan, şeful delegaţiei europarlamentarilor români a precizat că, în mod sigur, românii din grupul parlamentar al PPE vor vota în favoarea candidatului ce se bucură de susţinerea şefilor celor 27 ţări membre ale UE, José Manuel Barroso. Şi-a exprimat speranţa că toţi ceilalţi români vor vota la fel, având în vedere că: Barroso a dovedit competenţă şi capacitate de decizie şi de a lucra cu o comisie amplă, alcătuită din 27 de membri; a avut rezultate în cel puţin două mari probleme - determinând toţi factorii din UE să ia măsuri pentru a mişca lucrurile, acţionând rapid în faţa crizei economice şi financiare, chiar dacă a avut de consultat toate cele 27 de state; Barroso a avut o atitudine corectă faţă de România, când aceasta a avut nevoie de un acord rapid cu UE şi cu FMI, fără de care situaţia ar fi devenit foarte gravă.

Noua agenţie de coordonare a autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei în România

Eurodeputatul PD-L Marian Jean Marinescu a amintit într-o intervenţie în plenul PE marţi că România şi-a depus candidatura pentru găzduirea Agenţiei europene de coordonare a autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei.
„Următoarea Comisie trebuie să construiască piaţa energetică internă, concurenţa efectivă, precum şi alt grad de securitate a aprovizionării pentru toate statele membre. În acest sens, un rol important îl va avea agenţia europeană de coordonare a autorităţilor naţionale de reglementare în domeniul energiei. România şi-a depus candidatura pentru sediul acestei agenţii şi sper să beneficieze de suportul necesar“, a spus preşedintele CE.
„Creşterea securităţii energetice este un punct important din programul dumneavoastră. Succesul negocierilor cu Turcia care a dus la semnarea Acordului «Nabucco» demonstrează că UE este în stare să reprezinte statele membre pe scena internaţională şi vă felicit pentru această realizare“, a mai adăugat acesta.
„Sper ca acest succes să se repete prin aceleaşi mijloace şi în ceea ce priveşte asigurarea necesarului de gaz, în condiţiile în care există în zonă ţări care doresc să pună resursele lor la dispoziţia acestui proiect“, a apreciat eurodeputatul. El a spus că securitatea energetică depinde şi de vecinii UE, adăugând că trebuie susţinute aspiraţiile europene ale statelor din vecinătate.

Severin: Lista dezamăgirilor şi a neîmplinirilor este mult prea lungă

Eurodeputatul PSD, Adrian Severin, i-a spus marţi preşedintelui CE că „lista dezamăgirilor şi a neîmplinirilor din acest mandat al CE este mult prea lungă“, lucru care a dus la pierderea încrederii şi a speranţei din partea cetăţenilor europeni.
„Domnule preşedinte şi candidat, nu i se poate cere unui popular să fie socialist, tot astfel cum nu i se poate cere unui socialist să voteze pentru un popular. Ar fi atât de simplu dacă nu ar fi mai complicat. De ce ne simţim deranjaţi şi oarecum divizaţi când ni se cere să susţinem candidatura dumneavoastră? Să fim sinceri, lista dezamăgirilor şi a neîmplinirilor din acest mandat al Comisiei este mult prea lungă. Promisiunile neîndeplinite, de asemenea“, i-a spus Severin preşedintelui CE, care provine din rândurile Popularilor Europeni.
„În consecinţă, cetăţenii noştri europeni şi-au pierdut nu numai încrederea în instituţiile europene, ci şi speranţa şi răbdarea“, a spus Severin.
Eurodeputatul PSD a transmis că Barroso nu poate fi singurul considerat responsabil pentru această situaţie.
„Primii responsabili ar trebui socotiţi liderii politici naţionali care întotdeauna naţionalizează reuşitele şi europenizează înfrângerile, care dau prioritate egoismului naţional în faţa solidarităţii europene“, a explicat Severin.
„Aşa că, astăzi, noi nu ne confruntăm direct cu dumneavoastră, ci cu aceia care v-au nominalizat ca unic candidat la una dintre cele mai importante poziţii europene. În mod evident, ei nu au făcut acest lucru în semn de respect pentru calităţile şi tăria dumneavoastră, ci pentru ceea ce au considerat a fi slăbiciunile dumneavoastră“, a afirmat eurodeputatul.
Cristina CLOPOT
Maria CORA, corespondenţă de la Strasbourg


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de trotineta Fraud:
    dle ... daca tot mai crezi in fosilitatea petrolului uite ca rusii nu renunta la a-l cauta dupa alte reguli: http://www.digitaljo urnal.com/article/27 9153
    2009-09-17, 05:49:00 (92.116.220.*)
  2. de trotineta Fraud:
    gripa porcina este GRIPA PORCINA! nu afecteaza fiintele umane! ceea ce ne vinde noua mass media ca "gripa porcina" este o combinatie genetica intre gripa umana, aviara si porcina! http://www.recombino mics.com/News/091409 01/Swine_Is_Swine.ht ml a aparut deja si un neamt care reclama ca vaccinul i-a facut mai mult rau decit virusul... da` era linkul prea lung si trebuie sa ma duc sa mai achit niste dobinzi la datoriile "internationale"! Se pare ca revine in actualitate "acceptarea" Turciei in EU! Daca passagero nu vede cum se poate amesteca apa cu uleiul si ce solutie da sa vina la cursurile to`arashului Matrics ca iecsplica ala pentru orice panarama !
    2009-09-17, 05:58:33 (92.116.220.*)
  3. de Nedumeritu:
    Ce legatura are Barroso cu gripa porcina???!!!! Unii, cand o iau razna, o iau rau de tot.
    2009-09-17, 07:12:21 (82.77.168.*)
  4. de Dan RO-tariu:
    PSD nu reprezinta stanga, ei nu pot fi socialisti pentru ca nu aplica socialsimul cand sunt la guvernare. In realitate in PArlamentul European socialsim este dorit de European Left, iar Barroso nu ar fi ajuns din nou Presedinte al CE fara voturile acestor falsi-socialisti. PSD si Internationala Socilista se prezinta ca fiind de stanga, insa in realitate masurile luate de ei cum ar fi privatizarea, rezultatele guvernarii ducand la imbogatirea celor care guverneaza arata o singura realitate ca nu sunt socialisti ci neoliberali sau socialisti de caviar cum i-au poreclit francezii, adica Internatioanla Socialista atrage voturi de stanga pacalind oamenii in timp ce guverneaza in cel mai pur stil liberal. Iata de ce stanga in Parlamentul European e reprezentata de palamentarii EUROPEAN LEFT
    2009-09-17, 09:58:58 (79.117.164.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 17°C.
La noapte: 13°C.
Mâine: 21°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4662 lei
USD: Tendinta 3.5538 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: