Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Sondaj:

Cine credeţi că va câştiga fotoliul de primar la următoarele alegeri?

Olguţa Vasilescu
Antonie Solomon

Comentarii »
Sondaje vechi »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro



În ciuda protestelor angajaţilor de la Alro, patronatul vrea să facă disponibilizări

Versiunea pentru tiparire
Trimite prin e-mail

Marimea textului:


« Alte articole din categoria Actualitate

Continuă „măcelul“ la Alro!

Actualitate - Maria PĂUN
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Recent întors de la Zurich, directorul general al societăţii Alro Slatina, Gheorghe Dobra, le-a comunicat vineri sindicaliştilor că patronatul vrea să scape de încă 400 de angajaţi.

După ce, la începutul acestui an, patronul SC Alro SA Slatina, „oligarhul rus“ Vitaly Machistcki, a pus cruce uneia dintre halele de producţie şi după ce sute de muncitori ai fabricii au fost constrânşi de împrejurări să renunţe la locurile de muncă în schimbul plăţilor compensatorii, acţionarul majoritar continuă „măcelul“. Grupul olandez Vimetco, controlat de Vitaly Machistcki, acţionar majoritar al SC Alro SA Slatina, s-a pus serios „pe treabă“! Declinul fabricii, „asigurat“ de proprietar, se simte de la o zi la alta. O parte dintre angajaţi „au capitulat“, acceptând voluntariatul. Alţii, în schimb, speră că „uzina“ nu se va închide.

Ruşii de la Alro, de neînduplecat


Profitând de criza mondială, de contextul actual şi, probabil, de faptul că sindicatele din Alro nu au cum să facă „legea“, ruşii de la Vimetco merg mai departe cu „măcelul“! Degeaba au ieşit în stradă mii de muncitori şi slătineni care au cerut ca Alro să nu fie închisă. Degeaba conducerea şi reprezentanţii CA al companiei au dat asigurări că nu se vor opera disponibilizări. Degeaba s-au agitat parlamentarii judeţului şi şefii administraţiei locale. În zadar angajaţii au pătruns în biroul directorului general, încercând să obţină garanţii că nu se vor face disponibilizări. Grupul olandez Vimetco, care deţine 84,19% din pachetul de acţiuni, a decis din nou reducerea organigramei.

Alro va rămâne cu 2.978 de angajaţi

Gheorghe Dobra, recent întors de la Zürich, unde a fost convocat de noul preşedinte al CA, Pierre Baillot, i-a adunat vineri într-o şedinţă-fulger pe toţi liderii de sindicat din cadrul Alro. Discuţiile au început la amiază. Preţ de câteva ceasuri, Dobra le-a adus la cunoştinţă sindicaliştilor care sunt noile „ordine“. Dobra şi directorul de resurse umane al societăţii, Nicu Durău, au fost chemaţi la Zürich pentru a li se pune în vedere faptul că trebuie să respecte noua organigramă stabilită pentru anul în curs, afirmă surse din fabrică. Potrivit acesteia, trebuie operate reduceri de personal, astfel încât, numărul angajaţilor să nu depăşească cifra de 2.978. Potrivit aceloraşi surse, la Alro, în prezent îşi câştigă pâinea 3.300 de muncitori.

Disponibilizare colectivă sau voluntariat?

Liderii sindicali prezenţi la discuţiile cu Dobra s-au opus deciziei patronatului, susţin ei, însă, „generalul“ le-a spus că „nu există cale de întors şi că, indiferent cum, trebuie respectată noua organigramă“. Singura veste bună adusă de Dobra de la Zürich este aceea că închiderea altor hale de producţie nu intră în planurile Vimetco. Deocamdată! Văzându-se fără scăpare, sindicaliştii au venit cu soluţii. „Am discutat cu directorul general Dobra despre restructurarea de personal care trebuie operată. Iar ca să nu ajungem la măsura disponibilizărilor colective a fost propus voluntariatul. Au fost solicitate fonduri suplimentare pentru cei care vor să plece. În principiu, directorul a fost de acord, dar nu a putut să se exprime în mod oficial. El ne-a spus că urmează să îi comunice lui Pierre Baillot solicitarea noastră. Sperăm să îşi dea acordul pentru că, din informaţiile pe care le avem, ar mai fi, angajaţi în unitate care ar vrea să plece, dacă li s-ar oferi mai mulţi bani“, a declarat Ion Draghia, liderul de sindicat de la Alroproduct.
În cazul în care preşedintele CA al Alro va accepta propunerea sindicaliştilor, angajaţii care vor fi de acord să plece acasă în schimbul salariilor compensatorii ar putea primi mai mulţi bani. În solicitarea adresată, sindicaliştii au cerut dublarea primei de 2.000 de dolari. Dacă propunerea liderilor sindicali ar fi acceptată, angajaţii vor primi: 60% din salariu înmulţit numărul de ani lucraţi în societate, echivalentul indemnizaţiei de şomaj pentru un an şi o primă în valoare de 4.000 de dolari. Sindicaliştii şi-au pus toate speranţele în discuţiile purtate vineri cu Dobra şi speră ca şi Baillot să fie de acord. În legătură cu fondurile din care ar putea fi acoperiţi banii pentru creşterea primelor, sindicaliştii mai spun că au găsit deja soluţii. „Directorul ne-a spus că trebuie respectată organigrama aprobată în Consiliul de Administraţie. Având în vedere situaţia la momentul actual, vreo 350 de angajaţi sunt în plus. Am căzut de acord ca pentru plecarea acestora să nu apelăm la măsura disponibilizării colective. Am încercat să găsim o cale de mijloc - voluntariatul. Am solicitat fonduri suplimentare pentru a oferi mai mulţi bani celor care vor să plece. Resursele financiare deja le-am găsit. Bani se găsesc fără a afecta drepturile salariale sau alte drepturi, cum sunt tichetele de masă, tichetele-cadou, biletele de odihnă, primele de sărbători ale altor salariaţi“, a explicat Ion Popa, liderul Sindicatului Liber Alro.  
De la începutul anului, aproximativ 50 de persoane au ales să plece acasă în schimbul salariilor compensatorii. Zilele acestea, Dobra urmează să discute cu preşedintele CA despre solicitarea sindicatelor.


 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi




Comentarii
Scrie recenzii despre firme si evenimente pe Craiova.ro

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Dan RO-tariu:
    Ori sunteti solidari ... ori sunteti unul cate unul dati afara! 6 sindicate?! .. chiar nu puteti sa va uniti intr-unul singur si sa mearga la negocieri insotiti liderii astia?
    2009-03-09, 00:20:22 (79.117.201.*)
  2. de lili:
    SINDIKTZII? FIECARE PT SINE! JEFUIESC CAT POT SI EI.
    2009-03-09, 09:38:57 (86.126.168.*)
  3. de iooo:
    oamenii nu sunt solidari daca unul face gura impotriva conducerii e marginalizat nu e incurajat ,asta se intampla ,fiecare pentru el ,codul muncii prevede solutii si mijloace pentru evitarea disponibilizarilor ,sindicatul trebuie sa prezinte solutii ,numai ca nu prezinta se conformeaza liderul isi ia comisionul si treaba merge mai departe
    2009-03-09, 12:08:08 (79.117.186.*)
  4. de Maria Ianos:
    Jenant ce se intampla la Slatina. Este singura societate de profil din tara si nu sunteti in stare s-o mentineti.NU SE POATE SA RENUNTATI SI D-VOASTRA CA ALTI CARE NU AU FACUT NIMIC SI AU DISTRUS SOCIETATILE CU TRADITIE. UNITI-VA SI NU-I LASATI PE PATRONI SA VA DISTRUGA.
    2009-03-09, 13:56:09 (82.79.145.*)
  5. de Randy:
    no, no...girl....oh..no. ..ce, n-am nimerit bine? aaa, sry e despre Alro zlatna....atunci: VESNICA POMENIREEE, VESNICA POMENIREEE! REQUIEM LA TOATA LUMEAAA!!! BINEEE, BASE PRESEDINTE MOUUU!! BOMBO LA PUTERE, LAPTE SI CU MIERE! TAXICEANU SA SE STIEEEEE CA VADIM E LA NEUROCHIRURGIEEEEEEE EE.....oricum, SUS PATRIA, JOS MAFIA, ca sa stiti si voi!
    2009-03-09, 14:54:00 (92.80.204.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: -9°C.
La noapte: -6°C.
Mâine: -3°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.3529 lei
USD: Tendinta 3.2831 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: