16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMacazul era întredeschis

Macazul era întredeschis

Comisia formată din reprezentanţi ai Autorităţii Feroviare Române, poliţia TF, Procuratură, CFR Infrastructură, un reprezentant al siguranţei circulaţiei şi CFR Călători, care anchetează accidentul feroviar de la Valea Călugărească, a ajuns la concluzia că s-a întâmplat ceva cu macazul. „Un lucru este cert, şi anume că macazul a fost găsit întredeschis, adică acela care operează macazul a avut semnal că acesta s-a cuplat, dar în realitate nu se cuplase“, a declarat pentru NewsIn directorul CFR Călători, Alexandru Noapteş.

Purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, a menţionat că au fost făcute simulări, probe la materialul rulant (locomotive şi vagoane) şi urmează să fie întocmit raportul în urma măsurătorilor efectuate marţi. În următoarele zile, comisia va ancheta toate persoanele implicate, respectiv personalul staţiei, mecanicul de locomotivă şi personalul pentru întreţinerea instalaţiilor şi a liniilor. Cristian Ungureanu, directorul Regionalei de Căi Ferate Bucureşti, a afirmat că starea aparatelor de pe teren, a macazurilor şi a liniilor de cale ferată a fost verificată vizual de revizorul de cale chiar sâmbătă.

„Este o limitare de viteză pe distanţa Ploieşti Est – Valea Călugărească de 70 de km pe oră şi chiar şi peste macazuri datorită configuraţiei staţiei Valea Călugărească în curbe. Trenul circula cu 68 de km pe oră, din cele constatate pe banda mecanicului“, a precizat acesta. Reamintim că un tren de călători a deraiat sâmbătă în judeţul Prahova, cauzând moartea unei persoane şi rănirea altor patru.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS