« Alte articole din categoria Actualitate
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

20 de cupluri se vor căsători la Poarta Sărutului
20 de cupluri s-au înscris până acum la Primăria Târgu Jiu, pentru a se căsători în noaptea de Revelion la Poarta Sărutului. Ceremonia va începe la puţin timp după focul de artificii de la miezul nopţii. Perechile care au dorit să-şi unească destinele într-un moment şi un loc deosebit au achitat o taxă de 200 de lei. Acestea vor primi din partea municipalităţii câte un tort, o sticlă de şampanie şi un buchet de flori. Cununia civilă va fi oficiată de primarul municipiului Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, cel care a iniţiat această manifestare, care se desfăşoară din anul 2000 în fiecare noapte de Revelion.
Prin derogare din partea primarului, cuplurile care vor să se căsătorească la Poarta Sărutului se pot înscrie inclusiv până pe 31 decembrie. Ramona Şalapa, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Târgu Jiu, a precizat că au fost mai multe solicitări venite din partea unor cupluri din alte localităţii ale ţării, dar regula care a trebuit să fie respectată a fost ca măcar unul dintre cei care doresc să-şi unească destinele la Poarta Sărutului, în pragul dintre ani, să aibă domiciliul în Târgu Jiu.
Andrei IONESCU
Rednex va concerta la Râmnicu Vâlcea
Vinul fiert la discreţie şi artiştii de talie naţională şi internaţională îi vor distra pe râmnicenii care vor lua parte la petrecerea organizată de primărie în centrul oraşului în seara de Revelion. Edilii s-au gândit că, dacă în anii trecuţi trupele româneşti au dat tonul la distracţie, anul acesta trupa suedeză Rednex îi va determina şi pe cei mai încăpăţânaţi vâlceni să iasă din casă. Petrecerea va începe la ora 20.30, când încălzirea se va face pe ritmuri populare, prin cântecele interpretate de Silvana Râciu, Ciprian Pop, Ion Ghiţulescu, Emilia Ghinescu, Valentin Grigorescu şi Gheorghe Roşoga. Concertul va începe cu ora 23.30. La miezul nopţii, printr-un foc de artificii se va sărbători intrarea în noul an. Petrecerea va fi încheiată cu recitalul formaţiei Animal X.
Corina BEDREAGĂ