21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânii din străinătate primesc pensiile în cont

Românii din străinătate primesc pensiile în cont

Românii stabiliţi în străinătate vor primi, din această lună, pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale de la sistemul public din România într-un cont bancar deschis de aceştia, printr-un parteneriat încheiat între Casa Naţională de Pensii (CNPAS) şi Citibank, a anunţat ieri banca.

Numărul total estimat al românilor care vor beneficia de acest serviciu este de aproximativ 29.000, dintre care cei mai mulţi se află în Germania (10.000 de persoane), Austria (5.000), Ungaria (4.000).

Din luna august, ei vor primi, pentru prima dată, pensia în statul de domiciliu sau de reşedinţă. Procedura este următoarea: în a doua jumătate a fiecărei luni, casele teritoriale de pensii vor efectua transferurile de pensii în valută prin Citibank România, potrivit datelor băncii. În două zile lucrătoare de la data iniţierii plăţilor, fiecare beneficiar îşi va putea ridica pensia de la banca la care are deschis contul personal din ţara de domiciliu sau de reşedinţă. Potrivit datelor băncii, primele plăţi în străinătate au fost asigurate în luna iulie a acestui an, în vederea testării procedurilor de transfer.

Potrivit legislaţiei comunitare în vigoare, persoana care are dreptul la pensie şi la ajutoare de deces, dobândite potrivit legislaţiei române, va beneficia de aceste prestaţii chiar dacă locul său de şedere obişnuită este stabilit pe teritoriul altui stat membru al UE sau al Spaţiului Economic European decât România, se mai precizează în comunicat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS