16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePersoanele răpite în Egipt au fost eliberate

Persoanele răpite în Egipt au fost eliberate

Cele 19 persoane răpite în Egipt au fost eliberate, a anunţat teviziunea naţională egipteană, citată de AFP. Potrivit aceleiaşi surse, toţi cei 19 ostatici sunt în afara oricărui pericol şi urmează să fie transferaţi în Egipt. Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a confirmat eliberarea celor 19 ostatici.

Informaţia a fost confirmată şi de ministrul italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini, relatează postul de televiziune Sky TG 24.

Conform celor mai recente informaţii, cei 19 ostatici, printre care şi o româncă, urmau să fie predaţi autorităţilor egiptene în două-trei zile. Anunţul a venit din partea unui responsabil al serviciilor egiptene de securitate, care a ţinut să îşi păstreze anonimatul.

Oficialul a mai declarat pentru France Presse că o delegaţie oficială egipteană se îndreaptă deja spre sudul ţării, unde urmează ca ostaticii să le fie predaţi şi că autorităţile de la Cairo au plătit deja răscumpărarea de 6 milioane de euro cerută de răpitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS