16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO săptămână pentru pilonul II

O săptămână pentru pilonul II

Încă 700 de mii de români cu vârsta sub 35 de ani sunt aşteptaţi să semneze adeziunea pentru unul dintre cele 18 fonduri de pensii administrate privat.

Mai sunt doar şapte zile în care se poate opta pentru unul dintre cele 18 fonduri de pensii administrate privat, în caz contrar, cei cu vârste sub 35 de ani vor fi distribuiţi aleatoriu unuia dintre administratorii autorizaţi, pierzând astfel oportunitatea de a lua o decizie personală asupra viitorului lor financiar.

„Îi sfătuiesc pe cei care încă nu au optat pentru un fond să-şi aleagă unul. Mai au timp să se informeze, deşi mă îndoiesc că, dacă nu au făcut-o până acum, o vor face. E bine să acţioneze ca nişte persoane responsabile şi să opteze pentru unul dintre cele 18 fonduri de pensii administrate privat autorizate“, îi îndeamnă Radu Vasilescu, directorul general al ING Fond de Pensii, pe cei care nu şi-au ales încă un fond de pensii.

 

Peste un milion de aderenţi la ING Fond de Pensii

 

După primele trei luni de la debutul campaniei de aderare, puţin sub trei milioane de români au aderat la un fond privat de pensii. Lider în clasamentul administratorilor, după numărul de participanţi atraşi, era pe 15 decembrie ING Fond de Pensii, cu 958.977 de acte de aderare semnate şi cu un segment de 33% din piaţă, arată datele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale.

ING Fond de Pensii era, la a şasea raportare bilunară, urmat de Alianz-Ţiriac, cu 25,78% (749.657 de adeziuni), şi de fondul de pensii al Generali, cu 9,44% (274.613 participanţi validaţi). Următoarele poziţii au fost ocupate de Aviva (237.359 de participanţi), Interamerican (176.471), AIG (171.259), BTAegon (86.999), BCR (83.518) şi BRD (70.936). Pe ultimele locuri au rămas Omniasig (45.076), Bancpost (17.355), OTP (16.290), Prima Pensie (13.946), KD (3.685), MKB Romexterra (1.425), AG2R (588), Zepter (163) şi Marfin (113), arată datele publicate de CNPAS pentru 15 decembrie.

Pentru intervalul 15 decembrie 2007 – 7 ianuarie 2008, fondurile au raportat 272.179 de aderenţi, potrivit unor date provizorii ale CNPAS, fără prelucrarea dublurilor. În următoarele trei zile se va face validarea aderenţilor, iar fondurile şi arbitrul pensiilor private vor primi informaţii despre numărul dublurilor.

În perioada 15 decembrie 2007 – 7 ianuarie 2008, ING a atras din nou cei mai mulţi participanţi pe acest pilon – 110.170, iar numărul total al aderenţilor la fondul administrat de ING a ajuns la 1,069 milioane. „Ne-am propus 30% din piaţă, respectiv un milion de participanţi, şi am depăşit această ţintă“, a spus Vasilescu. Locul secund a fost ocupat de Allianz-Ţiriac, cu 48.076 de participanţi raportaţi în perioada analizată şi un total de 797.733 de aderenţi (25,08% din piaţă) atraşi de la startul campaniei, iar pe locul al treilea se situează Generali, cu 304.325 de participanţi (9,56% din piaţă), potrivit datelor provizorii ale CNPAS. AIG Fond de Pensii a raportat 22.932 de aderenţi în intervalul 15 decembrie 2007 – 7 ianuarie 2008, iar Aviva Fond de Pensii, 11.932 de participaţi.

 

Vasilescu: 700 de mii de participanţi nu îşi vor alege un fond

 

Aproximativ un milion de participanţi la pilonul II nu au aderat până la jumătatea lunii decembrie 2007 la un fond de pensii administrat privat. Dintre aceştia, 272.000 de persoane şi-au exprimat opţiunea pentru un fond până la începutul acestei săptămâni. „Estimez că 600-700 de mii de participanţi nu îşi vor alege un fond până la finalul perioadei de aderare.

Luând în calcul segmentul de populaţie sub 35 de ani, consider că acesta este un număr destul de mare“, e de părere directorul general al ING Fond de Pensii. În ceea ce îi priveşte pe cei cu dublă semnătură, Vasilescu e de părere că ponderea acestora în total va fi destul de redusă, acest lucru datorându-se schimbărilor care au apărut după debutul perioadei de aderare, respectiv raportarea şi validarea bilunară a aderanţilor.

 

Piaţa se va consolida

 

Înainte de startul din 17 septembrie, pe piaţa pensiilor private obligatorii se anunţa o luptă cu o miză importantă, în condiţiile în care suma cotelor de piaţă pe care administratorii şi le propuneau depăşea 250%, piaţa fiind estimată la un total de aproximativ trei milioane de participanţi. Deşi nu devenise funcţională, piaţa pensiilor private obligatorii era deja suprasubscrisă, în intenţii, cu peste 150%. Acum, pe final de campanie, lucrurile s-au schimbat. Societăţile de administrare au fost până la urmă nevoite să-şi împartă cei 100% din piaţă. Unii administratori şi-au atins ţintele, alţii, mai puţin. În acest context, finalul campaniei de aderare va fi urmat de modificări pe piaţa pensiilor private. Vasilescu susţine că este imposibil să rămână acelaşi număr de administratori, întrucât, „din punct de vedere economic, nu ai cum să suporţi cheltuielile de administrare ale unui fond pentru mai puţin de 200-250 de mii de participanţi“, a explicat acesta. El estimează că, pe termen lung, nu vor rămâne decât şapte administratori în piaţă şi că vom asista la consolidări chiar până la sfârşitul acestui an.

 

Organizaţii ale societăţii civile cer garantarea unui randament egal cu inflaţia pe pilonul II

 

Şase organizaţii ale societăţii civile au propus organelor statului, printr-o scrisoare deschisă, introducerea unui randament minim anual garantat al pensiilor private obligatorii care să fie egal cu rata anuală a inflaţiei, acoperirea garanţiei urmând să cadă în special în sarcina administratorilor.

„Înaintăm propunerea introducerii unui randament minim anual garantat al pensiilor din pilonul II, egal cu rata anuală a inflaţiei. Acoperirea acestei garanţii trebuie să cadă în sarcina administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii“, se arată în scrisoarea transmisă de o coaliţie de organizaţii ale societăţii civile, formată din Grupul de Economie Aplicată, Societatea Academică din România, Academia de Advocacy, Confederaţia Patronală a Industriilor, Serviciilor şi Comerţului, Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa. Reprezentanţii coaliţiei au explicat că acoperirea garanţiei trebuie să revină în sarcina administratorilor, deoarece ei sunt cei care gestionează aceste sume şi, implicit, ei trebuie să îşi asume riscurile activităţii.

Aceştia au mai spus că se doreşte o măsură pentru a proteja interesele cetăţenilor care contribuie astăzi şi ale celor care vor contribui în următorii ani la pilonul II al sistemului de pensii. „Românii îşi lasă banii în administrarea unor fonduri private nu pentru că aceasta este opţiunea lor, ci pentru că aşa le cere legea. Corect ar fi ca legea să le şi garanteze că aceşti bani nu vor fi pierduţi. În prezent, legea prevede garantarea contribuţiilor nominale, minus comisionul de administrare“, se arată în scrisoare. Autorii scrisorii au menţionat că, în condiţiile în care se discută despre un mecanism de garantare relativă a randamentelor, prin raportarea randamentului fiecărui fond de pensii la randamentul mediu al pieţei, acest randament mediu al pieţei poate fi, în unele cazuri, real negativ – adică mai mic decât rata inflaţiei.

Garantarea unui randament minim anual al pensiilor pe pilonul II cu rata inflaţiei sporeşte costurile administratorilor şi reduce profitul contabil. Pentru administratori, o astfel de măsură ar avea ca efect negativ creşterea costurilor pentru administratori, care ar trebui să constituie rezerve mai mari, iar profitul contabil ar scădea, spun autorii scrisorii, care admit că introducerea unei astfel de obligativităţi ar putea duce la ieşirea de pe piaţă a multor administratori şi reduce, astfel, interesul pentru pilonul II.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU