10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitate50.000 de euro pentru un post de prim-procuror

50.000 de euro pentru un post de prim-procuror

Patru procurori, un judecător şi un notar sunt urmăriţi penal de procurorii DNA în legătură cu concursul pentru ocuparea unor funcţii de conducere din Parchete, desfăşurat în luna noiembrie.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dezvăluit ieri acuzaţiile din dosarul întocmit pe numele unor procurori care ar fi dat şpagă pentru a obţine subiectele la concursul de ocupare a unor funcţii de conducere. Procurorul care a câştigat concursul pentru funcţia de şef al Parchetului Capitalei, Sterian Guli (prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni), este cercetat pentru instigare la infracţiunea de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite.

Dumitru Gheorghe, procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Gheorghe Cerbeanu, judecător la Tribunalul Vâlcea, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la cumpărare de influenţă.

Gheorghe Bucur, notar în Bucureşti, fost judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la cumpărare de influenţă.

Georgeta Gabriela Ghiţă, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi preşedintă a Comisiei de examinare a participanţilor la concursul pentru numirea în funcţii de conducere a procurorilor, este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de permitere a accesului la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite.

Eugen Cojocaru, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi membru supleant al aceleiaşi Comisii de examinare, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă.

Şpagă pentru funcţie

Potrivit procurorilor DNA, din probele administrate până în prezent a rezultat că, în cursul lunii octombrie 2007, Dumitru Gheorghe, candidat la concursul pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru a-şi asigura reuşita la acest examen, i-ar fi remis foloase materiale, prin intermediul judecătorului Gheorghe Cerbeanu, fostului magistrat Gheorghe Bucur. În schimb, Bucur s-ar fi angajat că va interveni pe lângă unii dintre membrii Secţiei de procurori ai CSM, pentru ca Dumitru Gheorghe să câştige concursul.

Tot prin intermediul judecătorului Cerbeanu şi al fostului magistrat Bucur, procurorul Dumitru Gheorghe i-ar fi dat procurorului Eugen Cojocaru, membru supleant în Comisia de examinare, suma de 15.000 de euro. Potrivit procurorilor DNA, procurorul Eugen Cojocaru îi pretinsese iniţial lui Dumitru Gheorghe suma de 50.000 de euro, cu scopul de a asigura reuşita la examen. În urma concursului, Dumitru Gheorghe s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru ocuparea postului de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

Procurorii DNA au mai stabilit, în baza probelor strânse până în prezent, că, în luna noiembrie 2007, procurorul Sterian Guli, candidat la examenul pentru ocuparea funcţiei de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ar fi obţinut, tot prin intermediul lui Eugen Cojocaru, de la preşedinta Comisiei de examinare, Gabriela Ghiţă, o parte din subiecte, înainte de examen. La finalizarea concursului, Sterian Guli s-a plasat pe prima poziţie între candidaţii pentru şefia procurorilor bucureşteni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU