În ţară şi în lume, Anul Nou este prilej de sărbătoare, de petrecere, dar şi de a pune în practică anumite obiceiuri, specifice fiecărui popor.
În trecut, în noaptea Anului Nou, românii aveau obiceiul de a-şi dărui unii altora crenguţe de laur, nuci aurite ori monede imprimate cu chipul zeului Ianus, cel cu două feţe, patronul lunii ianuarie. Zeu al porţilor şi uşilor, Ianus Bifrons era cât se poate de potrivit pentru această ocazie, una dintre feţe privind spre viitor, Anul Nou, iar cealaltă, spre trecut. Astăzi, obiceiurile s-au schimbat, dar însemnătatea Anului Nou a rămas aceeaşi. Există încă multe superstiţii pe care românii le respectă, în funcţie de zonele din care provin.
La cumpăna dintre ani, în satele Moldovei se practică jocurile şi măştile – sociale, cu caracter etnic sau profesional.
Noul an reprezintă misterul absolut, necunoscutul care incită imaginaţia, care ne oferă şansa de a rezolva tot ce nu am putut soluţiona. Românul din popor a elaborat în acest sens un calendar al agriculturii, care îi dă indicii despre timpul care va veni. Douăsprezece foi de ceapă, pentru fiecare lună, în care s-a presărat sare, vor spune cât de secetos sau de umed va fi anul, în funcţie de „apa“ lăsată de fiecare foaie; şi, pentru ca rezultatul să fie corect, calendarul trebuie pregătit înainte de ora 24.00. Din cartea lui Gh. Ciauşanu, „Superstiţiile poporului român“, aflăm că în noaptea Sfântului Vasile fata sau flăcăul merge în coşar la un bou culcat şi, dând cu piciorul în el, zice: „Hi, estimp, hi la doi ani, hi la trei ani!“. Dacă animalul se ridică de jos la zece ani, atât timp va trece până când fata sau tânărul se va căsători. Tot de Sfântul Vasile, se topeşte plumb sau ceară, care sunt apoi turnate într-un vas cu apă aflat pe capul fetei care doreşte să îşi vadă ursitul în figura care se va forma. Această practică nu e întâlnită doar la noi. Ea mai apare şi la popoarele din Asia Mică şi Germania.
An Nou cu mască şi foc
Carnavalul marchează trecerea dintre ani în Austria şi Elveţia, pentru că în unele localităţi oamenii se maschează pentru a învinge forţele răului. Istoria spune că obiceiul îşi are rădăcinile în anul 314, când oamenii au crezut că Papa Silvestru a capturat un monstru de mare, care va scăpa şi va distruge lumea în anul 1000. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, oamenii şi-au manifestat bucuria prin petreceri în costume mai puţin obişnuite. Tot de carnaval au parte şi locuitorii din Africa de Sud, care dansează pe străzi în sunetul tobelor, al clopotelor şi al bubuiturilor de puşcă.
Cu diferite parade, cu costume, orchestre şi maeştri de ceremonii, americanii sărbătoresc noul an pe 1 ianuarie. Şi tot în SUA s-a mai încetăţenit un obicei: mesajul preşedintelui de Anul Nou. Pentru prima dată, acesta a fost rostit de George Washington pe 8 ianuarie 1790, la New York. Acum, mesajul este prezentat în ultima zi de marţi din ianuarie, iar obiceiul american a fost îmbrăţişat şi de preşedinţii altor state.
Anul Nou a născut destule tradiţii şi în Scoţia. În unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt apoi rostogolite pe străzi pentru a arde vechiul an. Şi tot din Scoţia vine o tradiţie răspândită mai apoi printre toate popoarele vorbitoare de limba engleză: interpretarea vechiului cântec „Auld Lang Syne“ în noaptea de Anul Nou.
La masă de Revelion
Orez în Coreea şi nici un strop de alcool în Egipt. Astfel se pot rezuma în câteva cuvinte tradiţiile de la masa de Revelion din cele două ţări. Conştienţi că noul an îi face mai bătrâni, coreenii mănâncă în prima zi din an Tokkuk, o prăjitură de orez care le adaugă un an la viaţă. De asemenea, coreenii obişnuiesc să ardă beţe de bambus pentru a alunga spiritele rele. Şi, în acelaşi scop, egiptenii au şi ei un obicei: nu consumă deloc alcool la masa festivă de Revelion. De mâncare se leagă şi una dintre superstiţiile de Anul Nou ale germanilor. Tradiţia cere ca la masa festivă de Revelion să fie lăsat în farfurie câte puţin din fiecare fel servit. Motivul? Aşa se asigură bogăţia anului următor.
Gogoşile tradiţionale numite paczki şi pâinicile în formă de copil, cruce sau inel nu lipsesc de pe mesele polonezilor de Revelion. Au şi tradiţii legate de ele: pâinicile sunt ascunse în diverse locuri din casă şi pot prevesti viitorul pentru cel care le descoperă, pentru că pâinea în formă de cruce simbolizează intrarea în călugărie, inelul – o viitoare nuntă, iar copilul – naşterea unui bebeluş. Şi dacă vreun polonez nu este mulţumit cu aceste semne şi îşi doreşte bogăţii în noul an, un vechi obicei îl îndeamnă să alerge pe câmp având în spate un săculeţ plin cu bani.
Din Australia în Brazilia
Australienii şi brazilienii sărbătoresc noul an pe plajă: din meniul australian nu lipseşte surfingul, iar din cel brazilian – dansul. Brazilienii mai au o tradiţie: ritualul de omagiere a zeiţei mării Iemanja. Localnici şi turişti lansează astfel mii de bărcuţe pe apă, fiecare purtând o candelă. Invazia lor este însoţită de cea a crinilor, trandafirilor albi şi a altor cadouri simbolice.
În Japonia, celebrarea noului an durează trei zile. Nimeni nu lipseşte de la tradiţionalele petreceri Bonenkai şi nimeni nu ratează cele 108 bătăi de clopot care se aud din templele budiste: opt – pentru anul vechi, iar 100 – pentru cel nou. Templele sunt punct de atracţie: oamenii vin să se roage, pun bani într-o cutie special amenajată, iar apoi îşi citesc soarta înscrisă pe răvaşe. În plus, în cea de-a doua zi a anului, orice japonez poate veni la palatul imperial pentru a oferi felicitări tradiţionale familiei suverane. Ceremonia numită Ippan Sanga are mare succes la japonezi, aşa că programările se fac cu trei ani înainte.
Anul Nou în februarie, aprilie….
Startul în noul an nu se dă pe toate meridianele la 1 ianuarie. Există destule popoare care sărbătoresc trecerea dintre ani în luni precum februarie, martie sau chiar septembrie. De pildă, Anul Nou chinezesc cade pe a doua (sau, mai rar) a treia lună nouă după solstiţiul de iarnă, adică între 21 ianuarie şi 21 februarie. Anul Nou chinezesc este de sorginte agricolă şi a fost stabilit în funcţie de clima nordului Chinei. Tradiţiile sunt extrem de numeroase şi de diferite de la o regiune la alta. Se mănâncă mulţi colţunaşi, se împodobesc casele cu imagini extrem de colorate ce reprezintă aspecte ale muncii agricole, peisaje naturale, flori şi păsări. Finalul ceremoniilor de Anul Nou este marcat prin Festivalul Lampioanelor, când, timp de trei zile şi trei nopţi, străzile marilor oraşe sunt invadate de care alegorice, bogat împodobite, de oameni mascaţi care poartă lampioane colorate de toate mărimile. Nu lipsesc dragonii uriaşi care execută dansuri şi acrobaţii.
Cu multe tradiţii se laudă şi hinduşii, mai ales că nu toţi sărbătoresc Anul Nou în aceeaşi zi. În vestul Indiei, trecerea dintre ani este serbată la sfârşitul lui octombrie, când pe fiecare casă sunt puse mici opaiţe aprinse. Locuitorii din Sri Lanka celebrează noul an pe 13 sau 14 aprilie.
În Bolivia şi Chile, populaţiile băştinaşe sărbătoresc noul an pe 21 iunie, prin ritualuri ancestrale dedicate zeităţilor. Cea mai caldă zi anului e şi prima zi a noului an pentru locuitorii din Birmania, care obişnuiesc să se stropească toţi cu apă pentru bogăţie şi fertilitate.
Curiozităţi
Pe plaja de la Copacabana, Brazilia, se strâng anual peste două milioane de persoane pentru a marca trecerea în noul an. Pe locul II se află oraşul Sydney, care oferă cele mai spectaculoase artificii din lume. Acestea sunt privite anual de peste 1,5 milioane de oameni. La New York şi Londra, 800.000 – 1.000.000 de persoane ţin isonul numărătorii inverse de Revelion. Şi totuşi, se pare că în Europa supremaţia este deţinută de Germania, pentru că la Poarta Brandemburg din Berlin se adună peste un milion de petrecăreţi.
Primii care întâmpină noul an sunt locuitorii Insulei Kiribati din Oceanul Pacific. Anul Nou este prima zi dintr-un an calendaristic. Stabilirea religioasă a datei de 1 ianuarie ca început de an a avut loc pentru prima oară în 1691, prin Papa Inocenţiu al XII-lea. Înainte, Crăciunul avea rolul începutului de an nou.
În liturghia romano-catolică, 1 ianuarie repezintă o octavă de la Crăciun, astfel că această zi este dedicată Fecioarei Maria. În acelaşi timp, în a opta zi de la Naştere sunt amintite în Evanghelie (Luca II, 21) circumcizia şi denumirea pruncului Iisus – la fel şi în bisericile evanghelice. În Biserica Ortodoxă, pe 1 ianuarie este şi ziua Sfântului Vasile, Episcop de Cezareea.
În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – Revelion (din limba franceză: réveillon = veghe, aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii) – cu petarde şi artificii; la rude, prieteni şi cunoştinţe se fac urări de noroc şi sănătate, se urează La mulţi ani!
Sursa: www.tribuna.ro
