Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Dans medieval în Cetatea Băniei

Actualitate - Crina RAICEA
(citeste alte articole de acelasi autor »)



Băieţii au învăţat să facă reverenţe în faţa domniţelor

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Muzeul de Artă a găzduit ieri două expoziţii de caricaturi, una a celebrului Ştefan Popa Popa’s, iar cealaltă a lui Gabriel Bratu, care a sărbătorit 60 de ani de la publicarea primei caricaturi în presa românească. Intitulată „Popa’s şi restul lumii“, colecţia cunoscutului caricaturist a inclus opere cu şefi de stat şi cu membri ai Parlamentului European. După ce s-au delectat cu realizările celor doi caricaturişti, craiovenii au fost invitaţi în centrul oraşului la un spectacol de dans medieval şi magie. Cei care au intrat în atmosfera Evului Mediu au fost copiii, ei învăţând paşii de dans specifici epocii. Băieţii au făcut reverenţe în faţa domniţelor pe care le-au invitat apoi la dans. Atracţia principală a fost magicianul Leo, care i-a vrăjit pe copii arătându-le cum să ascundă bănuţi şi batiste.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Bucuresti:
    Sunteti cei mai tari din estul Europei!
    2008-10-24, 10:33:32 (212.39.165.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4587 lei
USD: Tendinta 3.5272 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: