Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Poporul român, un popor insuflat de Duhul Evangheliei lui Hristos, este moştenitorul vieţii creştine apostolice, martirice şi patristice. Atât limba, cât şi identitatea lui s-au înfiripat odată cu Biserica Ortodoxă, mama lui duhovnicească de milenii.

Cu toate că a trebuit să treacă prin suferinţele crucii, acest popor ortodox binecuvântat a devenit, în timp, o naţie unită şi independentă, cu o Biserică autohtonă (1885) şi autocefală (1925).

Au fost decenii lungi şi pline de suferinţe în care Biserica s-a aflat împreună cu întregul popor sub valurile unei terori istorice, care părea fără sfârşit.

Plugarii şi păstorii acestor ţinuturi dintre Dunăre şi Carpaţi au ridicat măreţe catedrale de piatră pentru preamărirea lui Dumnezeu.

Aşezaţi în calea răutăţilor, ei au dulgherit modestele biserici de lemn, împodobindu-le în evlavia lor cu sculpturi artistice şi icoane de inspiraţie bizantină.

Spiritul ortodoxiei româneşti oltene stă în aceste bisericuţe de lemn (mai ales în Gorj şi Vâlcea), în troiţele de la răscrucea drumurilor şi în fântânile de la marginea lor, săpate pentru adăparea celor osteniţi de drum şi muncă.

Tristeţea a cuprins Biserica după anul 1393, sultanul Baiazid ocupă Constantinopolul, Patriarhul Eftimie este izgonit, ţinutul dintre Carpaţi şi Dunăre devenind tărâm binecuvântat pentru fugari, printre ei numărându-se ierarhi şi cărturari, care aici şi-au găsit adăpost.

Soseşte vremea când Nicodim cel Sfânt trece Dunărea, vine în Ţara Românească (Ungrovlahia lui Vlaicu Vodă) şi pune cu mult simţ de responsabilitate temeliile monahismului românesc, înfiinţând în Oltenia Mănăstirile Vodiţa şi Tismana, azi perle ale Eparhiei Olteniei.

Sub oblăduirea acestui mare ascet cu multă carte slovenească şi grecească, s-a pus o piatră de temelie în apărarea şi consolidarea Ortodoxiei şi s-a creat o epocă în care cultura românească şi începuturile unei tradiţii au purces la noi etape de înflorire şi continuă rodire în veacurile viitoare (Înaltul Nestor, Nicodim de la Tismana, ctitor de locaşuri sfinte).

În duhul nealterat al Ortodoxiei formulat în Crezul sinoadelor ecumenice, în Oltenia milenară ia amploare viaţa duhovnicească a satelor, cătunelor prin ridicări de biserici, iar sub poalele munţilor, la loc de linişte şi sihăstrie, se ridică mănăstiri şi schituri ce atestă valoarea sa istorică.

Viaţa bisericească a Olteniei, ţinut cu bogată tradiţie ortodoxă, a adus ţării şi Bisericii o deosebită contribuţie culturală şi naţională.

Cetatea Banilor Craioveşti (1497), oraş care şi-a luat denumirea de la un crai roman din vechea aşezare daco-romană Pelendava, buchisit de Înaltul Nestor Vornicescu, a fost întotdeauna condusă de ierarhi cu experienţă. Pe această vatră românească, foarte solidă din punct de vedere administrativ şi bisericesc, au păstorit vlădici cărturari - făuritori de slavă şi gând românesc, ca: Antim, Atanasie, Damaschin, Chesarie, Filaret, Calinic de la Cernica, podoabe ale Bisericii noastre -, aici şi-au continuat activitatea şi s-au distins după 1948 Mitropoliţii Firmilian, Teoctist, Nestor şi Teofan.

Pe 8 iulie, când Biserica prăznuieşte pe Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion (descoperiţi de Preasfinţitul Nestor Vornicescu), Sfântul Sinod a ales prin vot secret noul ierarh pentru scaunul vlădicesc oltean în persoana Preasfinţitului Episcop Dr. Irineu Slătineanul, arhiereu vicar al Eparhiei Râmnicului - scaun rămas vacant prin plecarea Înaltului Teofan la Iaşi.

Perioada de vacanţă a scaunului de Mitropolit al Olteniei a fost suplinită de Preafericitul Părinte Daniel şi Episcopul Vicar cu mari responsabilităţi eparhiale - Gurie Gorjeanul.

Personalitatea Înaltului Irineu - născut în 1957 - este binecunoscută tuturor, mai ales în lumea universitarilor români. Pasionat de studiile dogmatice şi patristice, şi-a constituit o carieră didactică universitară de excepţie. Statura sa profesională este demonstrată de valoarea şi dimensiunea operei sale ştiinţifice recunoscute şi apreciate atât în ţară, cât şi în alte părţi ale lumii.

Dar ceea ce îl particularizează şi îi conferă o calitate cu adevărat rară este caracterul său. Ne referim aici la faptul că, deşi a avut numeroase prilejuri şi oferte de a migra spre locuri mai călduţe, s-a încăpăţânat - din iubire de locurile natale - să revină în Oltenia şi să ridice la un nivel superior învăţământul teologic oltean, contribuind ştiinţific la patrimoniul doctrinei ortodoxe româneşti, fiind unul dintre cei mai prolifici autori de carte teologică şi juridică. Puţini ştiu că Înaltul Irineu este doctor în Drept al Universităţii din Craiova, lucrare susţinută la catedra de Drept Civil sub îndrumarea Academicianului Prof. Dr. Ion Dogaru.

Acum zece ani, Înalt Preasfinţitul Nestor Vornicescu (1998) făcea o profeţie: „Lucrarea din biserica pe care o conduc să fie continuată de mâini curate şi râvnă sfântă a unui succesor care să nu dezmintă întru nimic pe marii săi înaintaşi, să aibă o pregătire teologică temeinic orientată în toate problemele pe care le ridică lumea noastră contemporană, adică la vremuri noi trebuiesc oameni noi“ - azi împlinindu-se proorocia.

Prin această aşezare în scaunul vlădicesc oltean, Înaltul Irineu Mitropolitul urmează să ducă mai departe cu ochii aţintiţi spre glorioase realizări ale înaintaşilor, spre înţelepciunea, hărnicia şi blândeţea lor sarcinile pe care cerinţele actuale ale Bisericii le cer.

Îndemnat de chemarea tainică a inimii a plecat din vatra părintească a Drăgăşanilor şi a pornit pe drumul slujirii lui Dumnezeu şi a Bisericii în metania de suflet, Mănăstirea Frăsinei, condusă de marele duhovnic şi înţelept Neonil, neabătându-se nici o clipă din drum, punând inteligenţa, cultura şi simţirea în slujba semenilor.

La această mare bucurie aşteptată, Înaltul Irineu Mitropolitul a fost şi un om al suferinţei, întărit de Dumnezeu, batjocorit de oameni (Matei X, 10-17), care „îşi iau totul în această viaţă“. Din toate a ieşit întărit şi era conştient (pelerin fiind) că „sufletul era zelos, iar trupul era neputincios“ - prin multă experienţă „certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat“.

Prin răbdarea sa, prin conştiinţa misiunii, prin studii şi cercetare, prin slujire permanentă s-a întărit în Domnul ca misionar şi păstor ales.

Numai cine nu l-a cunoscut, nu l-a ascultat şi n-a citit nimic dintre ale sale ar putea avea altă părere pentru că ei (corifeii - conducătorii) de Dumnezeu nu se înfricoşează şi de oameni nu se tem (Luca XVIII - 2), dar Bunul Dumnezeu nu şi-a îndepărtat mila Sa de la unsul Său, nici adevărul şi l-a spijinit în toate zilele vieţii sale. La acest popas înţelegem cu toţii cât de mare şi sfântă este responsabilitatea marelui instalat de părinte duhovnicesc şi arhipăstor.

Sarcina nu este uşoară, de aceea cu toţii ne punem toată nădejdea în milostivirea Tatălui Ceresc, în ajutorul lui Hristos, Care ne întăreşte, şi în dumnezeiescul har al Sfântului Duh, cel ce întotdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte.

Sfântul Apostol Pavel a arătat măreţia răspunderii slujirii apostolice a arhiereului, accentuând următoarele: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om, ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu“ (I Corinteni IV, 1).

Fie ca Domnul nostru, Păstorul nostru cel bun şi marele Preot, să vă trimită tărie, ca să puteţi „hrăni turma Sa“ şi să contribuiţi pe deplin la viaţa creştinilor olteni de aici şi de pretutindeni.

Întru mulţi ani, Înalt Presfinţite Părinte Mitropolit al tuturor oltenilor!