11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFostul director general al CFR, deferit justiţiei

Fostul director general al CFR, deferit justiţiei

Mihai Necolaiciuc, fostul director general al CFR din perioada iulie 2000-octombrie 2003, a fost trimis astăzi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru săvârşirea a şapte infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave şi a trei infracţiuni de utilizare a creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, care au produs companiei un prejudiciu de peste 18 milioane euro.
Necolaiciuc este acuzat de procurorii anticorupţie că, în perioada 2001-2003, a angajat compania într-o serie de relaţii contractuale nelegale, în urma cărora au fost plătite din bugetul companiei, cu încălcarea prevederilor legale, produse, bunuri şi servicii care, fie nu au fost deloc livrate, fie s-au dovedit a fi necorespunzătoare calitativ şi nefolositoare companiei. Spre exemplu, Necolaiciuc a cumpărat mături şi lopeţi pe care nu le-a folosit nimeni, niciodată. A achiziţionat chiar şi… costume de scafandru pentru CFR şi a dotat la nivel de lux complexul Astoria.
Prin aceste operaţiuni a fost creat un prejudiciu de peste 580 de miliarde lei vechi (circa 18,3 milioane euro) în dauna Companiei Naţionale CFR. Un sfert din sumele folosite nelegal pentru plata produselor respective proveneau dintr-un credit extern contractat cu Banca Europeană de Investiţii, destinat exclusiv refacerii infrastructurii feroviare afectate de calamităţi naturale.
La activităţile infracţionale au participat, în calitate de complici, şi alte persoane din fosta conducere a CNCFR sau şefi de servicii – Mihail Gabriel Misir, Viorica Olăeru, Ilie Vlăduţ, Dragoş Vasile Vlăduţ, Maria Ana Matei, Octavian Costea, Adrian Ţolea, precum şi administratori ai unor firme – Marius Ilişcă şi Ovidiu Lucian Nicula, deferiţi şi ei justiţiei în acelaşi dosar.
Ca să se recupereze prejudiciul, anchetatorii au pus sechestru pe averile a patru inculpaţi, printre care şi Mihai Necolaiciuc. Fostul director al CFR este însă de negăsit, el fiind dat în urmărire internaţională din primăvara anului trecut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII