« Alte articole din categoria Actualitate
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Sprijin pentru Direcţia Apelor Prut
Direcţia Apelor Jiu a trimis o echipă de intervenţie, precum şi materiale în zonele afectate de inundaţii din Moldova pentru a veni în sprijinul lucrătorilor de la Direcţia Apelor Prut. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Direcţiei, Camelia Bărbuţu, echipa formată din şapte muncitori şi un şef este specializată în hidrobaraje şi a fost trimisă în zona calamitată pe o perioadă nedeterminată. „Am mai trimis 25.000 de saci pentru a fi umpluţi cu nisip, 400 de metri de hidrobaraj, două grupuri electrogene şi patru reflectoare. Cei pe care i-am trimis în zonă sunt echipaţi cu ce le trebuie, inclusiv cu tot ce ţine de întreţinere, apă şi mâncare. Nu se ştie cât timp vor sta acolo. Iniţial, s-a estimat că o săptămână, dar am înţeles că situaţia este destul de gravă şi ar putea sta chiar mai mult. În tot acest timp, vor fi coordonaţi de cei de la Direcţia Apelor Prut. În cazul în care ni se va mai cere ajutorul, suntem pregătiţi să intervenim cu alte materiale şi resurse umane“, a spus Camelia Bărbuţu.
Cristina BÎŢU
Prefectul Dumitru, la titularizare
Prefectul de Dolj, Silviu Dumitru, a susţinut marţi şi miercuri probele din cadrul examenului de definitivare pe postul de prefect. Deşi a precizat că rezultatele vor fi date în zilele următoare, el a declarat că o condiţie pentru admiterea la interviul susţinut ieri a fost obţinerea a cel puţin 70 de puncte la proba scrisă de marţi. Menţionăm că Silviu Dumitru a fost interimar pe postul de prefect încă din august 2007, când a fost numit în funcţie prin hotărâre de guvern. Silviu Dumitru a urmat de atunci cursuri de specializare pentru intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici la Institutul Naţional de Administraţie din Bucureşti.
Cristina BÎŢU
O săptămână de petreceri pentru ortacii din Valea Jiului
Minerii din Valea Jiului sunt chemaţi o săptămână să petreacă alături de cei care îi conduc, cu ocazia Zilei Minerului. Timp de cinci zile, ortacii au parte, la începutul lunii august, de petreceri în aer liber, lansări de carte şi depuneri de coroane. Organizatorii, Compania Huilei şi Sindicatele din mineritul Văii Jiului, vor aduce personalităţi care vor să le fie alături minerilor, în ziua în care sunt omagiaţi. Manifestările vor începe pe 2 august, la cabana Jieţ, cu muzică populară şi o petrecere în are liber, şi vor continua apoi până pe 6 august, când este sărbătorită Ziua Minerului. Ortacii sunt invitaţi să vizioneze o expoziţie de fotografii la sediul CNH, iar scriitorul Marian Boboc îşi va lansa cartea ce poartă titlul „Ultimul şut“. Staţia de Salvare Minieră, singura specializată din România, va lansa pe 5 august un plic omagial, dedicat evenimentului, iar în ultima zi, la Minele Vulcan şi Lupeni vor fi depuneri de coroane de flori la monumentele dedicate minerilor care au căzut în subteran. În plus, ortacii de la aceste exploatări miniere vor primi diplome şi insigne, iar manifestarea se va sfârşi cu un spectacol.
Diana MITRACHE
Calculatoarele pentru liceeni, în aşteptare
Elevii claselor a IX-a şi a X-a ar urma să primească, din acest an, calculatoare pentru a le folosi în procesul de învăţământ, proiectul fiind gândit ca o extindere a programului „Euro 200“. Vestea a venit aproape de sfârşitul anului şcolar 2007-2008. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a transmis cu ceva timp în urmă o solicitare către Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt cu privire la numărul estimativ de beneficiari din judeţ, numai că atunci nu s-a mai întâmplat nimic. Conform cifrelor de şcolarizare, în Olt ar fi 4.400 de elevi de clasa a IX-a şi 5.050 de clasa a X-a. Calculatoarele nu vor intra în proprietatea elevilor, ci vor fi predate şcolii la încheierea cursurilor clasei a X-a. Elevii de gimnaziu din judeţ au beneficiat în acest an într-un număr record de sprijinul de 200 de euro pentru a-şi cumpăra un calculator.
Alina MITRAN