Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Conservele de iarnă, mai scumpe

Actualitate - Simona VÂRBAN
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Aglomeraţie în pieţe, în weekend. Gospodinele au ieşit să facă aprovizionarea, însă preţurile mari le-au făcut să renunţe la o parte din legumele sau fructele de care aveau nevoie. Seceta din această toamnă i-a determinat pe comercianţi să vândă mai scump, în special ardeii, gogoşarii, gogonelele sau castraveţii.

 

Piaţa Zahana din Slatina era, ieri-dimineaţă, un adevărat furnicar. Tarabele aprovizionate cu fructe proaspete erau mai mult privite decât asaltate de clienţi. Suprinşi de preţurile mari, unii au cumpărat doar o parte din produsele pe care îşi propuseseră să le ia, în timp ce alţii au renunţat la zacuscă sau murături. „Doar vinetele sunt mai ieftine. Gogoşarii sunt exagerat de scumpi. Ardeii şi gogonelele, la fel. Nu am luat decât pentru consumul zilnic. Mai aştept până săptămâna viitoare, poate mai scad preţurile“, a spus o doamnă.

 

Legumele, prea scumpe

 

Gogoşarii s-au vândut cu patru lei kilogramul, ardeii graşi, cu trei lei, iar ardeii capia, cu 3,5 lei kilogramul. Vinetele costă 1,5 sau doi lei kilogramul, ceapa se vindea cu 1,5 lei, iar roşiile, chiar şi cu trei lei. Gospodinele au tras linie şi au concluzionat că e mai ieftin să cumpere zacusca de la supermarket. „Înainte cumpăram legume cu sacii ca să facem zacuscă. Acum nu ne mai permitem să facem nici câteva borcane“, a spus dezamăgită o pensionară.

Şi murăturile sunt anul acesta mai scumpe. Kilogramul de gogonele costă 2,5 lei, iar cel de castraveţi, trei lei. Morcovii s-au vândut şi cu trei lei, conopida şi varza roşie, cu doi lei, sfecla roşie costa trei lei, iar varza albă, 1,5 lei kilogramul. Preţul exagerat al gogoşarului i-a uimit însă pe majoritatea cumpărătorilor. Oamenii se uitau şi mergeau mai departe, în speranţa că preţurile vor mai scădea.

Fructele de sezon se găseau şi ele din belşug pe mesele din piaţă. Preţurile, mai mari, ce-i drept, faţă de anul trecut, au fost considerate acceptabile de cumpărători. Un kilogram de mere costa între 2,5 şi 3,5 lei, unul de struguri, între 2,5 şi patru lei, prunele se vindeau cu 1,5 lei kilogramul, iar perele, cu 3,5 lei. „Fructele sunt mai ieftine decât în supermarketuri şi sunt şi mai sănătoase. Mai bine cumperi un kilogram de mere decât tot felul de chimicale. Mi se par acceptabile preţurile“, a spus un domn care stătea la rând să cumpere mere.

 

Seceta, principalul vinovat

 

Comercianţii nu erau nici ei mulţumiţi de vânzări. Conştienţi că preţurile produselor de sezon sunt destul de mari în comparaţie cu veniturile oamenilor, aceştia au dat vina pe secetă. „Nu merg prea bine vânzările pentru această perioadă a anului. Preţurile sunt, într-adevăr, mari şi lumea nu are bani. Dar şi investiţiile noastre au fost foarte mari anul acesta, din cauza secetei. Am udat ardeii de astă-primăvară şi până acum. Curentul e scump şi, ca să ne mai rămână şi nouă ceva, nu putem să îi vindem mai ieftin“, a explicat o vânzătoare.

O bătrână care vindea ceapă, usturoi şi verdeaţă a spus că îşi dă marfa la acelaşi preţ de câţiva ani. Clienţii sunt însă de la un an la altul tot mai puţini. „Nu mai are lumea bani, mamă. Care cumpără ia câte un kilogram. Nu mai e ca înainte, când luau cu plasele“, a spus bătrâna.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de x:
    Multi din piata nu sunt producatori. Sunt TIGANI!!! Am asistat la o scena in piata mare: un producator venea cu sacii de produse si este intampinat de un TIGAN care ii spune sa-i dea lui marfa mai ieftin ca daca nu ii taie cauciucurile de la masina. Domnule primar dormiti in fotoliul dimneavoastra pufos si visati la fantani in tot orasul si oamenii de rand sunt la mana celor din lumea interlopa.
    2008-09-22, 09:22:18 (89.122.173.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4587 lei
USD: Tendinta 3.5272 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: