Returnarea maşinilor către firmele de leasing nu scuteşte clienţii de alte plăţi. Aceştia rămân datori chiar şi după revânzarea autovehiculului, în cazul în care compania iese pe pierdere. Peste 80% din clienţii care returnează bunurile sunt daţi în judecată.
Criza financiară a condus la un dezechilibru total pe piaţa auto, companiile de leasing întâmpinând mari dificultăţi, mai ales că numărul celor aflaţi în imposibilitate de a-şi mai achita ratele creşte considerabil de la o lună la alta. Încercând să se găsească o soluţie, se poate opta pentru revânzarea maşinii sau pentru returnarea ei. Totuşi, nici una dintre cele două soluţii nu este prea bună, pentru că, dacă firmele de leasing ies în pierdere după revânzarea maşinii, clienţii le rămân în continuare datori. Cu toate acestea, reprezentanţii societăţilor de leasing avertizează că este important totuşi ca situaţiile de recuperări de bunuri să fie evitate de clienţi. În plus, returnarea autoturismului către acestea nu scuteşte clientul de plata altor sume, care reprezintă diferenţa între valoarea de piaţă a maşinii şi valoarea ratelor restante, precum şi alte taxe aferente autovehiculului respectiv, informează NewsIn. „Executarea silită a unui client care a întârziat cu plata ratelor mai mult de 60 de zile, precum şi reposesia bunului din dorinţa utilizatorului nu înseamnă o rezolvare în totalitate din punct de vedere al stingerii datoriilor clientului către finanţator“, a declarat secretarul general al Asociaţiei Societăţilor Financiare din România (ALB), Adriana Ahciarliu. Ea a explicat că întotdeauna intervine o diferenţă negativă între valoarea de piaţă a bunului pe care clientul îl returnează şi cea a soldului, care constă în cuantumul ratelor restante, precum şi alte costuri aferente utilizării bunului respectiv (taxe, comisioane, asigurări). Întârzierile la plata ratelor măresc costurile de provizionare pentru finanţatori şi, de asemenea, obligă compania de leasing ca după 60 de zile de întârziere „să iniţieze proceduri judiciare de executare silită a bunului“. „Se observă o creştere a numărului de autovehicule reposedate, pentru că piaţa auto şi afacerile transportatorilor au scăzut foarte mult în contextul crizei economice. Din punct de vedere al societăţilor de leasing, această situaţie este evidentă la capitolul întârzieri la plată“, a mai spus Ahciarliu.
Legea o face firma
Odată ce clientul semnează contractul cu firma de leasing, practic el este de acord cu toate clauzele impuse de companie şi ca atare nimeni nu mai poate interveni. De acum regulile jocului sunt dictate de aceasta. „80-90% din clienţii care au returnat bunurile către firmele de leasing sunt acţionaţi în judecată pentru recuperarea pierderilor suportate, ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate prin contract. Este vorba despre pierderi care constau în diferenţa dintre valoarea de piaţă a maşinii, cuantumul ratelor restante, precum şi alte taxe şi costuri aferente“, a spus Mădălina Hagima, managing partener la casa de avocatură Ciurtin, Braşoveanu şi Asociaţii.
Ea a explicat că, în majoritatea cazurilor, prin semnarea contractelor de leasing, utilizatorul se obligă ca, în caz de reziliere din culpa sa, să achite finanţatorului toate facturile scadente şi neachitate şi ratele până la sfârşitul contractului, inclusiv valoarea reziduală. „Aşadar, returnarea bunului ar trebui privită ca ultima soluţie pentru optimizarea costurilor utilizatorilor, mijloacele cele mai avantajoase fiind renegocierea contractului cu finanţatorul prin rescadenţarea plăţilor şi reeşalonarea datoriilor existente sau, în cel mai bun caz, cesiunea contractului către alt utilizator“, a explicat Hagima. Astfel, simpla variantă a aducerii bunului în curtea finanţatorului nu reprezintă şi stingerea obligaţiilor utilizatorului din contractul de leasing. „Aici se creează confuzia. Utilizatorul nu a închiriat un bun, ci a apelat la o modalitate de finanţare a bunului pe care, în cele mai multe cazuri, s-a şi obligat, încă de la început, să îl achiziţioneze la sfârşitul contractului. Astfel, utilizatorii cred că au un bun, au plătit folosinţa lui pentru o anume perioadă şi că, returnându-l, sunt eliberaţi de orice obligaţie. Juridic, lucrurile însă nu sunt deloc atât de simple“, a mai spus ea.
Şi fără maşină, şi fără bani
Reposesia bunului generează costuri suplimentare pe care tot clientul, în final, le va suporta. Potrivit avocatului, majoritatea contractelor de leasing prevăd că, în caz de reziliere ori de încetare a plăţii ratelor, se activează o indemnizaţie de reziliere egală cu cuantumul tuturor ratelor şi valoarea reziduală până la sfârşitul contractului de leasing, ceea ce înseamnă că în final utilizatorul va suporta întreaga finanţare. „În cele din urmă, utilizatorul riscă, prin încetarea contractului în acest mod, să rămână şi fără maşină, şi fără bani“, a mai spus avocatul.
Prin semnarea contractului, clientul este obligat să respecte clauzele firmelor de leasing. Practic, el şi-o face cu mâna lui, a declarat Florea Pârvu, vicepreşedintele CNIPMMR. „Odată ce a semnat contractul, nimeni nu mai poate condamna firma propriu-zisă. Clientul este vinovat că a semnat acel contract cu acele clauze nenorocite. Ceea ce ne supără pe noi este faptul că nimeni nu-i controlează pe aceşti hrăpăreţi ce clauze contractuale impun. Statul ar trebui să fie primul care trebuie să apere cetăţeanul, dar el nu face nimic, nu ia nici o măsură care să ajute amărâtul de român ce contribuie la bugetul statului“, a susţinut Florea Pârvu, adăugând că nici Protecţia Consumatorului nu-l poate ajuta pe respectivul client.
Pârvu a mai menţionat că societăţile de leasing îşi fac propria lege, angajează recuperatori şi nimeni nu intervine. „Un om care şi-a luat o maşină în leasing în valoare de 10.000 de euro, a plătit rate cumulate de 5.000 de euro şi ajunge să returneze maşina firmei va ieşi şi mai dator. Pentru că societatea o va vinde cu 3.000 de euro, că doar a scăzut piaţa, şi acei 2.000 de euro care rămân pierderi, în loc să-i suporte firma, că doar e riscul ei în afaceri, îi pune tot în cârca respectivului client. Astfel, el ajunge până la urmă să plătească 10.000 de euro cu tot cu penalizări“, a explicat vicepreşedintele CNIPMMR.
Mădălina Hagima a explicat că un IFN, pentru a finanţa în leasing un bun, se refinanţează la rândul lui, angajându-se în contracte de credit generatoare de dobânzi şi costuri colaterale, iar aceasta se întâmplă în cele mai multe cazuri în funcţie de contractul de leasing solicitat de utilizator. Conform legii, contractele de leasing financiar, precum şi garanţiile constituite sunt titluri executorii. Astfel, IFN-ul va iniţia imediat procedurile de executare silită atât în ceea ce priveşte bunul, dacă nu a fost restituit de bunăvoie, cât şi debitul restant până la acoperirea întregii datorii, a precizat avocatul.
