Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Actualitate

Parlamentului României nu-i pasă de UE

Actualitate - Adrian DINU
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Înlocuirea lui Daniel Morar este „dezamăgitoare“, iar parlamentul a demonstrat în cazurile Năstase şi Mitrea că „nu-i pasă de UE“, deşi România este obligată să respecte standardele Uniunii de combatere a corupţiei, susţine Drago Kos, preşedintele Grupului de State Împotriva Corupţiei.

 

Decizia Camerei Deputaţilor de a nu aviza cererea de începere a urmăririi penale formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în cazurile Adrian Năstase şi Miron Mitrea „este un mesaj foarte simplu: nu ne pasă de Uniunea Europeană şi nu dorim anchetarea cazurilor de corupţie la nivel înalt“, a declarat, pentru NewsIn, Drago Kos, preşedintele Grupului de State Împotriva Corupţiei din Consiliul Europei (GRECO).

„Ceea ce spun va putea fi interpretat ca amestec în treburile interne ale ţării, dar de când este membră în Uniunea Europeană, nici o ţară nu îşi poate permite să evite aplicarea standardelor UE de luptă împotriva corupţiei. De aceea trebuie acceptate şi criticile. Iar eu voi fi foarte critic faţă de oricine care ia asemenea măsuri - am fost foarte critic faţă de guvernul italian, când a închis postul de procuror anticorupţie, am fost critic faţă de guvernul ţării din care provin (Slovenia - n.r.) şi sunt critic şi faţă de guvernul român“, a spus Kos, subliniind că lupta împotriva corupţiei este unul dintre criteriile de aderare la UE.

 

„E straniu să înlocuieşti o persoană care se bucură de încredere“

 

Preşedintele GRECO s-a arătat „foarte dezamăgit“ de decizia ministrului justiţiei Cătălin Predoiu de a nu-l mai propune pentru un nou mandat pe procurorul-şef al DNA, Daniel Morar. Predoiu a anunţat luni că va propune CSM numirea consilierului său, Monica Şerbănescu, pentru acest post.

„Este foarte straniu să înlocuieşti o persoană care se bucură de atâta încredere din partea comunităţii internaţionale şi a populaţiei din România. Pot doar să sper că doamna care a fost propusă pentru această funcţie are cel puţin aceeaşi experienţă de lucru, reputaţie bună şi management al cazurilor precum domnul Morar. Altminteri, ar fi un serios pas înapoi“, a spus Kos.

Referitor la argumentele aduse de ministrul Predoiu pentru înlocuirea din funcţie a lui Daniel Morar - nevoia de mai multă credibilitate, echilibru şi mai puţină mediatizare a dosarelor -, preşedintele GRECO spune că „înseamnă doar că domnul Morar a fost înlocuit pe motive politice, nu profesionale“.

În ceea ce priveşte postul de înalt reprezentant la Bruxelles al Ministerului Justiţiei pe probleme de justiţie, Kos observă că această ofertă făcută lui Daniel Morar „nu este în domeniul combaterii corupţiei la nivel înalt“. „Iar din câte îl cunosc pe domnul Morar, va considera că motivul deciziei este de a-l trage pe linie moartă în lupta împotriva corupţiei. Nu mă miră faptul că a refuzat. El este un procuror determinat să combată corupţia la rădăcină, nu să joace un rol de reprezentant al guvernului“, a spus Kos.

Preşedintele GRECO şi-a exprimat speranţa ca preşedintele Traian Băsescu „să încerce să-l păstreze pe domnul Morar pe cât de mult posibil“.

GRECO

România face parte din 1999 din Grupul de State Împotriva Corupţiei, care asigură punerea în aplicare a Convenţiei penale privind corupţia, a Consiliului Europei. Aceasta reglementează obligativitatea adoptării de măsuri legislative adecvate de către statele semnatare pentru incriminarea faptelor de corupţie săvârşite de parlamentari, funcţionari publici şi magistraţi naţionali şi internaţionali.



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 3 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de trotineta Fraud:
    sanchi nu-i pasa: SINT COMANDATI DE EI!! Uniunea Statelor Sovietice Europene: care-i diferenta constitutionala intre URSS si E.U.?
    2008-08-16, 10:02:51 (84.57.182.*)
  2. de Iancu:
    Speram ,totusi , sa se dea o decizie a dreptatii; iar daca A.Nast. va fi nevinovat si la fel Mitrea ,atunci sa dea ei justitia in justitie . Vom fi un popor brav.
    2008-08-16, 13:52:35 (86.126.94.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4587 lei
USD: Tendinta 3.5272 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: