16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUninominalul guvernului, declarat neconstituţional

Uninominalul guvernului, declarat neconstituţional

Curtea Constituţională a stabilit că accederea în parlament pe „lista naţională de rezervă“ contravine legii fundamentale.

Magistraţii Curţii Constituţionale au admis ieri sesizarea preşedintelui Băsescu privind neconstituţionalitatea unor articole din Legea votului uninominal adoptată prin angajarea răspunderii de către guvern.

Preşedintele Traian Băsescu contestase actul normativ la Curtea Constituţională, referindu-se în mod expres la articolele privind introducerea „listei naţionale de rezervă“ şi semnalând faptul că aceasta deschide posibilitatea ca în parlament să ajungă oameni care nu au primit votul alegătorilor. Potrivit Legii uninominalului, în cazul în care un partid câştigă majoritatea colegiilor uninominale, repartizarea se va face şi în baza unei liste de rezervă, în funcţie de ponderea partidelor la nivel naţional, listă care nu este însă supusă votului, ci doar afişată în secţiile de votare.  

Parlamentari, dar nevotaţi

În toate ieşirile publice pe tema uninominalului, şeful statului a criticat existenţa unei liste naţionale afişate „la gazeta de perete“, în secţiile de votare, care, în opinia sa, încalcă principiul votului direct, prevăzut de art. 62 al Constituţiei. „Nu este constituţional şi posibil ca parlamentarii să fie aleşi printr-un vot indirect, printr-o listă de pe care lipseşte ştampila VOTAT“, a explicat şeful statului în sesizarea sa către Curtea Constituţională.

Ulterior, Băsescu a trimis o completare la sesizarea iniţială, prin care atrage atenţia asupra altei posibile încălcări a Constituţiei, întrucât un articol din Legea uninominalului prevede declanşarea alegerilor anticipate parlamentare în cazul reorganizării administrativ-teritoriale, dispoziţie ce nu se regăseşte în legea fundamentală.

Modificare tot prin asumarea răspunderii

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a explicat ieri procedura prin care actul normativ poate fi pus în concordanţă cu legea fundamentală.

„Am luat act de decizia Curţii Constituţionale, aşteptăm ca ea să fie redactată şi trimisă parlamentului. De îndată ce o vom primi, vom sesiza Comisia de Cod electoral, care poate într-o zi sau două să facă un raport prin care să propună modificările solicitate de Curtea Constituţională. După aceea, decizia va fi luată în Camerele reunite. Urmează ca amendamentele solicitate de CCR să fie votate şi după aceea să se dea un vot final pe proiectul de lege“, a declarat Olteanu.

Liberalul Bogdan Olteanu a precizat că aceia care sunt împotriva uninominalului nu trebuie să-şi facă speranţe deşarte şi că, în caz de tergiversări în parlament, guvernul îşi poate asuma din nou răspunderea. „În orice caz, dacă tergiversările dintr-o parte sau alta riscă să împiedice organizarea alegerilor locale sau parlamentare în sistem uninominal, există posibilitatea ca guvernul să-şi asume din nou politic impunerea votului uninominal, eventual prin adoptarea unei ordonanţe de urgenţă în acest sens“, a precizat preşedintele Camerei Deputaţilor.

Decizie obligatorie

Curtea Constituţională a admis în totalitate sesizarea preşedintelui privind neconstituţionalitatea unor articole din Legea votului uninominal, acceptând obiecţiile atât în ceea ce priveşte lista naţională suplimentară, cât şi alegerile anticipate în cazul reorganizării administrative. Decizia este definitivă şi obligatorie, motivarea soluţiei urmând să fie publicată ulterior în Monitorul Oficial, în cuprinsul deciziei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS