10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSindicaliştii au ieşit din nou în stradă

Sindicaliştii au ieşit din nou în stradă

Circa o sută de sindicalişti au pichetat şi ieri prefectura pe fondul nemulţumirilor legate de refuzul guvernului de a mări salariul minim pe economie.

 

Protestatarii de la cele cinci mari centrale sindicale i-au huiduit pe ministrul finanţelor şi pe cel al muncii, Varujan Vosganian, respectiv Paul Păcuraru, precum şi pe premierul Călin Popescu Tăriceanu. Sindicaliştii ameninţă că manifestaţiile vor continua la Bucureşti dacă guvernul refuză să ducă venitul minim de la 500 la 540 de lei.

Aceştia spun că salariul minim ar trebui să fie de 600 de lei. Iniţiatorii manifestaţiei, liderii locali ai CNSLR-Frăţia, Cartel Alfa, CSDR şi Blocul Naţional Sindical, au mers la conducerea prefecturii să întrebe dacă nota de protest înmânată prefectului Ştefan Nicolae miercuri, cu prilejul primelor pichete, a ajuns pe masa guvernului. Răspunsul a fost afirmativ.

„În urma protestelor desfăşurate în toată ţara, guvernul ridică din umeri, iar premierul, după o cursă cu Ferarri prin Monte-Carlo, susţine că bugetul public nu suportă creşteri salariale. Nu ni se pare corect ca tot salariaţii cei mai săraci să fie cei sacrificaţi, din cauza lipsei de responsabilitate şi a incapacităţii guvernului de a promova mecanismele necesare pentru a ţine rata inflaţiei în anumiţi parametri“, a spus reprezentatul Cartel Alfa.

CEZ Distribuţie ar putea scoate sindicaliştii în stradă

 

Preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere (UJSL) Olt, Radu Olteanu, a anunţat că sindicatele sprijină în continuare acţiunea Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice de a strânge semnături ale consumatorilor CEZ în vederea renunţării la actualul sistem de facturare pe baza consumului estimat. „Sperăm că CEZ nu ne va determina să apelăm la acţiuni sindicale de amploare, pentru că se poate ajunge şi acolo“, a spus Olteanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS