Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Mor pieţele

Actualitate - Marian BADIRCI
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Clientul, o raritate în piaţa din Rovine

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Pieţele din două cartiere ale Craiovei îşi dau duhul dacă primăria nu intervine urgent pentru a le face atractive.

Clienţii sunt rarităţi prin pieţele agroalimentare din cartierele craiovene Brestei şi Rovine. Fiindcă nu găsesc tot ce le trebuie şi nici nu au încredere în comercianţii din cele două pieţe, oamenii preferă să meargă în Piaţa Centrală. Administratorii recunosc că puţină lume mai face umbră tarabelor, dar promit că vor încerca să resusciteze pieţele. În cazul celei din cartierul Brestei, locuitorii din zonă s-au arătat nemulţumiţi încă de la inaugurare, reproşându-le autorităţilor dezinteresul la fiecare dintre campaniile „Fii vocea cartierului tău!“. „Sunt bani îngropaţi fiindcă în această piaţă nu vin producători. Cei doi comercianţi, câţi sunt, nu pot fi producători fiindcă au preţuri ca în Piaţa Centrală. Primăria ar trebui să se implice în atragerea producătorilor veritabili, ca să câştige toată lumea: şi ei, şi noi. Piaţa e pustie“,  scrie într-una dintre sesizările adresate direct primarului şi directorilor din administraţie de către craioveanca Mirela Bădoi. Şi consilierii au recunoscut la ultima şedinţă ordinară a consiliului local că spaţiul rezervat acestei pieţe este ocupat inutil. Executivul şi-a însuşit criticile de fiecare dată, însă lucrurile au rămas la fel. În cartierul Rovine, scene asemănătoare. „Când plec la piaţă, trec prin faţa tarabelor şi, dacă văd că e vreun client interesat, mă uit şi eu. Că nu prea am încredere în marfă, dar dacă mai ia cineva mă gândesc că o fi mai bună. Dar, oricum, asta se întâmplă rar, fiindcă de aici nu pot să iau tot ce am nevoie, aşa că mă duc în Piaţa Mare“, îşi arată Georgeta Vintilă dezinteresul pentru piaţa din Rovine.

PUZ pentru Rovine, chirie în Brestei

Mutarea pieţei din Rovine a fost subiect pe masa autorităţilor timp de vreo doi ani, când primăria promitea că o modernizează, dar în altă parte. Numai că teren nu s-a mai găsit. „Nu s-a identificat teren pentru construirea altei pieţe, iar pentru modernizare pe acelaşi amplasament este nevoie în primul rând de un PUZ şi de bani. Probabil că anul viitor se va lua în discuţie o investiţie în piaţa din Rovine“, a declarat Gheorghe Călinoiu, directorul Serviciului Public Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Craiova. Despre piaţa din Brestei, Călinoiu a afirmat că în această lună va propune consiliului local închirierea spaţiilor construite, dar şi a celor neconstruite, aferente acesteia. „Noi am pus pe hârtie o propunere pentru închirierea spaţiilor de acolo, aşa cum s-a discutat luna trecută în şedinţa consiliului local. Conform proiectului, în zona alăturată actualei construcţii se mai pot realiza opt spaţii comerciale cu diverse funcţiuni, astfel încât oamenii să poată găsi toate produsele agricole şi alimentare de care au nevoie“, a mai spus şeful pieţelor, Gheorghe Călinoiu. Acesta a precizat că, din punct de vedere al întreţinerii, funcţionarea celor două pieţe în actualul format nu aduce prejudicii administraţiei, întrucât puţinii comercianţi îşi plătesc la timp chiria.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 14 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de bogdan:
    In Rovine preturile sunt de multe ori muuult mai mari ca in Piata Centrala. Poate si asta e un motiv...
    2009-08-14, 08:07:45 (82.77.174.*)
  2. de pietaru:
    la piata din rovine de ani buni sunt doi hai sa zic comercianti care au niste preturi de nesimtiti in plus nu sunt nici producatori sa faca piete unde sa vanda producatorii nu imbuibatii si atunci o sa vedeti si clienti
    2009-08-14, 09:21:22 (79.117.147.*)
  3. de somoza:
    in rovine cei care vind legume si fructe sunt samsari.oare, ia controlat cineva sa vada daca trec in acte preturile nesmtite la care vind.cei din cadrul adminisratiei sunt pe mina cu ei.bine ar fi ca in aceste piete sa vina adevarati producatori,dar ei nu pot din caza acestor samsari care le inpun si lor preturile la care vin ei,
    2009-08-14, 11:46:39 (85.121.168.*)
  4. de ionel i.:
    in rovine producatorii de lubenita vind pe trotuarul din coltul strazii, pe partea opusa pietei, chiar daca platforma de linga piata e goala, cu toate ca politia comunitara ii verifica zilnic... poate tot domeniul public este o taraba... si daca tot trec bagatorii de seama ai comunitatii ar trebui sa-i puna sa-si stringa resturile si chiar lubenitele sparte care fermenteaza si pe care biziie mustele...
    2009-08-14, 14:44:31 (82.77.65.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 17°C.
La noapte: 13°C.
Mâine: 21°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4662 lei
USD: Tendinta 3.5538 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: