Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Haiducii retrocedărilor, puşi cu botul pe labe

Actualitate - Valentin TUDOR
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Judecătoria Craiova a desfiinţat argumentele invocate de „băieţii“ din prefectură

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Judecătoria Craiova a făcut praf motivele Comisiei Judeţene, prin care aceasta a încercat să justifice ciopârţirea Staţiunii de la Şimnic pentru retrocedarea terenului către foştii proprietari. Este a doua sentinţă, ce-i drept, revocabilă, care confirmă atitudinea de stat în stat adoptată de fosta conducere a Prefecturii Dolj.


Gazeta de Sud a relatat pe larg povestea celor aproape o mie de hectare pe care Comisia Judeţeană de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, prezidată de fostul prefect Silviu Dumitru, a transferat cu de la sine putere terenul aflat în administrarea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Şimnic către Comisiile Locale Şimnic şi Gherceşti. Totul s-a făcut prin două hotărâri ale Comisiei Judeţene emise anul trecut, contestate de Staţiune la Judecătoria Craiova, ambele anulate parţial. GdS v-a prezentat motivarea primei decizii a instanţei. Acum v-o prezintă pe cea de-a doua, venită în urmă cu câteva zile, prin care judecătorul demontează punct cu punct argumentele Comisiei Judeţene de transfer a 565 de hectare de pământ indispensabil cercetării către Comisia Locală Şimnic.

Prefectura Dolj nu e guvern

Potrivit Judecătoriei Craiova, Comisia Judeţeană nu avea voie să ciopârţească terenul Staţiunii întrucât acest lucru este atributul exclusiv al guvernului. Judecătorul a fost de acord ca foştilor proprietari să li se repare nedreptatea făcută de comunişti, dar a considerat că metoda aleasă de Comisia Judeţeană a fost strâmbă. „În situaţia în care suprafeţele proprietate privată a statului sunt insuficiente, acestea pot fi suplimentate cu suprafeţe ce se vor scoate din domeniul public al statului în condiţiile legii, la propunerea prefectului, sau se vor acorda despăgubiri. Deci, validarea nu presupune neapărat că persoanele îndreptăţite vor primi teren pe vechiul amplasament, ci se pot atribui terenuri din rezerva aflată la dispoziţia Comisiei Locale sau chiar despăgubiri, în lipsa rezervei. Dreptul câştigat prin validare nu presupune în mod necesar că persoanele vor primi teren în natură, individualizat în perimetrul staţiunii de cercetare“, se arată în preambulul motivării instanţei. Analizând competenţa Comisiei Judeţene de a constata trecerea suprafeţei de 565 de hectare din domeniul public al statului în domeniul privat al localităţii, instanţa a considerat că acest lucru nu se putea face decât prin hotărâre de guvern. „Terenurile institutelor şi staţiunilor de cercetări ştiinţifice fac parte din domeniul public al statului (...) bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, neputând fi înstrăinătate, ci date numai în administrare, concesionare sau închiriate (...) actele juridice încheiate cu încălcarea acestor dispoziţii fiind lovite de nulitate absolută“, se mai arată în motivarea instanţei.

Legislaţie mură-n gură

Apoi, judecătorul demontează punctual apărarea Comisiei Judeţene. „Terenurile aparţinând foştilor proprietari, dar indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare (...) vor fi păstrate în administrarea unităţii de profil. (...) Constatarea prin hotărâre de validare a trecereii suprafeţei supuse restituirii din domeniul public în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale (...) poate fi admisă numai în măsura în care trecerea în domeniul public al statului s-a realizat exclusiv în baza unui act administrativ, şi nu a unui act normativ. (...) instanţa nu poate reţine nici argumentul în sensul că statul român, în calitate de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului, a avut un reprezentant (prin Agenţia Domeniilor Statului) în cadrul Comisiei Judeţene. Faţă de încălcarea dispoziţiilor legale imperative, în lipsa unei hotărâri de guvern, simplul fapt al existenţei reprezentantului ADS nu are vreo relevanţă. Instanţa concluzionează că hotărârea contestată nu a respectat dispoziţiile imperative ale art 9. alin. 1 din Legea nr. 213/2005, care stabilesc competenţa exclusivă a guvernului de a dispune trecerea din domeniul public în cel privat (...)“, se mai arată în motivarea Judecătoriei Craiova. În final, instanţa dă şi soluţia pentru ca lucrurile să intre în legalitate. „În cazul în care autorităţile competente vor reconsidera că numai o parte din suprafaţa de 565 de hectare este indispensabilă cercetării, iar pentru restul se va emite o hotărâre de guvern de dezafectare (...) aceste terenuri vor putea face obiectul restituirii în natură“. Până atunci va mai trece ceva vreme, însă. Printr-o hotărâre a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Siseşti“ din 4 februarie 2009, întreaga suprafaţă de 2.313 hectare a Staţiunii a fost declarată indispensabilă pentru activitatea de cercetare. Documentul a fost semnat de toţi cei 18 academicieni din prezidiu.  


 
Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 11 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de cio:
    in sfarsit dreptate!!!bvo judecatorilor
    2009-02-23, 00:21:45 (79.117.156.*)
  2. de Radical:
    S-a facut dreptate ? In ce sens ? Ca n-au fost favorizati mafiotii imobiliari sa ii deposedeze pe proprietari ? Si asta e dreptate ? Dati-le proprietarilor terenuri compensatorii, asta este dreptate !
    2009-02-23, 07:29:12 (79.117.132.*)
  3. de gogu:
    verificati si cazurile din bals ca si acolo se intampla aceleasi lucruri cu pamanturile de la stat pun stapanire smecherii pe ele
    2009-02-23, 08:11:17 (89.120.248.*)
  4. de Bucur Dinu:
    Celui care vede dreptatea asa ii propun ca sa ii iau eu ( mare mafiot !) casa in care sata el cu femeia sa si cu copii sai si pentru asta sa fie ....despagubit( ... echitabil !) de stat sau sa primeasca in compensatie alta in Baragan. CONSTATAREA -MORALA : asta e minunatul concept de viata al autorului si al mintilor imbolnavite de 50 ani de comunism. Voi santet....urmasii Romei...
    2009-02-23, 08:21:23 (79.118.255.*)
  5. de Miri:
    Radical,...tu nu gindesti nu vezi dincolo de cuvinte ce intentii au mafiotii,si cite presiuni au facut ei pina acum
    2009-02-23, 10:30:36 (193.172.150.*)
  6. de Enduro:
    Distractie la maximum .... :)) Motivul intregii ''distractii'' mi se pare corect. Dar pierdeti din vedere un lucru extrem de important ptr. oras: cate orase ''europene'' ati vazut voi cultivate cu porumb, sfecla, ... (fie ele si de soi exagerat de bun) la mai putin de 5km de centrul orasului Craiova ? V-ati gandit ca oricat de mult ati vrea sa se intample in Craiova nu exista posibilitate de teren aproape de oras ? De ce problema nu se pune altfel: vreti cercetare? Atunci cercetare sa fie, dar MERGETI FRATILOR LA 30KM de oras !!! CUMPARA, CONSILIULE/GUVERNULE , TEREN ACOLO SI DU CERCETAREA LA STANDARDELE LA CARE VREI !!! Toata lumea vorbeste dar cu ochii inchisi de praful pe care il aduce cercetarea direct pe Calea Bucuresti ... In toate discutiile despre Craiova se vorbeste numai de ''mafioti, cutitari, tigani, gunoi, poluare, euroi, ...'' ... Pai daca vreti ca lumea sa vorbeasca de bine despre Craiova, haideti fratilor sa o vobim noi de bine intai ...
    2009-02-23, 10:51:20 (81.180.114.*)
  7. de Generalul Store:
    Dreptate va fi după ce autorii găinăriilor vor sta după gratii. Mă refer la clanul mafiot Silviu Dumitru - fost prefect, Antonie Solomon - actual primar şi Rodion Cămătaru - creierul afacerii şi unul din naşii operaţiunilor descrise în articol.
    2009-02-23, 11:05:43 (82.77.175.*)
  8. de Mircea:
    Nu stiu daca este dreptate atunci cand cineva pune stapinire cu japca pe propietatea ta.Daca comunistii au luat cu forta pamintul oamenilor,acum de ce sa il de inapoi,nu cei din structurile statului sint din epoca de aur,Comunista= PSD.?Excludem faptul ca acest pamint va ramine necultivat in urmatorul timp daca se va da oamenilor,dar cat pamint nu este necultivat in acest judet iar samsarii nu se inghesuie sa-l cumpere pentru ca este la o distana mai mare de Craiova.De ce statul nu ai despagubeste pe propietari la valoarea reala,sa lase cercetatorii Craioveni sa faca in continuare cercetari,pe care le dorim sa ni le prezinte in Gazeta de Sud sau in alte publicatii?Transpare nta nu lasa loc de suspiciuni domnilor cercetatori si dati exemple de cateva descoperiri dupa cercetarile facute de domnia voastra.Este un subiect de luat in consideratie de catre jurnalisti,cine sint cercetatorii?numele lor,din ce partid fac parte si declaratia de avere a lor?Hotii sa le dea pamintul inapoi si sa nu mai judece asa cum au facuto in cazul"Gorbunov".Ne mernicii sa le dea pamintul taranilor si sa nu se faca stapini pe ce nu este al lor.Vad taranii pricopsiti si le este frica ca pina la urma le va fi luat locul in politie,procuratura sau justitie,de catre tarani?Destupativa la cap spalativa mintea de jegul comunist si dati taranului ce este al taranului,pentru ca el in totdeauna a fost exploatat si nu i sau recunoscut meritele.Sa nu va fie teama ca le dati prea mult taranilor,pentru ca tot omul a provenit de la tara si acum a uitat de toata amaraciunea prin care a trecut si vrea sa-i exploatezer mai mult decat au facuto predecesorii lor.
    2009-02-23, 13:39:14 (79.117.148.*)
  9. de marinescu :
    Domnilor ziaristi , va rog sa faceti cercetari si la Carcea unde taranii asteapta retrocedari de ani de zile. Ei nu inteleg de ce primaria nu le restituie si restantele si ii duc mereu cu vorba .Este o lege pentru toti, sau d-nul primar face ce vrea?
    2009-02-23, 18:22:43 (79.117.152.*)
  10. de c.r.:
    Justitia trebuie sa descalceasca itele retrocedarilor la nivel national. Modul cum s-au trecut suprafete de pamant de la zeci de kilometri in intravilan (in conditiile in care tara are destule tarlale) este PENAL. Comisiile judetene mana in mana cu primarii de la sate si comune au creat un sistem mafiot de improprietarire care trebuie demascat cat mai repede.
    2009-02-23, 18:49:43 (79.117.172.*)
  11. de simplu cetatean:
    fratilor, va spun eu care este de fapt adevarul, pentru ca sunt unul dintre proprietarii fara proprietate, din aces caz: 1) Statiunea zice ca are nevoie de teren?!!! Ma mir pentru ca zeci de hectare stau necultivate de ani de zile- eu lucrez 1ha de pamant de la statiune de peste 5 ani si nimeni nu imi zice nimic, iar ca mine sunt multi alti consateni de-ai mei. Deci sa ne lase in pace cu acest motiv caci "pute". 2) comisia judeteana vrea sa reconstituie dreptul de proprietate al taranIlor indreptatiti?!!! si asta ma mira pentru ca tot eu stau cu o hotarare judecatoreasca in buzunar de 17 ani si de cate ori s-a dat pamant s-a dat la altii care n-au avut pamant in zona asta nici pe vremea dacilor iar cei ca mine care au de luat, pe bune, cate 1 ha...mai stati p-aci. Asa ca se ne lase si astia cu motivul lor ca si asta "pute". 3. judecatorul a facut dreptate? si asta "pute'. Cui a facut dreptate? Din cele 565 ha pe care le luase comisia judeteana de la statiune se putea rezolva problema tuturor taranilor ca mine, care eram inadevar indreptatiti. Numai ca aceste ha la luase primarita si neamurile ei. Probabil ca a scapat din vedere sa multumeasca si pe mai marii statiunii si pe judecator si mai stiu eu pe cine de s-a revenit asupra deciziei. PROBLEMA ESTE: EU SI CEI CA MINE CE FACEM? AVEM VREO SANSA? POATE CINEVA SA-MI RASPUNDA?
    2009-02-23, 19:51:29 (79.117.153.*)
  12. de Passagero:
    Aprob plenar ceea ce spune dl.Mircea: "Destup ati-va la cap,spalati-va mintea de jegul comunist si dati taranului ce este al taranului,pentru ca el intotdeauna a fost exploatat si nu i s-au recunoscut meritele". Adica sa ne recunoastem cinstit originile,altfel se alege praful.
    2009-02-23, 22:31:45 (207.134.83.*)
  13. de unu' altu':
    care este defapt interesul statiunii ... sa faca cercetare ? sa fim seriosi fratilor ca nu se face cercetare pe 2.000 de ha. daca ma insel ii rog pe cei implicari in cercetare sa faca dovada si sa prezinte public rezultatele cercetarilor efectuate pe intreaga suprafata. daca terenurile nu ajung la fostii proprietari atunci cu siguranta aceasta ferme va fii concesionata si apoi privatizata... asta e adevarata mafie imobiloara nu faptul ca pamanurile vor si retocedate la tarani si acestea sunt nevoiti sa le vada pe mai nimica la speculantii imobiliari.... in fine ...cercetare : sunteti penibili sa sustineti ca faceti cercetare pe 2.000 ha
    2009-02-25, 14:20:45 (79.117.149.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 15°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4587 lei
USD: Tendinta 3.5272 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: