14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrime babane la Asociaţia 3 Titulescu

Prime babane la Asociaţia 3 Titulescu

Locatarii din Asociaţia nr. 3 Nicolae Titulescu din Craiova susţin că au aflat cu stupoare cum reprezentanţii acesteia şi-au acordat, cu ocazia sărbătorilor de iarnă din 2007, prime de 12.000 de lei. Ei cred că aceasta ar fi o explicaţie pentru facturile tot mai mari la întreţinere, dar şi pentru datoriile către furnizori, cifrate la peste 1.100.000 de lei.

Neînţelegerile dintre locatari şi reprezentanţii Asociaţiei nr. 3 Nicolae Titulescu au îngrozit mai toate instituţiile, fie că este vorba de primărie, Compania de Apă „Oltenia“, Regia Autonomă de Termoficare, Inspectoratul de Stat în Construcţii, OJPC-ul, CEZ-ul, poliţia şi lista ar putea continua.
Revoltaţi de modul cum asociaţia le gestionează banii şi le reprezintă interesele, oamenii au făcut de-a lungul timpului zeci de plângeri şi acţiuni în instanţă. Aşa s-a ajuns ca atunci când întrebi ce probleme sunt în Titulescu reacţia să fie: „Asociaţia 3 ne-a dat de cap!“. Majoritatea locatarilor spun că reprezentanţii asociaţiei angajează tot felul de lucrări despre care nu îi întreabă, iar costurile sunt întotdeauna exagerate. Că acumulează datorii fiindcă banii destinaţi furnizorilor de servicii se duc în altă parte, iar ei se trezesc cu penalităţi pentru neplata facturilor la zi. Că trebuie să suporte plata unor facturi aşa-zise „de protocol“, aceasta însemnând băutură şi cafea pentru muncitori, dar cine i-a verificat? Că plătesc avocaţi şi experţi pentru procesele pe care asociaţia le are chiar cu locatarii. „Este o întreagă poveste. De patru ani de când a venit acest preşedinte, Marin Furnigă, problemele se ţin lanţ. A angajat la asociaţie o armată de oameni, vreo 21, pe care îi plăteşte din buzunarul nostru. În octombrie 2008, când toţi spuneau că o să fie criză, ei şi-au votat mărire de salariu cu 20%. Iar acum am aflat că şi-au mai dat şi prime, că au bani oamenii! De datoriile noastre nici vorbă. Au folosit în 2007 peste 12.000 de lei, iar anul trecut – 8.000 de lei, iar noi avem datorii de 1.100.000 de lei. Cenzorii au scris pe stat că refuză. Preşedintele, care vine o oră-două pe zi, dacă vine!, primeşte 750 de lei pe lună, că el lucrează la Avioane. Restul primesc câte 900 de lei. Am făcut sesizări la primărie, dar nici Giubelan nu a făcut nimic. Acum ne judecăm cu ei, că au luat banii cu care trebuia să plătească facturile la Termoficare şi i-au dat pentru acoperiş. Pentru asta am anunţat poliţia. Au tăiat o factură de 52,30 lei pentru protocol, cică au luat băutură pentru muncitori?! Unde s-a mai pomenit asta? Ştie cineva ce au luat ei? Că de, cafeluţa lor cine să o plătească? Acum, prima adunare nu s-a ţinut, pentru cea de mâine (ieri – n.r.) au afişat anunţul pe 31 martie, ca să nu afle lumea şi să vină doar acoliţii lor. Când le cerem acte sau state, refuză. Noi tot ce am obţinut am scos din dosarele pe care le avem pe rol, le-am cerut în instanţă“, povesteşte Nicolae Firăscu, locatar în bl. B1 din cartierul Nicolae Titulescu.

Odiseea contorului

Nemulţumiri în rândul proprietarilor au iscat şi lucrările de modernizare a acoperişurilor de la unele dintre blocurile asociaţiei, dar şi contoarele pentru căldură şi apă rece. Fiindcă au vrut să plătească atât cât consumă, cei care locuiesc în blocul 25’ au solicitat la RATf şi Compania de Apă instalarea la intrare a unor contoare pentru căldură şi apă rece. „La noi sunt trei blocuri, 24, 25 şi 25’, branşate la un singur contor. Eram încărcaţi la factură, că nu se ştia care cum consumă. Am obţinut aprobare pentru un contor de căldură la blocul nostru şi imediat ne-a scăzut factura. Dar preşedintele Furnigă şi administratorul au cerut debranşarea, că fac ceilalţi gură, iar în 2008 am fost rebranşaţi. Celor de la Apă nici nu le-au dat voie să pună apometru principal. Şi, din nou, la cererea reprezentanţilor asociaţiei, ne-am trezit ca la început. Este un tronson de trei blocuri şi plătim de nu mai ştim de noi, că aşa vrea asociaţia. Dacă era ilegal, de ce le-au montat la început?! O adevărată luptă pentru un contor“, spune Ilie Drăghici, locatar în blocul 25’. Termoficarea confirmă întreaga poveste. „Cu cei de la Asociaţia nr. 3 Nicolae Titulescu nu ştim ce să ne mai facem! I-am branşat, i-am debranşat şi iar i-am branşat. Acolo este un grup de locatari mereu în contradictoriu cu cei de la asociaţie. Se contrazic, se reclamă, ne-au dat atâta bătaie de cap! Locatarii au cerut pe bună dreptate sistem de contorizare la blocul lor, asociaţia, care are încheiat contract cu mine, furnizorul, a cerut debranşarea, şi noi am dat curs acestei solicitări. Acum aşa să rămână!“, a spus Nicolae Degeratu, director tehnic la RATf.
Alt abuz, spun locatarii, s-a făcut cu înlocuirea acoperişurilor atât la blocul B1, cât şi la blocul 25’. Proprietarii afirmă că, iniţial, în 2005, preţul lucrărilor la acoperişul celui din urmă bloc a fost estimat în contractul încheiat între asociaţie şi constructor la 18.403 lei. În procesul-verbal de recepţie, beneficiarii au descoperit însă altă valoare, mult mai mare, 46.500 de lei, şi sumele s-au tot modificat ba la 45.769, apoi la 30.614, pentru ca, în urma expertizei depuse la dosarul nr. 12.086/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, să se ajungă la un cost de 16.551 de lei. Exemplele pot continua şi sunt mulţi locatari care nu se tem să spună în gura mare că la Asociaţia nr. 3 Titulescu „se fură“.

Sub spectrul legii

La sediul asociaţiei se aflau miercuri numai administratorul Traian Gruia, casiera şi un membru al comitetului. Preşedintele Furnigă vine mult mai târziu, după ce îşi termină serviciul. Administratorul nu se arată mirat de afirmaţiile locatarilor, care, spune el, au speriat oraşul cu reclamaţiile lor. Numai că la asociaţie se lucrează pe lege şi pentru toate sesizările şi plângerile Gruia scoate câte un act. „Este legal tot ce facem noi aici. De unde au scos 21 de angajaţi? Ei nu ştiu să facă diferenţa între contract de muncă şi prestări servicii. Suntem una dintre cele mai mari asociaţii din Craiova, avem 42 de scări. Avem 15 angajaţi. Prime s-au dat numai în 2007, anul trecut, nu. Hotărârea s-a luat în Adunare şi în funcţie de buget. În privinţa contoarelor, legea nu permite. Cele trei blocuri formează un tronson şi aşa au fost de la început branşate, la un singur contor. La ei este totul până la bani. Când văd cât costă, zic să nu mai facem că este scump. Am avut control financiar-contabil şi de la primărie. Avem dosare în instanţă. Dacă domnul Firăscu are dreptate, de ce i-au respins la judecătorie acţiunea? Cu acoperişul nu mă pot pronunţa eu, să decidă instanţa“, este de părere Gruia, administrator la Asociaţia nr. 3 Titulescu.
Concluzia în toată această încrengătură: fiecare cu dreptatea lui, iar adevărul este undeva la mijloc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII