La şase ani de când s-a născut, agora artelor arhitecturii se conturează din nou, la 1 al lui Gustar. Tradiţia spune că, înainte vreme, craiovenii chefuiau şi se veseleau cu mâncare şi băutură, la câte un răscruci. Cuvântul, pur oltenesc, nu e nimic altceva decât o întretăiere de drumuri, de data aceasta, între diverse arte…
O suită de mici spectacole, „picturi zgomotoase în armonii colorate“, cum le numeşte amuzat pictorul Silviu Bârsan, proiecţii de fotografii cu lumea, cu locurile de odinioară ale Craiovei şi jazz împletit cu idei fi-vor prezentate la acest sfârşit de săptămână, începând cu ora 19.15, pe străzile urbei. „Un alt fel de exprimare, care vrea să amintească faptul că mai sunt şi greieri, nu numai furnicuţe“, rezumă maestrul, unul dintre cei trei iniţiatori, esenţa evenimentului. „S-a petrecut întâi cu şase ani în urmă, când eu, tat-al dracilor, arhitectul Cristian Ciomu şi baritonul Victor Gomoiu – care, din păcate, azi nu mai e – am pus la cale, pentru prima oară, refacerea Răscruciului de altădată. Vineri, vom porni de la Galeriile de Artă, unde este Răscruciul Mic, traversăm Piaţa Prefecturii, Lipscanii şi ne oprim la Biblioteca Omnia, la Răscruciul Mare“, povesteşte Silviu Bârsan, păşind cu siguranţă pe treptele-vitralii care duc spre atelierul de vară din curtea situată undeva în Catargiu. „Jos e cel de vară-vară“, rosteşte, deschizând uşa.
Înăuntru, o viaţă. De om, de artist. Pe perete, în stânga, cetatea unde ar vrea să trăiască, Veneţia lui cuprinsă într-o pânză. Umbre de femei, curbe şi contururi agăţate în frânghii sau rezemate de ziduri, surprinse de pensule în vopsea albastră. Un disc vechi de pick-up stă spânzurat şi bate în ritmul timpului. Pe un suport din lemn, zeci de bidoane, mânjite sau umplute cu amestec de culori. Sprayuri, borcane şi lădiţe cu tuburi: roşii, albastre, negre, verzi, galbene… O placă din lemn e martora căutărilor febrile ale unei nuanţe, ale unui gând, ale unei idei. Arkadi şi Boris Strugaţki sunt undeva, pe o masă, între două coperte pe care scrie cu litere de-o şchioapă „E greu să fii zeu“.
Stilul condorului
În faţa intrării, o gură de beci dă spre încăperea de jos. Deasupra, un scripete bălăngăne o talangă, pe care e sugerat, prin dâre de pensulă, capul unei văcuţe. Două încăperi, una lângă alta, ţin loc de toaletă şi dormitor. În cel din urmă, o saltea acoperită cu pleduri şi o bibliotecă. Dostoievski, Dickens, Dumas. Rafturi întregi cu lucrări din Biblioteca de artă. Un Victor Papilian cu „Anatomia“. Alt univers. De cuvinte. De imagini. De lumi alternative. Un miros de busuioc se simte de undeva de jos. „L-am aşezat la capătul saltelei, să nu intre dracii aici“. Arată cu capul câteva lucrări. „Şi aici sunt împăratul roşu şi împăratul verde. Picturi zgomotoase în armonii colorate. Se poate cânta la ele, nu glumesc“, spune Silviu Bârsan. „E de vânzare. Totul. Ca şi sufletul. Vine tat-al dracilor şi îţi oferă un milion de euro. Şi sari, sari în apă, dacă asta cere. Că-i vrei şi îi iei. Da’ nu mai e sufletul tău“. Se-aud picături de ploaie şi sunetul cald, insistent, al claviaturii… „Riders on the storm/ Into this house we’re thrown“. The Doors. Hamacul din spatele atelierului stă neclintit, prins cu sfori înnodate de bârne.
Pictorul trece dintr-un colţ în altul, căutând mereu câte ceva, povestind, glumind. „La mine e dezordine, da’ eu ştiu şi găsesc ce caut“, încearcă să se explice. Atât cât este posibil. „Am stil de condor…“.
La întâlnire cu… arhitectura
Nu e doar al pictorilor sau al muzicanţilor Răscruciul de august. „E şi al nostru, căci şi arhitectura are un sens care te face să creezi, să vibrezi. Pornind de la ideea aceasta, că suntem într-o suferinţă de când ne-am depărtat de artă şi ne-am aplecat spre construcţii, încercăm să ne-ntoarcem spre ea şi să-i redăm adevăratul sens. De fapt, de la asta a şi plecat ideea, acum şase ani. Am vrut să creăm o agora a artelor arhitecturii, îmbrăţişând în felul acesta şi muzica, şi dansul, şi pictura.
Traseul pe care l-am stabilit pentru Răscruciul din 2008 este ca o expediţie condusă de Oana Stancu. Ea va face, prin monologuri şi improvizaţii ce stau sub semnul lui Puc, legătura între arte, între artişti. Va fi un fel de ghid care ne va purta pe scene ad hoc, din spectacol în spectacol, din idee în idee, către Răscruciul propriu-zis“, descrie arhitectul Cristian Ciomu momentul programat vineri. „E un eveniment compus şi complex, aşa cum este, de altfel, commedia dell’arte, cu jazz, pictură, dans, teatru, proiecţii de case vechi care plâng şi de care Craiova e plină. De altfel, intervenţia mea chiar aşa poartă numele, „Case vechi şi jazz“, mergând pe urmele celor 27 de mahalale care au compus târgul de odinioară, de la sfârşit de secol XIX şi ceea ce au lăsat după“, încheie arhitectul. Un Răscruci de lumi şi de timpuri, la care oricine poate participa, peste doar câteva ore, fără bilet de intrare…
