5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMenajerie pentru parlament

Menajerie pentru parlament

Filialele PD-L, PNL şi PSD din Vâlcea şi-au desemnat candidaţi în toate colegiile uninominale pentru Camera Deputaţilor şi Senat. Printre aceştia se află un arbitru, un fost fotbalist, un ginecolog, fostul director al Serviciului de Informaţii Externe şi un ministru secretar de stat.

 

Pentru Colegiul Râmnicu Vâlcea – Sud, PD-L îl aruncă în luptă pe Samoil Vâlcu, pentru a obţine mandatul de deputat. Acesta se află la al doilea mandat de consilier judeţean şi este preşedinte al Colegiului Judeţean al Farmaciştilor Vâlcea. Contracandidaţii lui Vâlcu sunt Ion Nicolae, din partea PNL, şi Remus Grigorescu, de la PSD. Ion Nicolae se află la cel de-al doilea mandat de consilier local al Râmnicului şi ocupă fotoliul de inspector-şef al Inspectoratului Judeţean de Construcţii Vâlcea. Remus Grigorescu este profesor universitar la Universitatea „Constantin Brâncoveanu“ din Râmnic.

În Colegiul Râmnicu – Nord, din partea PD-L candidează Sorin Zamfirescu, consilier judeţean şi fost primar al oraşului Râmnicu Vâlcea. Contracandidaţii săi sunt juristul Mihai Aristotel Ungureanu (PNL) şi Aurel Vlădoiu (PSD), deputat şi fost prefect de Vâlcea.

 

Mazilit de PSD, candidat la PD-L

 

Unul dintre cei mai influenţi oameni de afaceri din Vâlcea, Ion Tudor, candidează din partea PD-L pentru un mandat de deputat în Colegiul uninominal Horezu. Acesta a candidat şi acum patru ani pentru un post de deputat, din partea PSD, dar a pierdut alegerile. La localele din iunie 2008, Tudor urma să candideze din partea PSD pentru fotoliul de primar al Râmnicului, dar a fost mazilit de la centru, afaceristul mutându-se în barca PD-L. Contracandidaţii lui Tudor sunt consilierul judeţean Ilie Fârtat, de la PNL, şi Marian Sîrbu, deputat şi vicepreşedintele PSD la nivel naţional.

 

Două femei candidează la Camera Deputaţilor

 

În Colegiul Drăgăşani, PD-L îl aruncă în luptă pe medicul ginecolog George Brânzan. Acesta se va bate pentru postul de deputat cu Svetlana Preoteasa (PNL), secretarul de stat al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Pentru acelaşi post candidează din partea PSD şi actualul deputat, Vasile Bleotu.

Dumitru Stancu candidează din partea PD-L pentru Colegiul Sud – Bălceşti. Acesta a ocupat fotoliile de subprefect şi vicepreşedinte de consiliu judeţean pe când era la PSD. Anul trecut, Stancu a părăsit PSD şi s-a mutat la PD. Contracandidaţii lui sunt Cătălin Harnagea (PNL), fost director al Serviciului de Informaţii Externe, şi Dan Mazilu (PSD), om de afaceri şi viceprimarul comunei Lăpuşata.

În Colegiul Nord – Brezoi, PD-L a desemnat o candidată pentru postul de deputat. Ea este Gabriela Ene, consilier local al municipiului Râmnicu Vâlcea şi fost inspector al Inspectoratului Şcolar Vâlcea. În acelaşi colegiu, din partea PNL candidează Cristi Buican, consilier judeţean şi fost vicepreşedinte al consiliului judeţean în mandatul trecut. Pentru acelaşi colegiu, PSD îl aruncă în luptă pe omul de afaceri Dumitru Tărăşenie.

 

Crăciunescu fluieră pentru Senat

 

Pentru Colegiul senatorial Râmnicu Vâlcea, din partea PD-L candidează Dorel Jurcan. Acesta este senator şi preşedintele PD-L Vâlcea. Jurcan se duelează cu Gheorghe Ioniţă (PNL), fost consilier local al Râmnicului, şi cu Constantin Pârvu (PSD), consilier judeţean şi preşedintele Federaţiei Sindicale CNSRL Frăţia Vâlcea.

Tot pentru Senat, PD-L îl aruncă în luptă pentru Colegiul Horezu – Brezoi pe Ion Crăciunescu, fostul arbitru internaţional. Contracandidaţii lui sunt Emilian Frâncu, din partea PNL, şi Ştefan Prală, de la PSD. Emilian Frâncu este deputat şi preşedintele PNL Vâlcea, iar Ştefan Prală, consilier judeţean.

În Colegiul Drăgăşani – Bălceşti, candidatul PD-L pentru postul de senator este Veronel Rădulescu, care a fost până nu demult preşedintele PIN Vâlcea. Acesta se duelează cu Gheorghe Folea (PNL), consilier judeţean, şi cu Laurenţiu Coca (PSD), om de afaceri care în trecut a jucat fotbal şi a fost antrenor.

Împărţirea colegiilor

În judeţul Vâlcea sunt 343.576 de persoane cu drept de vot pentru alegerile din 30 noiembrie. Pentru Camera Deputaţilor, Colegiul uninominal Râmnicu Vâlcea – Nord are cei mai mulţi alegători, 60.569. Fiecare din celelalte cinci colegii are peste 50.000 de alegători. La Senat, cei mai mulţi alegători sunt în Colegiul uninominal Râmnicu Vâlcea, respectiv 120.201. În judeţul Vâlcea sunt şase colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi trei pentru Senat, la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008: Râmnicu Vâlcea – Sud, Râmnicu Vâlcea – Nord, Horezu, Drăgăşani, Sud – Bălceşti şi Nord – Brezoi.

Colegii uninominale Camera Deputaţilor:

 

Colegiul Râmnicu Vâlcea – Sud

– partea de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea şi patru localităţi: Ocnele Mari, Mihăeşti, Băile – Govora şi Şirineasa.

 

Colegiul Râmnicu Vâlcea – Nord

– partea de nord a Râmnicului, Vlădeşti, Păuşeşti – Măglaşi şi Băile – Olăneşti.

 

Colegiul Horezu:

– Buneşti, Stoeneşti, Pietrari, Păuşeşti – Otăsău, Frânceşti, Băbeni, Bărbăteşti, Costeşti, Tomşani, Măldăreşti, Oteşani, Cernişoara, Horezu, Vaideeni, Slătioara, Mateeşti şi Stoeneşti.

 

Colegiul Drăgăşani:

– municipiul Drăgăşani, Ştefăneşti, Lungeşti, Voiceşti, Suteşti, Mitrofani, Guşoeni, Şuşani, Mădulari, Creţeni, Amărăşti, Glăvile, Pesceana, Ioneşti, Prundeni, Orleşti, Scundu, Drăgoeşti, Olanu.

 

Colegiul Sud – Bălceşti:

– Bălceşti, Ghioroiu, Diculeşti, Făureşti, Laloşu, Zătreni, Lăcusteni, Tetoiu, Roşiile, Berbeşti, Alunu, Sineşti, Grădiştea, Livezi, Fârtăţeşti, Măciuca, Valea Mare, Lădeşti, Popeşti, Stăneşti, Lăpuşata, Copăceni, Roeşti.

 

Colegiul Nord – Brezoi:

– Călimăneşti, Sălătrucel, Berislăveşti, Racoviţa, Titeşti, Perişani, Boişoara, Bujoreni, Muereasca, Brezoi, Câineni, Malaia, Voineasa, Dăeşti, Runcu, Budeşti, Goleşti, Milcoiu, Nicolae Bălcescu, Dănicei, Stoileşti, Galicea.

 

Colegii uninominale pentru Senat:

 

Colegiul Râmnicu Vâlcea, format din Colegiile pentru Camera Deputaţilor Râmnicu Vâlcea – Nord şi Râmnicu Vâlcea – Sud.

 

Colegiul Horezu – Brezoi, compus din Colegiile pentru Camera Deputaţilor Horezu şi Nord – Brezoi

 

Colegiul Drăgăşani – Bălceşti, format din Colegiile pentru Camera Deputaţilor Drăgăşani şi Sud – Bălceşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU