17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAjutoare de minimis pentru IMM-uri

Ajutoare de minimis pentru IMM-uri

Firmele mici şi mijlocii pot accesa ajutoare de stat nerambursabile de până la 200.000 de euro, pentru o perioadă de trei ani. Guvernul a extins domeniile pentru care se acordă banii, dar condiţiile de obţinere a sprijinului de la stat sunt dificile.

Guvernul a crescut de 20 de ori suma din schema de acordare a ajutorului de minimis pentru firmele mici şi mijlocii, adică pot fi acordate mult mai multe ajutoare de stat de acest gen, nerambursabile. Sunt numite „ajutoare de minimis“, pentru că se încadrează în limitele minime stabilite de UE pentru o anumită perioadă de timp şi nu este nevoie de notificarea Comisiei Europene atunci când se acordă. Executivul a modificat recent HG nr. 1.164/2007 privind acordarea de ajutoare de minimis.
„Principalele modificări aduse acestui act normativ sunt majorarea bugetului maxim al schemei de la cinci milioane de euro la 100 de milioane de euro şi extinderea listei domeniilor de activitate eligibile. Valoarea maximă a ajutorului de minimis de care poate beneficia un operator economic în baza cheltuielilor eligibile este de 200.000 de euro, echivalent în lei, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, în sumă nerambursabilă, cu respectarea condiţiilor prevăzute de actul normativ“, spune directorul coordonator al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Dolj, Eugen Călinoiu, într-un comunicat de presă. Firmele interesate pot accesa „Ghidul solicitantului“ de pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, secţiunea Noutăţi“ (www.mfinante.ro). Societăţile interesate de asemenea ajutoare nerambursabile trebuie să completeze o cerere de finanţare, potrivit „Ghidului solicitantului“, şi să îndeplinească o serie de condiţii, în baza hotărârii de guvern amintite.

Eligibilitatea nu este la îndemâna oricui

Banii pe care îi oferă statul trebuie folosiţi pentru dezvoltarea capacităţilor de producţie ale companiilor care solicită sprijinul financiar. HG nr. 1.164/2007 stabileşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o societate, cumulativ, pentru a primi ajutor de minimis de la stat. În primul rând, societăţile trebuie să fie înfiinţate în baza Legii nr. 31/1990. Firmele trebuie să îşi desfăşoare activitatea conform Anexei nr. 1 din HG, iar pe ultimii trei ani fiscali consecutivi să nu fi primit ajutoare de minimis sau, dacă a primit, acestea să nu fi depăşit 200.000 de euro. Societatea care solicită banii trebuie să aibă un plan de investiţii care să reflecte cum sunt utilizate sumele solicitate de la stat. Să nu aibă datorii la bugetul consolidat al statului. Să nu se afle în procedură de executare silită, faliment, reorganizare judiciară şi altele.  

Firmele care se califică

Actul normativ amintit, în forma adoptată pe 20 mai de guvern, extinde lista companiilor din rândul IMM-urilor care pot obţine ajutoare de minimis. Acestea trebuie să activeze (potrivit Anexei 1 la HG nr. 1.164/2007 cu modificările şi completările ulterioare) în industria prelucrătoare (producţia de ţesături, de textile, fabricarea articolelor de hârtie şi carton, activităţi de tipărire, fabricarea mobilei, a jocurilor şi jucăriilor etc.). Mai nou, firmele care cer ajutoare de minimis pot să activeze şi în domenii precum informaţii şi comunicaţii, activităţi administrative (curăţenie) şi servicii (cum ar fi repararea încălţămintei). Ministerul Finanţelor verifică modulde întrebuinţare a banilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII