Călătoria pe câteva trasee de autobuz din Craiova a rămas o aventură exotică: scândurile din lemn în formă de scaune, deodorantul preparat cu esenţe de transpiraţie, roţi încinse, motor, ceapă sau brânză de capră, urmele de fum negru lăsate de ţevile de eşapament, toate acestea sunt ingredientele oferite pătimaşului călător într-un oraş european.
Cu privirea dezorientată, femeia se-ndreaptă spre chioşcul cu bilete, se-apleacă s-ajungă în dreptul ferestruicii şi întreabă repede: „Auzi, domniţă, da’ ce autobuz iau şi eu s-ajung la gară, la tren?". Ascultă răspunsul, se-ndreaptă de spate şi se pune pe aşteptat. „Să iau 1. Cică trebe să vină". Se uită în stânga, în dreapta, nu se vede nimic, doar maşini mici sau dubiţe. Se duce mai la umbră, îşi trage baticul mai pe spate şi îşi şterge fruntea: „Nici nu veni bine vara asta şi ia uite ce călduri. O să ne topim…", ameninţă prevestitor. „A, ia uite-l, vine!".
Vagonul deportaţilor
Un autobuz deşirat, pe care străluceşte rugina amestecată cu praful, se-ndreaptă fioros spre buza trotuarului, în dreptul căreia o pancartă cu figura unui autovehicul sugerează o staţie. Se opreşte şi uşile se deschid anevoie. Femeia îşi ia plasele şi urcă. „Petrina îmi zice mie, dar lumea s-a obişnuit să-mi spună Nina". Îşi caută un loc cu privirea şi se duce spre mijlocul autobuzului, unde îi face cu ochiul un scaun din lemn, odinioară alb, acum ros de timp, de unghii, de cuţite. Îşi lasă bagajul la picioare, pe preşul din cauciuc, şi se dă doi metri înapoi, să composteze biletul. E amiază. Meteorologii anunţă aproape 30 de grade Celsius. Oamenii îşi fac loc pe scaun sau se înghesuie în jurul bărilor. „Janghina asta de autobuz parcă e un vagon de deportaţi. Aşa îmi imaginez că arăta unul din ăla", spune un bărbat de lângă geam. „Şi după ce că e moarte de cald, mai şi pute. Că urcăm cu de toate, cu ceapă, cu brânză, unii mai uită să se spele. Eu n-am simţit niciodată afară – şi am fost plecat şi eu şi în Italia, şi în Franţa – să miroasă aşa într-un autobuz. Ăia cum pot? Ca să nu mai vorbim de frecvenţă. Că aci stai şi aştepţi până-ţi vine rău. Baremi, la orele astea de vârf, e nebunie. Aştepţi de ţi se lungesc urechile până vine un autobuz", adaugă cu obidă.
Lanţul evoluţiei
De pe scaunul ei, Nina îl priveşte tăcută. E femeie de la ţară, ştie cum e şi mirosul de brânză, şi de cel de ceapă verde. E mulţumită că are cu ce merge. „Mămica mea venea la oraş în carul cu boi, iar alţii, care n-aveau, plecau cu noapte-n cap să ajungă dimineaţa la târg. Şi mergeau pe jos", zice femeia. „Doamnă, ştiţi ceva? Omenirea a evoluat între timp", replică bărbatul. Îşi şterge năduşeala şi adaugă, vădit enervat: „Păi noi de ce plătim? Să mergem cu autobuze din astea de la-nceputul lumii? Uite, dacă stai agăţat de o bară din asta, pe urmă trebuie să te speli, că altfel îţi put mâinile a fier. Şi când urci, parcă ţi-e frică să stai jos, aşa sunt de împuţite scaunele". Autobuzul a ajuns în staţia din centru. Bărbatul se îndreaptă spre uşă şi mormăie supărat în timp ce coboară. „De-aia-şi bat joc de noi, că băgăm capu-n pământ şi…". Vorbele se pierd undeva în aglomeraţia din stradă. Curând, şoferul accelerează şi maşina se urneşte greoi. Un fum negru iese prin ţeava de eşapament, învăluind autoturismele din urmă. Mutantul se îndepărtează, văzându-şi liniştit de traseu.
Din 60 în 60
Peste drum, un autobuz din aceeaşi categorie a IV-a e parcat cu uşile închise. În geam, pe o bucată de carton e trecută cifra 4. În marginea trotuarului, o pancartă defineşte locul: staţie. Cauţi curios destinaţia hurdugăii. Nici un semn, nici o urmă de informaţie. La casa de bilete, tot în geam, pe o bucată de hârtie ruptă dintr-un caiet dictando scrie: 4 – Făcăi. Apoi sunt înşirate orele la care pleacă peste zi, în programul normal şi în zilele de sărbătoare. Traseul este Olteţ – Spitalul 1 – Romaneşti – Făcăi şi din nou Olteţ. Şoferul deschide uşile pentru călători. Câţiva bătrâni se-nghesuie să urce primii, deşi autobuzul e gol. Spre Făcăi, e maşină din oră în oră. La fel şi pentru Bucovăţ, spre care pleacă 29. „Is this the bus to Bucovat?", întreabă un tânăr cu rucsac în spate şi îmbrăcat ca de excursie. Da, a nimerit autobuzul. Se interesează cum e cu biletul şi se urcă liniştit. Priveşte curios, ca un occidental care nimereşte într-o ţară din lumea a treia. Îi părem exotici… Şi călătoria, iniţiatică într-un fel, face parte din aventură….
