16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePoştaşii vor fi urmăriţi prin GPS

Poştaşii vor fi urmăriţi prin GPS

Poştaşii sibieni, la fel ca şi colegii lor din întreaga ţară, vor fi monitorizaţi de anul viitor, printr-un sistem GPS. În plus, tot cu ajutorul acestui sistem, ei vor putea semnala imediat situaţiile în care sunt atacaţi, prin simpla apăsare a unui buton. Oficiile poştale vor şti în orice moment, unde anume se află factorii poştali. Dacă obişnuiau “să se lălăie” pe drum, de acum înainte s-a terminat. Ideea a fost a conducerii Poştei Române, care vrea, se pare, să reducă astfel numărul atacurilor şi să crească siguranţa angajaţilor. “Este vorba despre o decizie luată la nivel naţional, care probabil va fi pusă în practică din primăvara anului viitor. Prin acest sistem, nu se urmăreşte verificarea strictă a angajaţilor, ci identificarea locului în care aceştia se află, în cazul în care apare un element neprevăzut”, explică Ioan Trânbiţaş, şeful Oficiului Judeţean de Poştă Sibiu. În judeţ îşi desfăşoară activitatea peste 200 de factori poştali. În doi ani, au avut loc doar două incidente, în care poştaşul a fost atacat. În nici unul din cazuri nu au dispărut bani, ci doar din trimiteri, întrucât s-a intervenit la timp. Din păcate, în ultimul timp, poştaşii sibieni se confruntă cu alte probleme. “Pentru noi, o problemă o reprezintă atacurile câinilor vagabonzi. Numai anul acesta, ne-am confruntat cu aproximativ cinci cazuri în care angajaţii noştri au fost muşcaţi de câini, în timpul serviciului”, mai spune Trânbiţaş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS