9.5 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCentru comercial şi de divertisment la Hunedoara

Centru comercial şi de divertisment la Hunedoara

Compania israeliană Plaza Centers NV a achiziţionat la Hunedoara un teren proprietate privată, în suprafaţă de 41.000 metri pătraţi pe care va construi un uriaş centru comercial şi spaţii de divertisment, investiţie cifrată la aproximativ 37 milioane euro. Plaza Centers, care este o companie specializată în dezvoltarea, construcţia şi închirierea centrelor comerciale, a intrat pe piaţa din România la sfârşitul anului 2006. Celelalte cinci proiecte imobiliare, însumând 700.000 de metri pătraţi construiţi şi investiţii de peste 700 milioane de euro, sunt în Timişoara, Iaşi, Slatina, Miercurea Ciuc şi, cel mai important, Casa Radio, din Bucureşti. „Hunedoara este, contrar unor estimări negativiste, un oraş în dezvoltare, care va beneficia de pe urma investiţiilor din ultima vreme. De asemenea, îmi exprim convingerea că, odată cu finalizarea acestei importante investiţii, firme locale şi internaţionale, vor dori să închirieze spaţiile puse la dispoziţie şi, fapt deloc de neglijat, vor fi create sute de noi locuri de muncă”, apreciază Nicolae Schiau, primarul municipiului Hunedoara. Cel de-al şaselea proiect al companiei israeliene Plaza Centers NV va începe în vara acestui an, iar termenul de finalizare îl constituie primul semestru al anului 2010.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS