15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvocaţii şi notarii se fac judecători şi procurori

Avocaţii şi notarii se fac judecători şi procurori

Avocaţii, consilierii juridici, notarii şi profesorii universitari de specialitate juridică vor putea intra în magistratură, fără concurs, cu condiţia să aibă o vechime de cel puţin zece ani, au decis ieri senatorii.
Aceştia pot fi numiţi procurori sau judecători, dar numai la judecătorii şi Parchetele acestora. În plus, nu pot fi detaşaţi, transferaţi, delegaţi sau promovaţi la alte instanţe timp de trei ani, pe alte funcţii.
Senatul a stabilit şi condiţiile de pensionare. Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la ÎCCJ şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la Secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi a României, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţiile menţionate anterior, se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu. Aceasta va fi în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
Categoriile de magistraţi menţionate se pot pensiona la cerere înainte de data împlinirii vârstei de 60 de ani şi beneficiază de această pensie dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţie. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care cei menţionaţi au exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau juristconsult, fără ca acestea să poată fi mai mari de zece ani.
Judecătorii şi procurorii, precum şi magistraţii de la ÎCCJ şi personalul de specialitate juridică pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de pensionare, până la 70 de ani. Până la 65 de ani, magistratul poate opta să rămână în funcţie, însă, după împlinirea acestei vârste, pentru menţinerea în activitate este necesar avizul anual al CSM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII