CEZ – altă placă, aceeaşi beznă

De la înălţimea fotoliilor confortabile, oficialii CEZ îşi bat joc de consumatorii craioveni


Cartierul craiovean Rovine a rămas fără curent de miercuri după-amiază până ieri- dimineaţă. Compania CEZ motivează că de vină sunt reţelele vechi şi „Doreii“ care secţionează din neatenţie cablurile de alimentare.

 

După cum ne-a obişnuit, compania cehă CEZ, furnizorul de energie electrică din Oltenia, este din nou ţinta nemulţumirilor consumatorilor, care reclamă dese întreruperi ale curentului în diferite zone ale Craiovei. Ieri, pe adresa redacţiei GdS au sosit numeroase reclamaţii, care semnalau întreruperea furnizării de energie electrică în cartierul Rovine. „Mi se pare incredibil, de la 18.00 la 00.30 să nu ai lumină! Parcă am fi în Evul Mediu. Cum pot să-şi bată joc în halul ăsta de noi, după ce plătim facturi aşa de mari? Dacă nu plăteşti la timp, te debranşază imediat“, a declarat Elena Jilavu, o locatară din zonă. Unii s-au resemnat şi s-au culcat mai devreme, alţii au plecat să-şi viziteze prietenii din alte cartiere, mai norocoşi. „S-a întrerupt curentul între orele 19.00 şi 3.30. De câteva ori a venit lumina, dar numai pentru câteva momente. Am plecat în vizită la un prieten care locuieşte în zona Gării şi care avea curent, ce să fac? La noi, în Rovine, în ultimul timp sunt mereu probleme. Sunt fluctuaţii permanente de curent în ultimul timp. Stai la calculator şi lucrezi ceva şi ai pierdut toată munca dacă nu ai salvat documentul“, a spus, la rândul său, Laurenţiu Popescu.

Unii reclamanţi ne-au relatat cum s-au descurcat craiovenii din cartierul menţionat în timpul penei de curent. „Am fost la alimentară să cumpăr ceva de mâncare. Unii clienţi mergeau printre rafturi cu lanternele, alţii, cu lumânările împrumutate de la vânzătoare. Câţiva vecini de ai mei stăteau pe la uşile blocurilor, pentru că nu aveau chei de la intrare, iar interfoanele nu funcţionau din lipsă de curent“, a povestit Mirela Stoian, o locatară din zonă.

 


Cauze: cablurile vechi şi lucrătorii neatenţi

 

De la CEZ Distribuţie, furnizorul de energie electrică, aflăm că avariile au fost produse de defectarea unor cabluri de 20 kV (ca de obicei, am spune). Consumatorii din cartierul Rovine au rămas fără curent din cauza unei avarii produse la staţia Craiova Est. „Avaria s-a produs la ora 18.43, iar la ora 22.20, o parte din consumatorii afectaţi au fost alimentaţi. Avaria a fost integral îndepărtată la ora 3.30. Cauza incidentelor apărute a fost o avarie la două cabluri de 20 kV defecte“, spune CEZ într-o informare de presă. Altă cauză a avariilor este neatenţia celor care efectuează diverse lucrări şi agaţă reţelele electrice. Aşa s-a întâmplat ieri, când un astfel de eveniment a lăsat fără curent o bună parte a consumatorilor din zona centrală a Craiovei. „În intervalul 15.30 – 16.30 s-a produs o avarie la una dintre liniile de 6 kV. Ea a fost provocată de lucrările de săpături efectuate de o persoană ce a tăiat trei cabluri care alimentau această zonă“, mai informează CEZ.



Comenteaza acum

31 Comentarii

  1. k said:

    Ce putem face? 🙁 avem alternative? daca sesizam OPC se intampla ceva? 😐

  2. Dan D-orulet R-otariu said:

    Niu se intampla nimic prin sesizarea la OPC. singura solutie e nationalizarea CEZ, sa redevina a poporului! Daca nu exista, initiati un partid comunist care sa militeze pentru NATIONALIZARE si care sa ne scoata din marasm

  3. trotineta Fraud said:

    Dle Rotariu esti un comunist! Cum, nu te-am jignit?!!! Pai mamica si taticu mi-a spus ca aveti coada despicata in doua si scoateti flacari pe nas! Ma duc la furat!

  4. DOCTORU said:

    va mai amintiti cum se lua curentul in timpul comunistilor? sau ati uitat asa repede…

  5. d-umi said:

    DDR, esti obsedat de nationalizare, pentru ca sa mai ajungi si tu, macar odata, la putere, si sa rozi si tu de la ciolan. pune mana si munceste serios si adevarat, lasa demagogia. vezi ce zice nr. 6. nu cred ca asta este solutia. ar putea fi altele, cum ar fi amenda usturatoare ori de cate ori nu-si indeplinesc bine sau foarte bine sarcinile de oferire a serviciului catre populatie. abia in ultima instanta, de discutat clauzele contractuale din contractul de vanzare si, daca se poate, reziliat contractul statului cu CEZ.

  6. joe said:

    si in Lapus s-a luat curentul pe la 6:30, dar a venit atunci inainte de meci. SUNTEM O TARA DE RAHAT DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE.

  7. gigi said:

    Faceti sesizari la ANPC (OPC). Da, daca e una poate nu se intampla mare lucru, dar la o avalansa de sesizari, e un inceput:

    pt online: http://www.anpcnet.r o/ro/ sau: Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor DOLJ Inspector şef adjunct: Costea Elena Adresa: Bd. Gh.Chitu nr.46, Craiova, cod 200349 Tel.: 0251/510.400 Fax: 0251/510.666 Emai l: [email protected]

  8. Dan D-orulet R-otariu said:

    Dragii mei contestatari. Dvs. personal ce aveti de castigat daca CEZ e a unor CEHI? Ce argument logic aveti ca ceva facut de poporul acesta pentru popor: electrificarea, hidrocentralele, termocentralele, centrala atomica, adica tot sistemul energetic national sa fie in mana unora care umfla preturile. V-as face o demonstratie ca aceste creteri la pretul energiei afecteaza dezvoltarea tarii dar nu vreau sa pierd timpul si doar schitez: energie scumpa = preturi mari la produsele romanesti = Vanzari reduse ale produselor romanesti atat la intern cat si la export. NU VAD DE CE SUNT UNII CARE NU INTELEG CA PRIVATIZAREA NU A ADUS DECAT CRESTEREA COSTULUI VIETII? Aaaa, si a mai adus lepre care traiesc din comertul cu energie gen Voiculescu, Radu Berceanu care cumpara energie de la HIDOCENTRALE si ne-a vand noua mai scump. 17 euro (fara TVA) castiga baietii astia “hoti”pe MWh, in timp ce noi platim 0,335 lei/kWh x 1000 kWk/MWh : 3,6 lei/euro = 93 euro (fara TVA). Adica ne umfla pretul cu 18,3%. Adica cam o cincime revine celor care stau in birouri si vad graficele pe laptopuri si banii cum se aduna in cont. Astora cand vor veni din nou comunistii la putere vor plange pentru ca sunt nationalizati si se vor plange strainilor cat au muncit ei ca sa stranga averea. Daca contraopinientii mei accepta aceasta taxa pe prostie senini nu au decat, insa eu ma opun unei astfel de spolieri, eliminarii tutror capuselor (aceasta e o alta forma a exploatarii omului de catre om cel caruia i se umplu conturile fara ca macar sa se gandeasca sa munceasca). SOLUTIA NU POATE FI DECAT NATIONALIZAREA, ELIMINAREA INTERMEDIARILOR. Valoarea de 17 euro/MWh este preluata din revista capital.

  9. De(râ)DeRe said:

    d-umi tu esti roman? Atunci de ce nu vrei tu sa inveti limba romana? I-auzi cum scrii: “sa rozi …de la ciolan”. Poti sa-l rozi tu tot.
    Cat despre “nu-si indeplinesc bine sau foarte bine sarcinile de oferire a serviciului catre populatie” nici tu nu intelegi ce ai scris. Treaba asta o fac foarte bine si se cheama marketing. Poate era vorba de prestarea serviciului dar este deja prea complicat pentru tine. Cum zicea Lenin “invatati, invatati,…”

  10. Dan D-orulet R-otariu said:

    Se apropie cu pasi repezi socialismul. Va dau doua vesti care puse cap la cap …. dau un trend, o tendinta. Prima veste este: “China: 26,5 miliarde de dolari în investiţii străine, Autor: Valentin Vioreanu, Publicat: 17 Septembrie 2008
    Vizionari: 392; Investitiile directe chineze in strainatate au ajuns in 2007 la suma de 26,51 de miliarde de dolari, in crestere cu 25,3% fata de anul precedent, se arata intr-un comunicat oficial. Din totalul sumei, 93,7% au constituit investitii in sectorul non financiar, in timp ce investiile financiare au reprezentat doar 1,67 miliarde de dolari, conform textului din raportul anual al Biroului National de Statistica. La sfarsitul lui 2007, aproape 7.000 de enitati chineze au fost puse pe picioare datorita investitiilor directe in mai mult de 10.000 de companii din 173 de tari. Sursa: Le Figaro” **** si a doua veste: “Economia mondială a intrat în fibrilaţie, Autor: Marius Guta, Publicat: 18 Septembrie 2008
    Vizionari: 1736; Efectele crizei economice din Statele Unite s-au propagat mai ceva ca incendiile de padure din California determinand consecinte la nivel planetar. Pietele financiare internationale sunt cuprinse de panica fapt ce pare a-i face pe investitori sa actioneze sub deviza “Scapa cine poate”. Intr-o incercare disperata de a tine lucrurile sub control, Rezerva Federala Americana, Banca Centrala Europeana si Banca Nationala a Japoniei au decis sa-si coordoneze actiunile si “sa puna mana de la mana” pentru a strange 180 de miliarde de dolari pe care “sa-i arunce in piata” pentru a detensiona situatia. Potrivit analistilor, aceasta actiune comuna a celor mai importante trei banci centrale din lume ar putea avea efect pe termen scurt dar situatia de pe pietele financiare internationale este atat de volatila incat nimeni nu se hazardeaza sa faca pronosticuri in legatura cu evolutia ulterioara a lucrurilor.Sursa: Bloomberg”

  11. Dan D-orulet R-otariu said:

    In locul Chinei, cand crah-ul bursier s-a produs as cumpara masiv actiuni la toate firmele americane care ar deveni astfel ale Chinei!

  12. no coment said:

    ce va faceti atatea probleme. Mutati-va in 1 mai, vecini cu statia 11o kw craiova sud, adica la blocurile K, G, H, f … si in fiecare zi se intrerupe energia electrica de cateva ori. Ce sa mai facem nationalizare, am vandut strainilor tot ce se poate, noua ne-a ramas praful de pe toba. Bum, bum, bum…..

  13. Radical said:

    Sunt capitalist convins, dar consider ca intreprinderile de interes national, care oricum produceau intrucat nu exista concurenta, nu trebuiau privatizate. Nici rezervele pamantului nu trebuiau privatizate. Am si eu defectele mele in gandire. Eu vedeam altfel privatizarea : sa lase libertatea de a se infiinta noi firme care sa produca curent si noi sa avem libertatea de a nebransa la ele sau nu. In felul acesta o firma privata concura cu cea de stat. Cu telefonia s-a lamurit pana la urma, exista concurenta, chit ca la nivel inalt (opinia mea) s-a stabilit un nivel minim de taxare. Tot la fel n-as fi privatizat nici aeroportul Otopeni cata vreme el nu avea concurenta. As fi aprobat sa se mai construiasca altul privat si atunci vedeam ce e de facut in conditiile unei concurente reale. Dar sa vand o afacere sigura, care merge ca asta e mersul lucrurilor, asta deja e tradare. e subminarea economiei nationale pentru care cinava a murit de Craciun. De atunci s-a abrogat pedeapsa cu moartea (sinuciderea nu e conforma cu religia noastra), s-a dosit legea ilicitului ; exista , dar nu se aplica, s-a inventat eliberarea din inchisoare pe motiv ca infractorul “nu suporta regimul de detentie” … pai nici un caine nu il suporta, dar un om … ma rog, un infractor. Asa vad eu dezvoltarea capitalista, intr-o permanenta concurenta (cu statul sau cu un alt privat). Lucru care n-o sa se intample niciodata, pentru ca asa e de cand e pamantul. am citit, am cautat o perioada in miile astia de ani de cand exista dovezi scrise si am ajuns la concluzia ca n-a existat niciodata dreptate, indiferent cine a condus si cine a fost condus.

  14. Craiovean get-buget said:

    pt.Vlad:mai omule,ce-i cu adresa aia??pentru DOCTORU-probabil cei care au uitat aveau generatoare…..pt.d dr:…….lasa,nu merita,traieste mai departe……

  15. zaharia said:

    De fapt ma supara d-l rotariu,numai daca este inginerul de elita in orce domeniu de activitate pe care il cunosc de la univ. nu e nevoe de publicitate dar las pe altii sa-l cunoasca real dar vad ca nu-l mai recunosc,il voi descoperi si vom discuta verbal si nu pe internet.

  16. Craiovean get-buget said:

    sa-ntzepenesc!rotari u e inginer de elita?care ELITA,rosie,verde,do ncafe??si e normal ca nu-l recunosti,cica isi oxigeneaza mustatza,sa dea a neamtz……

  17. Ctitor said:

    Inginerii de elita nu stau pe Forum zi si noapte si nu debiteaza numai tampenii cum debiteaza de cativa ani Rotariu. Dar cred ca Zaharia e la fel de dus cu pluta ca si Dorulet. Saracii de ei…

  18. Craiovean get-buget said:

    Ctitore,stii de unde vine nostalgia oxigenatului astuia de rotariu?-da-ti seama cit de mult ii place munca de acum,comparativ cu frecatul mentei in care banuiesc ca era artist-si atunci,ca si acum!tii minte legea salarizarii socialiste-NOI NE FACEM CA MUNCIM,EI SE FAC CA NE PLATESC….?

  19. Dan D-orulet R-otariu said:

    Da, da Charlie Chaplin iar a scris. Cata esenta! Cica noi nu munceam, dar el facea ore suplimentare, scria ieri. Pai cred ca cele 6,3 milioane de locuinte s-au facut prin rugaciuni, Oltcitul, IUG-ul si toate marile imtreprinderi din Craiova, din Dolj au aparut dupa ce am pus samanta de intreprinderi in pamant si ele au aparut. Toate astea nu s-au facut prin munca ci prin frecat menta? Charlicule mic lasa mentalitatea asa zis comunista, prin care cel care gandeste nu munceste, o sa intelegi mai tarziu de ce! In alta viata!

  20. NF2 said:

    Mai ,oameni asa credeti dar de ce nu spuneti adevarul?Zaharia e prost ,rotariu e…Dar,copii ce pot face?Ce pot intelege?De cine se vor feri pe str?Nu vedeti ca sinteti inculti……..!!!!! !

  21. Craiovean get-buget said:

    sa mori dumneavoastra,rotari ule,tu chiar gindeai atunci?la ce?care e produsul gindirii tale?produsul de atunci,ca de miasma celui de acum sint satul pina-n polipi!….

  22. trotineta Fraud said:

    dle Radical imi propusesem sa nu mai raspund si sa nu mai comentez la posturile forumistilor dar trebuie sa-mi dai voie SA-TI STRING MINA!!! Un post de la cap la coada pe gustul meu! Baga o bere! 🙂

  23. Craiovean get-buget said:

    d-le radical,te sfatuiesc sa-i ceri trotinetei deschiderea larga a palmei inainte de strins….ca s-o poti verifica,nu de alta,dar poate e grec…..TIMEO DANAOS…..

  24. mamelon said:

    D-lor,nu vreau sa intru in polemica,dar marea majoritate aveti dreptate;chiar asa trebuie sa “creditam”CEZ-ul,p latim in avans iar ei fac “regularizarea”la 6 luni?Oare este legal?OPCnu se sesizeaza din oficiu?Referitor la “baietii cu energia”?Nu sunt numai ei vinovati ci si cei care au aprobat o asemenea ilegalitate.I-asi baga la “refrigerator”pe toti.

  25. craiovean said:

    CEI DE LA CEZ SUNT NISTE HOTI

    NE FURA LA FACTURA SI AU CELE MAI PROASTE SERVICII

    PROBABIL AUTORITATILE LOCALE SUNT MANA IN MANA CU ACESTI ESCROCI

    ASTA ESTE TARA CARE NE-O MERITAM

  26. v.d.toth said:

    Niste hoti. In frunte cu cine i-a primit in tara. Doar umfla facturile. Umbla doar dupa profit. RUSINE!

Alte stiri

12 septembrie 2017

Bec schimbat cu 50 de lei, pe casa scării

Întâmplarea proprietarilor dintr-un bloc din cartierul craiovean Rovine ne duce cu gândul la expresia „Mai mare daraua decât ocaua“. Aceștia spun că au fost taxați de asociația de proprietari cu peste 50 de lei pentru schimbarea unui bec de pe
7 septembrie 2017

Circulaţia feroviară s-a reluat

Defecțiunea la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalațiilor de semnalizare si de siguranță a traficului feroviar pe relația București-Ploiești s-a remediat, circulația feroviară a fost reluată. În acest moment, sistemul de ...

Sumarul ediției de vineri, 19 septembrie 2008

Actualitate

» Dascălii, dezamăgiţi de guvernanţi
» Terenul şcolilor, la mezat
» CEZ – altă placă, aceeaşi beznă
» Duelul pledoariilor s-a încheiat în procesul dintre România şi Ucraina

Local

» Scurte ştiri
» Geoană, premier de Oltenia
» Centrele de permanenţă „renasc“ greu
» Primarii, invitaţi la curăţenie
» Peste 100 de familii ar putea fi expropriate
» Şcolile nimănui
» UPSC şi Fundaţia „Aici“ pun accentul pe cultură
» Mandate prelungite pentru şefii DNA
» Moarte suspectă
» Cadavrul unei femei, descoperit în pădure
» „Impresie“ se vrea liber
» Haiduci informatici, virusaţi de poliţişti
» Scurte ştiri
» Controale în spitale
» Dezbatere istorică la Craiova

Gorj

» Traseismul politic ia avânt în Gorj
» Fometescu şi Banţa, marş pe biciclete
» Casa lui Brâncuşi, în paragină

Sport

» Scurte ştiri
» Hamilton ştie ce nu trebuie să facă
» Daniela Mincă se aşteaptă la un început greu
» România şi India, pentru un loc în Grupa Mondială
» Municipalul intră în reparaţii
» Meciuri grele pentru Chimia şi Armata
» David, suspendat fără să ştie
» Arătaţi-vă valoarea!
» Balaci: Vom învinge la Urziceni

Bani & Afaceri

» Şah-mat retrocedării şcolilor
» Queen, o afacere din impuls
» Cula Greceanu, aprig disputată

Sanatate

» Un nou dispozitiv de injectare a insulinei
» Tratament din viermi paraziţi
» Igiena dentară la şcolari
» Muştarul vine de hac bolilor

Magazin

» HOROSCOP
» Scurte stiri
» Runcu, destinaţia perfectă de weekend
» Apariţii editoriale
» Agenda evenimentelor
» Fereşte-te de radar
» Întreruperi energie electrică
» Picătura de cunoaştere
» Bancul zilei
» Vremea în Oltenia
» Ia te uită

Opinii

» Legea alimentelor în şcoli – Efectele

Top