10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBăsescu cere prudenţă şi responsabilitate

Băsescu cere prudenţă şi responsabilitate

Şeful statului a tras ieri un semnal de alarmă în privinţa prăpastiei financiare pe marginea căreia se află economia, din cauza lipsei de responsabilitate a guvernului, a parlamentului şi a sindicatelor. În acest context, Traian Băsescu a cerut demisia executivului, care este lipsit de sprijin politic.

 

Preşedintele Traian Băsescu a făcut ieri un apel la responsabilitate către guvern, parlament şi sindicate, menţionând că deprecierea leului a fost generată de competiţia între executiv şi legislativ de a folosi banii publici pentru a-şi face campanie electorală.

„Este necesar să fac un apel la responsabilitate către guvern, parlament şi sindicate. Deprecierea monedei naţionale din săptămâna trecută a fost generată de trei factori. Cel mai important a fost competiţia dintre guvern şi parlament, cine dă mai mult din banii publici, aceste structuri politice confundând bugetul de stat cu cel de campanie. Al doilea motiv a fost legat de declaraţiile contradictorii ale membrilor guvernului, care au trecut de la triumfalismul succesului economic la disperarea convocării Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Al treilea motiv este legat de reacţia sindicatelor, care au anunţat revendicări în ceea ce priveşte salariile cu cifre care nu pot fi apreciate decât ca nerealiste“, a afirmat preşedintele Traian Băsescu.

 

„Ar fi criminal să generăm un galop pe piaţa interbancară“

 

Pe de altă parte, şeful statului a ţinut să precizeze, „cu responsabilitatea unui preşedinte“, că în România criza financiară
s-a manifestat în cazul bursei, însă aceasta reprezintă doar 5% din economie, deci sistemul în ansamblu nu este afectat.

„Criza se manifestă la noi la bursă, fără să afecteze populaţia, pentru că nu sunt foarte mulţi jucători pe bursă în România, nu s-au pus economiile românilor în cumpărare de acţiuni la bursă şi ele se află în bănci. Important este ca prin gesturile noastre să nu declanşăm – nu aş spune isterie – o reacţie emoţională a băncilor şi a oamenilor care au depuneri în bănci, pentru că nu există nici un motiv să se întâmple acest lucru. (…) Ar fi criminal aproape ca, într-o Românie care are un sistem bancar ce nu duce lipsă de lichidităţi, prin măsuri şi declaraţii iresponsabile, să generăm un galop pe piaţa interbancară sau, ştiu eu, acţiuni ale celor care au depozite în bănci. Ar fi păcat“, a spus şeful statului.

Traian Băsescu a avertizat că, în cazul în care guvernul şi parlamentul vor da dovadă de iresponsabilitate, efectul unei astfel de decizii ar afecta tot persoanele cu venituri mici. „Oamenii cu venituri mici, profesorii, pensionarii, funcţionarii, cei 530.000 de cetăţeni români care au credite în valută de peste 20.000 de euro şi care totalitează împrumuturi la bănci de aproximativ 14 miliarde de euro vor fi afectaţi. Le fel se va întâmpla şi cu societăţile mici şi mijlocii care au contractat credite de 14 miliarde de euro. Pentru ei avem obligaţia să fim prudenţi şi responsabili şi nu avem nici un motiv să aducem criza economică la noi acasă“, a avertizat preşedintele.

 

Legitimitatea guvernului, pusă la îndoială

 

Şeful statului a apreciat că, în cadrul negocierilor guvern-sindicate, este esenţial să se dea prioritate la trei elemente: bugetul pe anul viitor, o lege a salarizării bugetarilor şi, pentru o discuţie credibilă, un guvern legitim, cu o susţinere de peste 50% în parlament.

„Înainte de a discuta despre orice salarii, primul lucru pe care trebui, să-l avem în faţă pentru a discuta responsabil este bugetul pentru anul viitor, al doilea lucru ca să putem discuta în cunoştinţă de cauză este Legea salarizării şi, în sfârşit, pentru a discuta credibil problema salariilor avem nevoie de un guvern legitim din punct de vedere politic, cu o susţinere de 50% plus unu în parlament“, a declarat Băsescu.

Şeful statului a arătat că este nevoie de responsabilitate în negocierile dintre executiv şi sindicate, „pornind de la realitatea că un guvern cu 20% susţinere în parlament“ nu se poate angaja pentru executivul viitor. Băsescu a spus că este nevoie, de asemenea, în orice fel de negocieri, de predictibilitate, în sensul de a se ţine cont în bugetul pentru anul 2009 şi de proiecţia multianuală pentru minimum trei ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

63 COMENTARII