Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Băsescu îndeamnă populaţia să voteze la europarlamentare

Actualitate



Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Preşedintele Traian Băsescu a folosit, în discursul de la începutul recepţiei oferite cu ocazia Zilei Europei, exemplul UE pentru a lansa către forţele politice un apel la solidaritate şi responsabilitate în vederea depăşirii crizei economice, îndemnându-i pe români să meargă la vot pe 7 iunie.
Şeful statului a declarat, în deschiderea recepţiei de la Palatul Cotroceni, că lecţia de solidaritate şi responsabilitate pe care Uniunea Europeană o oferă în contextul crizei economice globale poate fi un model pentru toate forţele politice din România, pentru forţele sindicale şi pentru membrii societăţii civile. „A fi solidari în momente în care consecinţele crizei globale se resimt cu intensitate înseamnă a ne gândi în primul rând la cei fragili din punct de vedere social, şi nu la interesele noastre politice, economice sau ideologice“, a susţinut preşedintele. El a precizat că adresează un apel la solidaritate nu doar guvernului sau clasei politice, ci şi tuturor factorilor de decizie, din mediul privat sau din sectorul bugetar.
Pe de altă parte, Băsescu a spus că, printr-un efort comun pentru depăşirea crizei, Uniunea Europeană va demonstra că este o construcţie în favoarea cetăţeanului. „De modul în care vom şti să ne unim forţele va depinde încrederea cetăţenilor în proiectul european. Convingerea mea este că Tratatul de la Lisabona are menirea de a da un nou impuls construcţiei europene, proces în care România are un rol activ“, a spus preşedintele. El a lansat şi un apel la cetăţenii români, să participe la votul pentru Parlamentul European de la începutul lunii iunie, ca semn al conştientizării apartenenţei la Uniunea Europeană.
Băsescu a susţinut şi faptul că România trebuie să-şi facă un obiectiv din adoptarea monedei euro în următorii cinci ani, arătând că astfel ţara noastră va fi mai stabilă în faţa oricărei crize economice, mai credibilă şi chiar mai bogată.
Preşedintele a venit la recepţia care se desfăşoară în grădina Palatului Cotroceni împreună cu soţia sa, Maria, care, pe parcursul evenimentului, a fost o prezenţă foarte discretă. La finalul discursului rostit în faţa invitaţilor, şeful statului a ciocnit un pahar de şampanie cu militarii, în timp ce Maria Băsescu s-a îndreptat către Patriarhul Daniel şi Monseniorul Dominique Mamberti, ministrul de externe al Statului Vatican, şi s-a întreţinut apoi cu soprana Felicia Filip. Şeful statului a făcut un tur printre invitaţi, zăbovind lângă regele Florin Cioabă, cu care a făcut fotografii. Familia regală a romilor i-a dăruit şefului statului, după sesiunea foto, un ibric de cafea din cupru şi un fanion. Preşedintele a mai primit, din partea comunităţii evreieşti, două cărţi având ca temă holocaustul.
Băsescu a glumit cu pedeliştii din teritoriu, a discutat îndelung cu preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea, şi a vorbit despre fotbal cu jurnalistul Iosif Boda.
La evenimentul de vineri au participat aproximativ 800 de invitaţi, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, parlamentari şi politicieni, membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai băncilor şi mediului de afaceri, artişti, sportivi, militari, clerici, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile. Dintre politicieni, cei mai numeroşi au fost reprezentanţii PD-L, premierul Emil Boc, preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, miniştrii Monica Iacob Ridzi, Vasile Blaga, Radu Berceanu, Gheorghe Pogea, Adriean Videanu, deputaţi, senatori şi lideri locali. Ministrul turismului, Elena Udrea, a fost, în schimb, absentă. Nu au venit la recepţie nici reprezentanţi de seamă ai partenerilor PD-L din guvern, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi preşedintele Mircea Geoană, prezenţi de obicei la astfel de evenimente organizate la Palatul Cotroceni, lipsind de această dată. Un motiv ar fi şi faptul că PSD Bucureşti îşi lansează, concomitent cu sărbătoarea de la palatul prezidenţial, candidaţii la europarlamentare. A fost prezent însă liderul CJ Vrancea, Marian Oprişan. De asemenea, la recepţie nu au participat nici liberalii, ei lipsind şi de la ultimul eveniment de acest gen desfăşurat la Palatul Cotroceni.


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 3.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Workclass:
    Iar eu il inemn pe Basescu sa taca.
    2009-05-11, 04:29:58 (93.114.114.*)
  2. de no comment:
    "Mama mea a facut o vizită în luna martie şi i-a promis unui domn de vârsta bunicului meu că o să-i aducă un scaun electric. Şi dacă eram în drum spre Petroşani, i l-am adus din partea mamei mele", a declarat Elena Basescu. Toate bune şi frumoase, până la întâlnirea cu DEX-ul, care se manifestă cu răutate la adresa potneţialului europarlamentar oferind o explicaţie sumbră actului caritabil. Scaun electric = dispozitiv pentru executarea prin electrocutare a condamnatilor la moarte (in Statele Unite ale Americii)
    2009-05-11, 09:00:08 (93.114.114.*)
  3. de Dan RO-tariu:
    Ma asteptam de la dl. presedinte al romanilor (aiurea ... al romanilor, mai bine zis al bogatilor capitalisti) sa ne indemne cu locuri de munca, cu stabilitate fianciara si nu la vot ca sa-i asiguram noi fiicei sale un loc de munca si celor din partidele parlamentare care nu au facut nimic pentru noi ba care ne pun acum biruri noi si dobanzi la credite noi. Daca nu pot sa propaseasca tara sa dimisioneze ca nu au facut nimic pentru noi in ultimii 20 de ani si tot ei sunt conducatorii de atunci!
    2009-05-11, 10:25:40 (79.117.200.*)
  4. de Votati ca riscati sa fiti hartuiti !:
    Mi-a soptit mie o pasarica ( surse demne de incredere oricum) ca si la alegerile anterioare, persoanele care nu s-au prezentat la vot au cam fost ulterior hartuite birocratic. Nu se poate dovedi asa ceva, deoarece se pare ca documentele eliberate dupa vot au fost antedatate. Asa ca mergeti la vot si faceti-va datoria. Puteti sa nu folositi stampila, le puteti trimite mesaje, dar mergeti la vot. Nu le dati ocazia sa se razbune pe voi pentru absenteism. Prieteneste v-o spun. Nu are sens sa nu mergeti la vot. Eu chiar v-as indemna sa si votati, daca tot va duceti.
    2009-05-11, 12:21:31 (89.120.253.*)
  5. de to`arashul Matrics:
    Boicotati alegerile in masa!!! Mergind la vot le faceti jocul: "Votati ce fa dam noi"! Multumesc dle. IC.
    2009-05-11, 12:24:44 (92.116.251.*)
  6. de Felcer:
    Se prea poate ca persoanele care absenteaza sa se trezeasca pe la usa cu postasul ca le-aduce diverse recomandate ba de la fisc, ba de la casa de sanatate, ba de la primarie sa se prezinte cu cine stie ce acte sau ca trebuie sa achite cine stie ce taxe aberante pe care nu le are de platit, dar trebuie sa dovedeasca prin acte asa ceva. Si poate acele scrisorele vor avea o data a postei anterioara zilei votului.Aveti grija ! La cum si-au batut joc de noi, asa ar merita, sa nu-i mai bagam in seama, dar sunt cam razbunatori din fire...
    2009-05-11, 13:18:55 (89.120.253.*)
  7. de unul:
    Si ce sa votam domnule *Felcer * ??? Nu cumva dumneata vrei sa votam EBA , sau P-dl ??? Mirosi de la o posta ....
    2009-05-11, 16:36:35 (92.80.202.*)
  8. de sonic:
    votati in alb.. anularea votului este cea mai buna cale de a protesta
    2009-05-11, 17:31:32 (79.117.149.*)
  9. de Felcer:
    cam asa ceva intentionam sa spun si eu, dar nu cred ca e legal sa indemn pe aici la boicotarea aleggerilor. Mergeti la vot, nu va pot spune eu cu cine sa votati, puteti sa nu utilizati stampila si sa le scrieti: Rusine ! Imi pare rau ca lumea m-a inteles gresit pe aici.
    2009-05-11, 18:35:32 (89.120.253.*)
  10. de VT:
    Este , cred, cea mai buna idee , a scrie pe buletinul de vot : R U S I N E !!!
    2009-05-11, 22:05:04 (79.117.161.*)
  11. de to`arashul Matrics:
    am mai spus-o la ultimele alegeri: singurul mod de a va arata nemultumirea este boicotarea alegerilor! Scrieti RUSINE: anulati buletinul DAR ATI PARTICIPAT LA VOT! Alti patru ani in care vi se va rinji:" A-ti (sic) votat!" Bineinteles ca tot intre ei se vor alege chiar daca nu ar fi un singur buletin de vot valabil: DAR VA RIDICA UN MARE SEMN DE INTREBARE! Dar e democratie si totul este posibil! americanii au avut demostratii de 1.5 mil. in New York si tot nu ati auzit asa ceva.... poate in trecere pe la CNN sau Fox! Bleah!
    2009-05-11, 22:14:59 (92.117.188.*)
  12. de merg la vot si-l ANULEZ:
    Nu boicotul pare sa fie solutia pentru aceste naparci , ci votul anulat si insotit de o urare "de bine".Mai ganditi-va !
    2009-06-03, 20:12:25 (94.62.138.*)
  13. de Nedumeritu':
    Hai sa va zic una buna: Intr-un sondaj recent facut in Craiova, EBA era cotata cu 5% din voturi, in timp ce PRM-ul, spre exemplu, ar primi la europarlamentare doar 4% din voturi. Ha, ha, ha!!!!!
    2009-06-03, 20:23:19 (85.120.191.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 16°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4587 lei
USD: Tendinta 3.5272 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: