21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBiosinteze, un colos în paragină

Biosinteze, un colos în paragină

Era singura fabrică din ţară care producea insecticid biologic nepoluant şi stimulente de hrană pentru animale şi păsări. Unul din trei calafeteni fie a lucrat la Biosinteze, fie a avut rude care au fost angajate acolo. Uriaşa fabrică a murit în urmă cu câţiva ani. Au rămas scheletele de beton şi fier ruginit, deasupra cărora fac roată cârduri de ciori. Cât vezi cu ochii, numai ruine.

Un gard de beton cu sârmă ghimpată şi o poartă cu o pancartă ruginită ne arată că am ajuns la Biosinteze Calafat. Suntem la câţiva kilometri de municipiu, pe platforma industrială. Am făcut şapte minute cu maşina de la un capăt la altul al Biosintezei. E imensă. Scheletele de beton sunt la tot pasul, iar cioburile geamurilor sparte atârnă într-o rână ca după bombardamente. Un cârd de ciori care zboară pe deasupra ruinelor industriale fac peisajul şi mai jalnic. Croncănitul lor se sparge cu ecou de zidurile dărăpănate. Un fior mă trece pe şira spinării. Îmi fac mult curaj şi păşesc mai departe. Ştiu că acolo a fost, odinioară, o fabrică importantă. Acum pare doar un cimitir de beton. Portarul şi echipa GdS sunt singurii oameni pe o rază de câţiva kilometri. În spate funcţionează doar Fabrica de amidon, separată de restul gigantului industrial în cauză.

Istoria unui colos   

„Când porneau compresoarele de la Biosinteze se punea în pericol sistemul energetic naţional. Consumau, la pornire, mai mult decât tot judeţul“. Aşa îşi începe istorisirea Alexandru (Sandu) Pârvan, care şi-a dedicat 23 de ani din viaţă unei singure companii: Întreprinderea de Biosinteze Calafat. Nu ştiu dacă exagerează sau nu, dar pe parcursul discuţiei noastre îmi dau seama că mi-am ales omul potrivit pentru o istorie a fostei fabrici de biosinteze. Sandu Pârvan ar putea să scrie un roman despre tot ceea ce a însemnat fabrica pentru economia naţională şi pentru propria-i persoană. Economist de profesie, el se dovedeşte o enciclopedie ambulantă şi „recită“ din memorie toate cifrele de care aveam nevoie. Discutăm cu mai multe persoane. Domnul Sandu avea dreptate. Când pornea Fabrica de Biosinteze, marii consumatori industriali din judeţ se opreau pentru câteva minute. „Biosinteza a fost un colos care consuma energie cât tot judeţul“, confirmă şi actualul primar din Calafat, Mircea Guţă.
Construită pe vremea comunismului, Fabrica de Biosinteze se întindea pe 11 hectare. Folosea drept materii prime porumbul, şroturi de porumb şi de floarea-soarelui. Foarte interesant este că toate produsele obţinute erau de natură biologică, explică interlocutorul nostru, adică „se obţineau prin fermentaţie, cu ajutorul unor bacterii specifice“. Prima capacitate de producţie (dată în folosinţă la 1 aprilie 1984, deşi primele investiţii au început în fabrică în 1977) a fost cea de Thuringin – insecticid biologic nepoluant pentru om şi animale. Se mai fabricau concentrate pentru animale şi păsări, iar cantităţile produse sunt impresionante: subtilaza „Z“ (25.000 de tone pe an), lizina „L“ (6.700 de tone pe an), glutamat de sodiu (5.400 de tone pe an), iar Thuringin (300 de tone pe an). Localnicii îşi aduc aminte că mirosea îngrozitor când lucra Fabrica de Biosinteze, din cauza proceselor de fermentaţie. „Se simţea mirosul de la Vidin. Aşa de puternic era“, îşi aminteşte Daniel, un locuitor din Calafat.

Greşelile comuniştilor

„La vremea respectivă au fost cele mai mari capacităţi de producţie din Europa. Tehnologiile testate la nivel de staţie-pilot nu au fost reproduse la nivel industrial, motiv pentru care produsele rezultate au fost de slabă calitate. Producţiile planificate nu s-au realizat niciodată, iar costurile de producţie şi consumul de energie erau foarte mari“, explică Alexandru Pârvan. Aşa a început practic şi declinul unei întreprinderi uriaşe. Costurilor mari de producţie li s-au adăugat dispariţia marilor consumatori de biosinteze, cum ar fi combinatele de creştere a porcilor şi a păsărilor din toată ţara. Practic, fabrica nu a mai avut pentru cine să producă. A avut cel mult 1.240 de angajaţi, dar se lucra în patru schimburi, pentru continuitate. Prin anul 2000, s-a ales praful de procesul de producţie. Noii proprietari privaţi au încercat reprofilarea fabricii şi au realizat o instalaţie de producere a berii, apoi o instalaţie de alcool etilic, dar nici aşa nu a mers. Firma, aflată în proprietatea statului (prin Autoritatea pentru Administrarea Participaţiilor Statului – APAPS) a devenit SC Biosin SA.

O „mină de aur“ distrusă cu sprijinul statului

Dotările din fabrică erau impresionante. Bazinele de fermentaţie, în număr de 30, aveau o capacitate de 300 de tone şi cântăreau 100 de tone, fiind placate cu inox. Au dispărut sute de tone de inox. „S-au vândut ca deşeuri inox, cabluri de aluminiu, cupru, deşi nu erau uzate moral“, spune Pârvan. „În 2003, a cumpărat fabrica firma Greens Activ SRL, unde acţionari erau nişte arabi. Au dezafectat toate halele. Au tăiat tot ce era inox, metal, aluminiu, cupru. Au dezactivat şi şantierul mecanic. Acum nu mai există nimic acolo“, spune şi Gabriel Gheorghe, fost director la Biosinteze. La Registrul Comerţului, Greens Activ SRL figurează ca având sediul social expirat, iar bilanţul contabil pe anul 2007 nu a mai fost depus. În 2003, când APAPS a vândut arabilor, fabrica avea deja datorii de 1,4 milioane de lei noi. Noii proprietari au dat o nimica toată pe megafabrică şi au tăiat „fier vechi“ din Biosin cu ajutorul statului român, care le-a dat voie să „ecologizeze“. În 2004, unul dintre acţionarii firmei, Elias Abu Garcia, declara pentru GdS că mai aveau 120 de angajaţi la Biosin şi îi costau salariile şi impozitele un miliard de lei vechi (100.000 de lei noi) pe lună. Arabii spuneau că făceau „ecologizare în fabrică“, adică dezafectau şi vindeau la fier vechi instalaţiile nefolositoare, după cum era explicat termenul chiar în contractul de privatizare. „Din 2005 încoace nu mai este nici un fel de activitate acolo“, îşi aminteşte Gabriel Gheorghe. Se pare că ruinele care zac acum la Calafat aşa vor rămâne pe veşnicie. „Le trebuie cel puţin 20 de ani şi miliarde bune ca să disloce ceea ce a rămas la Biosinteze“, spune şi fostul primar al municipiului, Petre Trăistaru.

Când porneau compresoarele de la Biosinteze se punea în pericol sistemul energetic naţional. Consumau, la pornire, mai mult decât tot judeţul“.
Alexandru Pârvan, fost angajat la Biosinteze Calafat

Le trebuie cel puţin 20 de ani şi miliarde bune ca să disloce ceea ce a rămas la Biosinteze“.
Petre Trăistaru, fostul primar al Calafatului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII